Pe front
Când s-a întors de pe front
Fratele meu mi-a povestit un episod
Care-mi tot revine în gând
În aceste zile, nu ºtiu de ce.
În timpul vreunei ofensive,
Rãniþii din primele rânduri
Rãsãreau dintre copaci
În balta lor de sânge ºi jale,
Ca un fel de pete de licheni,
Arãtând direcþia frontului.
Unii erau zdrobiþi rãu,
Nu se mai puteau miºca
Þipau ºi cereau apã,
κi spuneau adresa
ªi rugau sã li se comunice
Împrejurarea tristã.
Alþii, cu arma lângã ei,
Voiau sã-ºi punã capãt zilelor,
Dar nu mai puteau
Sã ajungã la armã.
Auzeai de peste tot
Cum se roagã de soldaþii cenuºii
Încruntaþi pe baionetã
Mergând cu pas hotãrât
ªi cu credinþã în Dumnezeu:
“Împuºcã-mã, camarade!”
Se ruga stins muribundul
ªi fratele meu adaugã:
Odatã chiar m-am oprit lângã unul
Care zãcea sub un copac
Cu burta zdrobitã de un obuz
“Împuºcã-mã, camarade!
Sã se termine mai repede.”
Vãzând care-i situaþia
Chiar mi-am pregãtit arma,
Dar m-am uitat o datã la faþa lui
Ca de copil, ochii noºtri s-au întâlnit o clipã
ªi-am luat-o la fugã.
-Te rog,
-Nu pot, camarade, sã fiu cãlãul tãu
Lasã, acum vor veni brancardierii
Te vor duce la spital, poate scapi,
Mare e Dumnezeu.
Mã gândesc ce inimã tare
Trebuie sã aibã ºi Dumnezeu,
Dacã poate vedea atâta durere
La rãniþii uitaþi sub copaci.
Tunelul -
Mai construim noi mult acest tunel,
În care ne-afundãm de generaþii?
Existã ceva dincolo de el,
Existã, dincolo de hrube, spaþii?
S-aude, în afarã, ce vibraþii
Fac icnetele noastre, de oþel?
Mâncãm pãmânt ºi respirãm în raþii:
Economii-n plãmâni, ºi-n muºchi cârcel.
Dar orice întrebare-i sigilatã.
ªi când un revoltat sigiliul rupe,
Sar inºi sã-l batã, gura sã-i astupe.
ªi, totuºi, unde duceþi astã gloatã?
Cu sânge, printre buzele cusute,
Întreabã limba nedisciplinatã.
|
Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936 – d. 8 decembrie 1996 ) 2/27/2022 |
Contact: |
|
|
