Iarna pe uliţă
A-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat.
Nu e soare, dar e bine, Şi pe râu e numai fum. Vântu-i liniştit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin ţipând Şi se-mping şi sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii; Şi de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureşe, când norii Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puşi; Cei mai mici, de foame-aduşi, Se scâncesc şi plâng grămadă Pe la uşi.
Colo-n colţ acum răsare Un copil, al nu ştiu cui, Largi de-un cot sunt paşii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul Şi-o târăşte-abia, abia: Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vântul Dac-o vrea!
El e sol precum se vede, Mă-sa l-a trimis în sat, Vezi de-aceea-i încruntat, Şi s-avântă, şi se crede Că-i bărbat;
Cade-n brânci şi se ridică Dând pe ceafă puţintel Toată lâna unui miel: O căciulă mai voinică Decât el.
Şi tot vine, tot înoată, Dar deodată cu ochi vii, Stă pe loc - să mi te ţii! Colo, zgomotoasa gloată, De copii!
El degrabă-n jur chiteşte Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvăleşte Pe-ntrecut.
- "Uite-i, mă, căciula, frate, Mare cât o zi de post - https://Versuri.ro/w/x217 Aoleu, ce urs mi-a fost! Au sub dânsa şapte sate Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale, Alţii-n glumă parte-i ţin - Uite-i, fără pic de vin S-au jurat să-mbete-n cale Pe creştin!
Vine-o babă-ncet pe stradă În cojocul rupt al ei Şi încins cu sfori de tei. Stă pe loc acum să vadă Şi ea ce-i.
S-oţărăşte rău bătrâna Pentru micul Barba-cot. - "Aţi înnebunit de tot - Puiul mamii, dă-mi tu mâna Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie Focul când e-n clăi cu fân, Şi-apoi zici că eşti român! Biata bab-a-ntrat în laie La stăpân.
Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară Şi-o petrec cu chiu cu vai, Şi se ţin de dânsa scai, Plină-i strâmta ulicioară De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna Să-şi păzească drumul lor! Râd şi sar într-un picior, Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna Mai cu zor.
Baba şi-a uitat învăţul: Bate, -njură, dă din mâini: - "Dracilor, sunteţi păgâni? Maica mea! Să stai cu băţul Ca la câini!
Şi cu băţul se-nvârteşte Ca să-şi facă-n jur ocol; Dar abia e locul gol, Şi mulţimea năvăleşte Iarăşi stol.
Astfel tabăra se duce Lălăind în chip avan: Baba-n mijloc, căpitan, Scuipă-n sân şi face cruce De Satan.
Ba se răscolesc şi câinii De prin curţi, şi sar la ei. Pe la garduri ies femei, Se urnesc miraţi bătrânii Din bordei.
- "Ce-i pe drum atâta gură? - "Nu-i nimic. Copii ştrengari. - "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari, Parcă trece-adunătură De tătari!
|
Versuri George Coșbuc ( Sep. 20, 1866 - May 9, 1918 ) 2/21/2022 |
Contact: |
|
|