Model de demnitate într-un proces nedrept
Procesul Memorandistului Nicolae Cristea (Ediție îngrijitã de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, Editura Eikon, 2021, 350 pag.) este un volum de eruditã cercetare în sfera unui moment de profunzime majorã în istoria zguduitoare a românilor transilvãneni petrecut la finele secolului al XIX-lea, fiind rodul unei strânse colaborãri a celor doi universitari care au îngrijit ediția. Se cuvine consemnat cã lucrarea se integreazã în demersul de restituire a moștenirii livrești rãmase de la Nicolae Cristea, materializat prin apariția a încã douã lucrãri conexe: „Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire”, cu o prefațã semnatã de Mircea Sofronie (2018) și „Publicisticã”, prefațatã de Mihai Posada (2019). Așa dupã cum precizeazã titlul noului op, scopul sãu este dezvãluirea dramei unuia dintre memorandiștii împrocesați la Cluj în luna mai a anului 1892.
Cartea include, chiar de la debut, un amplu studiu intitulat simpatetic „RESTITUTIO IN INTEGRUM”, elaborat cu o admirabilã acribie de Anca Sîrghie care probeazã calitatea de a fi o autoare care expune într-un stil plin de frumusețe și forțã. Secțiunea pune în luminã viața și activitatea lui Nicolae Cristea (1834-1902), profesor, publicist și fruntaș al vieții politice românești, slujind cu abnegație biserica ortodoxã ca preot, protopop și asesor consistorial sub patru mitropoliți. Învãțat aparținând unei alese stirpe umaniste rãsãritã în acei zbuciumați ani în Ardeal (a studiat la trei facultãți și avea solide cunoștințe de limbi strãine, latinã, germanã, maghiarã, românã, descurcându-se și la francezã și italianã), și-a dedicat viața semenilor sãi, „trãind ca o ființã martiricã”. Dupã o binevenitã deschidere denumitã „Prolegomene la restitutio in integrum a operei lui Nicolae Cristea”, Anca Sîrghie recurge la interesante largi excursuri privind contextul premergãtor nefastului proces penal în care a fost inculpat Nicolae Cristea. Astfel, este prezentat, nuanțat, Sibiul epocii mitropolitului Andrei Șaguna („socotit a fi diplomatul incontestabil al revoluției” de la 1848) și, în strânsã corelație, influența covârșitoare a ierarhului asupra personalitãții lui Nicolae Cristea și importanța de netãgãduit a modelului șagunian. De asemenea, studiul relevã cu clarviziune câteva momente mai însemnate din viața politicã a românilor din Transilvania în vremea dualismului austro-ungar și rolul ziarului „Telegraful Român”.
Voi achiesa în continuarea textului la precizarea editorilor: Din motive de conformare cu o tradiție configuratã în timp, am optat pentru forma „memorand”, deși inițial s-a folosit accepția latinizantã „memorandum” (...) În sprijinul opțiunii noastre stã argumentul cã adjectivul „memorandist” derivã din forma simplificatã în uz” (pag. 28).
Un spațiu bine definit este destinat pregãtirii Memorandului, etapã hotãrâtoare a mișcãrii de revoltã ce se întrevedea: „La Conferința Naționalã de la Sibiu din 21 februarie 1892, dr. Ioan Rațiu a fost numit președinte al Comitetului Național. Memorandul a fost conceput de I. Rațiu, V. Lucaciu și G. Barițiu, ca mandatari ai celor 3,5 milioane de români care constituiau majoritatea populației din Transilvania. Textul Memorandului s-a definitivat la Consfãtuirea din 25-26 martie 1892, fiind iscãlit de Ioan Rațiu, ca președinte, G. Pop de Bãsești și Eugen Brote, ca vicepreședinți, de Vasile Lucaciu, ca secretar general, de Septimiu Albini, drept secretar și de „referintele” Iuliu Coroianu. Documentul a fost redactat și tipãrit în câteva limbi, spre a fi rãspândit mai larg. El apãrea într-o frumoasã caligrafie în exemplarul românesc, iar cel german era oferit împãratului Franz Joseph. Astfel rãspândit, Memorandul conținea un energic protest împotriva hotãrârii arbitrare de anexare a Transilvaniei la Ungaria”. Memorandul din 1892 a fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor fațã de tendințele evidente de deznaționalizare promovate de autoritãțile maghiare, dupã „Supplex Libellus Valachorum”” (1791) și „Pronunciamentul de la Blaj” (1868). În anul 1892, se împlineau 25 de ani de la alipirea Transilvaniei la Ungaria. Meritã amintit cã cu un an înainte, studenții din București și Iași au întocmit un „Memoriu”, tradus în francezã și germanã, prin care protestau împotriva nedreptãților survenite ca urmare a anexãrii Transilvaniei.
Sesizarea Curții imperiale vieneze și urmãrile întreprinderii antamate sunt prezentate cu intenția vãditã de a oferi o mai bunã deslușire a acelor tulburãtoare evenimente. În 28 mai 1892, o delegație formatã din 300 de persoane, cuprinzând 17 avocați, 10 profesori și învãțãtori, 64 de preoți, 106 țãrani, medici, proprietari, industriași, ingineri și meseriași, la care s-au adãugat membrii comunitãții românilor vienezi și studenții români înscriși în Societatea „România Junã”, s-au prezentat la Curtea imperialã și Ioan Rațiu a solicitat sã fie primit în audiențã. La presiunea guvernului maghiar de la Budapesta, Franz Joseph și șeful Cancelariei imperiale au refuzat sã-l primeascã pe reprezentantul delegației române. Nesocotind în mod fãțiș doleanțele românilor, plicul ce conținea Memorandul, fãrã a fi deschis, a fost „pasat” ministrului maghiar de pe lângã împãrat, dupã care a ajuns la primul-ministru, la ministrul de interne și, în cele din urmã, la prefectul de Turda, care, fãrã a-l desface, i l-a restituit lui Ioan Rațiu, demonstrând indiferența autoritãților fațã de situația națiunii majoritare din Transilvania. Umilința a culminat cu devastarea de cãtre niște vandali plãtiți a casei lui Ioan Rațiu, doctor în drept și personaj emblematic pentru aceastã filã de istorie româneascã, rãmas celebru și prin discursul sãu în care susținea: „Ceea ce discutãm aici, domnilor, este însãși existența poporului român. Existența unui popor nu se discutã, ci se afirmã”. Revenind la subiectul lucrãrii, trebuie menționat cã Nicolae Cristea nu a fãcut parte din delegația ce s-a deplasat la Viena, întrucât mitropolitul Miron Românul a refuzat sã-i acorde concediul cerut. Cu toate acestea, el s-a numãrat printre acuzați și a fost împrocesuat, capetele de acuzare fiind diferite de cele legate de prezentarea la Curtea imperialã.
A urmat o accentuatã acțiune de solidarizare, în strãinãtate, cu românii din Transilvania, la aceasta contribuind desigur și faptul cã documentul a fost tradus în limbile de circulație internaționalã, ceea ce l-a fãcut bine cunoscut peste hotare. Dacã inițial guvernul de la Budapesta nu a luat nicio mãsurã împotriva memorandiștilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianțã din 1883, dupã ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria a fost prelungit la 13 iulie 1892, autoritãțile maghiare au deschis acțiune în justiție împotriva membrilor Comitetului Național Român și a altor fruntași ardeleni în mai 1893, sub acuzația de atentat împotriva statului maghiar.
Momentele semnificative ale procesului memorandiștilor români sunt succesiv evocate în volum, comentariile sprijinindu-se pe cea mai întinsã și însemnatã parte a cãrții, o strãlucitã sintezã juridicã a normelor și instituțiilor juridice ale legislației austro-ungare în vigoare în acele timpuri. Trebuie subliniat cã dificultatea deosebitã a selectãrii unor documente, cum ar fi procesul-verbal al dezbaterii principale, obținut prin transcrierea notelor stenografice ale ședințelor din 7-8 mai 1894, a fost sporitã și de împrejurarea cã s-au luat în considerare toate declarațiile și pledoariile rostite în limba maghiarã de cãtre oficialii maghiari și luãrile de cuvânt a acuzaților, împreunã cu pledoariile avocaților, rostite în cea mai mare parte în limba românã. Este demnã de menționat poziția hotãrâtã pe care o are Nicolae Cristea în momentul în care este apelat la proces cu numele maghiarizat „Crisztea Miklos”. Vârstnicul memorandist ține sã precizeze: „Înainte de toate, vã aduc la cunoștințã cã numele meu este Nicolae Cristea”. Cuvântul sãu devine un vehement protest împotriva translatorului, care nu izbutea sã asigure o traducere exactã, ceea ce îl nemulțumește datã fiind importanța ședinței de judecatã ce se desfãșura: „Este imposibil ca traducerea sã fie fidelã, cunoscând cineva chiar de tot perfect vreo limbã, dacã nu este versat în ambele limbi, și eu cunosc mai multe limbi, dar nu aș fi în stare sã pot traduce exact cele expuse. Drept aceea, în chestia limbii, mã alãtur la protestul domnilor antevorbitori”.
Fãrã a uza de eventuale aprecieri de calificat în domeniul dreptului, țin totuși sã informez cititorul despre impresionantul inventar de documente pe care le conține cartea, sursã primordialã de cercetare într-o posibilã confruntare cu trecutul, cu permisiunea de a face scurte sublinieri pe unele acte mai speciale. Sunt redate: Procesul-verbal al Conferinței Naționale Române din 20 și 21 ianuarie 1892, ședința a II-a; Denunțul penal al Parchetului general contra membrilor Comitetului Național; Actul de acuzare înaintat contra memorandiștilor; Ordonarea instrucției contra membrilor Comitetului Național; Interogatoriul în instrucție al lui Nicolae Cristea; Al doilea interogatoriu al lui Nicolae Cristea; Dezbaterea finalã a procesului, ținutã la Cluj în zilele 7-25 mai 1894; Raportul Primarului Clujului în chestia menținerii ordinei; Denunțul disciplinar al unor avocați-jurați contra dr. Ioan Rațiu; Memorandul Românilor din Transilvania și Ungaria înaintat Împãratului-Rege Franz Joseph.
În opinia mea, reproducerea întocmai a impozantei petiții justificã succinte referiri cãrora le voi da curs în continuare. Memorandul constituie o analizã lucidã a sistemului legislativ maghiar, dovedind cu prisosințã cã românii erau discriminați, deposedați de drepturi politice, contestând, totodatã, și modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, ignorându-se dorințele românilor majoritari în Transilvania. Este energic combãtutã și declararea statului maghiar ca „stat național”, entitate în care elementul maghiar a avut puterea, iar românii erau supuși unui acerb proces de maghiarizare. Este interesant de urmãrit rigurozitatea profundei analize a problemelor de legislație abuzivã, într-o ordine proprie unor remarcabili profesioniști ai dreptului: „Legea electoralã”, „Legea pentru egala îndreptãțire a naționalitãților”, „Articolul de lege privitor la organizarea municipiilor”, „Biserica și școala”, „Legea de presã”, „Politica agrarã”.
Sentința s-a pronunțat în cea de-a 17-a zi a procesului, 25 mai 1894, inculpații fiind gãsiți vinovați de delictul de agitație prevãzut de art. 173 din Codul penal ungar, pedeapsa cumulând un total de peste 31 de ani de temnițã pentru 14 memorandiști. Între aceștia, asesorul Nicolae Cristea a fost condamnat la 8 luni de închisoare și suportarea speselor de judecatã. Prin avocatul sãu, Nicolae Cristea a ridicat câteva excepții, printre care excepția de necompetențã, protestând solemn „contra judecãții acesteia în cauza mea și a națiunii mele, cã aceea trebuie sã fie consideratã interesatã și preocupatã”. Ideea a fost reluatã și în recursul în casare contra hotãrârii date asupra excepției de necompetențã. Ca urmare a presiunii crescânde la care era supus de cãtre opinia publicã, precum și a intervenției diplomatice a Regelui Carol I al României, împãratul Franz Joseph i-a grațiat pe memorandiști la 19 septembrie 1895.
Douã subdiviziuni se adaugã cât se poate de nimerit evocãrii detaliate a procesului în care a fost implicat „cea mai prestigioasã personalitate pe care a dat-o Ocna Sibiului patrimoniului istoric românesc” Nicolae Cristea: „Pilonul de încheiere al unei restitutio in integrum livrești” și „Reverberațiile procesului memorandiștilor români”.
Lucrarea mai cuprinde, în completarea „dosarului” procesului memorandistului Nicolae Cristea, urmãtoarele acte: Sentința de condamnare; Cererea Parchetului general de a se comunica autoritãților bisericești sentința de condamnare privitoare la osândiții preoți și profesori; Raportul Tribunalului cãtre Curia maghiarã; Decizia Curții de casație ungare asupra recursurilor; Ordonanța judelui de instrucție pentru luarea votului solemn al condamnaților; Luarea votului solemn pentru nepãrãsirea domiciliului; Raportul judelui de instrucție din Sibiu; Cererea judelui de instrucție privitor la permisia cerutã de dr. Ioan Rațiu; Avizul nefavorabil al Parchetului general; Hotãrârea de chestie a judelui de instrucție; Semnalmentele lui Nicolae Cristea; Raportul la Tribunalul Cluj cã Nicolae Cristea și-a executat pedeapsa; Procesul-verbal al dezbaterii principale; Excepțiile de necompetențã ridicate de Nicolae Cristea; Recursul în casare al lui Nicolae Cristea. În fine, Addenda 1 (Extras din Procesul memorandiștilor români din Transilvania. Acte și date 1933-1934), Addenda 2 (Istoria Memorandului de Vasile Netea) și o bogatã colecție de fotografii și fotocopii, intitulatã Ilustrații, întregesc agreabil opul.
Prin sumarul original structurat, dovedind cã titlul spune prea puțin fațã de vastitatea informațiilor oferite, ca și prin scoaterea la luminã a unor documente nu foarte cunoscute, cartea este o lucrare valoroasã ce îmbie la o profundã meditație asupra unor adevãruri rar rostite privitoare la evenimente din istoria românilor care lasã indubitabile cicatrici emoționale.
D orin Nãdrãu / Michigan, SUA,
|
Dorin Nãdrãu 2/21/2022 |
Contact: |
|
|
