Campania electoralã din Franta : ultimele 50 de zile
Alegerile prezidentiale franceze se anuntã decisive, de mare cumpãnã atât pentru Franta, cât si pentru UE si NATO. Dacã Emmanuel Macron (neoliberal, neomarxist, globalist) va câstiga un al doilea mandat, Franta va prelua rolul Germaniei din ultimele decenii – Germania alunecã vizibil spre Rusia (Gerhard Schröder, Olaf Scholz, SPD). Adicã „la Macronie” („Macronia”) va deveni intermediarul principal al politicii americane în Europa. Acelasi rol îl va juca si candidata dreptei conservatoare, Valérie Pécresse, care e perceputã ca un Macron în fustã. Cei doi, Macron si Pécresse (prin sotul sãu, Jérôme Pécresse) au participat la vânzarea controversatã a unei mari pãrti din întreprinderea strategicã francezã Alstom (componenta nuclearã si de interes militar) cãtre americanii de la General Electric.
Marine Le Pen candideazã pentru a treia oarã la prezidentiale si aproape nimeni nu mai crede cã ea ar putea câstiga. Prestatia sa lamentabilã din confruntarea finalã cu Emmanuel Macron de acum cinci ani a lãsat urme de nesters. Fãrã program, fãrã viziune, fãrã echipã, Marine Le Pen a turnat si prea multã apã în vinul fostului Front National (al tatãlui sãu, Jean-Marie Le Pen), devenit un sterilizat Rassemblement National (pro-NATO, pro-UE, pro-euro, pro-orice). Alegãtorii sãi sunt clasele populare, mai ales cele care trãiesc în apropierea „ghetourilor” populate de arabo-musulmani (vezi Jérôme Fourquet – L’Archipel français, Seuil, Paris, 2019), fostul electorat al Partidului Comunist Francez.
Singurul candidat major care aduce un suflu nou si care a bãgat în trepidatie establishment-ul de la stânga la dreapta este ziaristul conservator (Le Figaro) si scriitorul de mare succes Éric Zemmour (Destin français, Mélancolie française, Le Suicide français, La France n’a pas dit son dernier mot...). El a fost în ultimii 10 ani si o foarte remarcatã vedetã de televiziune. Nu numai cã Zemmour e comparat cu Donald Trump, dar cei doi au avut recent o lungã conversatie telefonicã. Alegãtorii sãi sunt fosti alegãtori ai lui François Fillon, burghezia de dreapta, nationalã. Programul lui Zemmour e simplu, consistent, si deci usor de înteles, chiar dacã nu foarte convingãtor în materie de economie. Acesta doreste sã recupereze mãretia Frantei, sã opreascã imigratia legalã si ilegalã, sã stopeze „Le Grand Remplacement” („Marea înlocuire” a francezilor cu arabo-musulmanii) în primul rând, dar nu numai. Candidatul îsi propune ca Franta sã pãrãseascã comandamentul militar integrat al NATO, adicã sã revinã la statutul obtinut eroic de Charles de Gaulle si abandonat cu lejeritate de Nicolas Sarkozy. Nicolas Sarkozy e descris de adversarii sãi (vezi Thierry Meyssan, analist militar) ca „agent CIA”.
Deocamdatã, doar cei patru au o sansã sã ajungã în turul doi. Candidatii de stânga, socialisti, comunisti, ecologisti, nu s-au înteles ca sã se preteze la niste alegeri primare. Printr-un candidat unic, ar fi putut atinge, poate, turul doi. Candidaturile reprezentantilor stângii rãmân doar unele de orgoliu, fãrã consecinte. Numele lor nici nu mai meritã citate.
Informatiile din taberele celor patru (Emmanuel Macron, Valérie Pécresse, Marine Le Pen, Éric Zemmour) curg. Astfel, Éric Zemmour, într-un interviu pentru revista Elle, a anuntat cã ar vedea-o foarte bine pe Marion Maréchal la Matignon, ca prim-ministru, dacã el va fi ales presedinte al Republicii. Marion Maréchal (n. 1989) este nepoata lui Jean-Marie Le Pen, o strãlucitã reprezentantã a foarte tinerei generatii de la care se asteaptã salvarea Frantei. Ea si-a exprimat deja preferinta pentru Éric Zemmour în dauna mãtusii sale, Marine Le Pen.
Marele miting al lui Valérie Pécresse, tinut la Zénith cu câteva zile în urmã, a fost un fiasco. La despãrtire, Éric Ciotti, cel care a jucat si a pierdut la alegerile primare în fata lui Valérie Pécresse, situat mai la dreapta decât centrista Pécresse, le-ar fi recomandat colegilor sãi sã se pregãteascã sã-l sustinã pentru turul doi pe Éric Zemmour. În ceea ce-l priveste pe Emmanuel Macron, votat în 2017 de locuitorii din centrele marilor orase, nimeni nu mai crede în sondajele care-l dau câstigãtor sigur în turul întâi în 2022 cu 24-26 % (filosoful Michel Onfray, printre altii).
Emmanuel Macron încã nu si-a anuntat candidatura, dar echipa sa de campanie, condusã de la Élysée, a strâns mai mult decât dublul de sustineri necesare (1 260 „parrainages” – „nãsiri”) pentru a putea candida. La fel, Valérie Pécresse a strâns 1 824 de sustineri. Éric Zemmour are doar 250 de „nãsiri”. În schimb, doi candidati de stânga, care vor face doar 2-3 procente, au deja cele 500 de recomandãri necesare.
Campania electoralã oficialã nu a început, dar de-acum nu se mai pot ivi mari surprize. Poate cu exceptia unei spectaculoase iesiri din cursã a lui Emmanuel Macron. Multi asteaptã aparitia unui dosar devastator, care sã-l împiedice pe presedinte sã mai candideze. Atacul la sotia sa, Brigitte Macron, nu a dat rezultate. În schimb, afacerea Alstom, care a fost repusã pe tapet si alimentatã recent chiar de Macron, e departe de a fi clarificatã. Emmanuel Macron e sustinut de oligarhi, de miliardari si de media mainstream controlatã integral de acestia. „Macron nu e candidatul celor bogati, ci al celor foarte bogati” – François Hollande, fost presedinte, dixit).
Dupã alegerile prezidentiale franceze, care pot fi si ele contestate pe modelul alegerii lui Joe Biden în SUA, vor veni la scurt timp, în iunie, alegerile parlamentare. Partidul prezidential LREM, care a fost fabricat pe picior, cu CV-uri de amatori în politicã trimise pe Net, a pierdut în toate alegerile intermediare (locale, regionale, europene) si nu a reusit sã se înrãdãcineze în teritoriu, nu mai poate pãcãli categoric, ultramajoritar, ca acum cinci ani. Partidul Reconquête (numit astfel dupã Reconquista spaniolã ?) al lui Zemmour ar trebui sã-si facã intrarea în Parlament. Anul acesta, înainte de 14 Iulie, Ziua Nationalã a Frantei, peisajul politic va fi oricum foarte diferit de cel de azi.
Petru Romosan
|
Petru Romosan 2/17/2022 |
Contact: |
|
|
