Dialog cultural jucãus
- Ca sã înrobești un popor, întâi îi distrugi sistemul de învãțãmânt și sanitar. Asta se întâmplã de 30 de ani și apoi ați privatizat toate instituțiile țãrii, vânzându-le la strãini, care le-au muls cum au dorit. Herta Müller era adevãrul pe care nu-l vedeau românii. Or fi merele tale pãdurețte, mãi Pavele, dar mai umblã și tu prin ele.
- Mi se reproșeazã cã eu stiu și folosesc unele strâmbãturi lexicale voit, dar unele sunt scãpãri, pentru cã nu știu de ce mã grãbește instinctul. Mi se spune: Ia și tu seama de model dictonul latinesc „Non multa sed multum” - nu multe, ci mult (nu cantitatea ci calitatea). Buchisește-ți cu rãbdare textele și le vei da mai mult lustru, fii respectuos și vei fi acceptat!
- Asta-i ca și cum i-ai spune lui Picasso: Bãi, nu mai fã capetele alea prea pãtrate. Materialul tãu e necorectat/necenzurat intenționat ca sã de-a posibilitatea psihologilor sã citeascã mai profund în starea prin care treci. Din tremurãturile unui om înțelegi mult mai mult decât din mâinile neclintite ale atacatorului. E mult mai multã omenie și cãldurã în vocea lui Mandela decât în a lui Obama. Tu mã surprinzi cu darurile tale. Nu te mai justifica în fața nimãnui. Cei care cred cã știu, de fapt nu știu. Chiar teoriile marilor savanți cad periodic. Deci urcã. Noi te iubim. Și știi de ce? Pentru cã tu trãiești.
- La ce bun sã mai fiu bãtut, chiar și de soartã, de destin (pe un umil, la ce e mai bine / bun, sã-l mai și bați sau sã mai fie și bãtut de Dumnezeu, la ce-ar mai fi bun mai ales, cã tot, în calul care trage dai și strigi turbat:
- „Diiiiiii!?” Ooof, cã tare multe ai de îndurat, Pavele. Mã bucur cã nu te dai bãtut. Lumea realizeazã cã fericirea nu stã în avere și materialism și a început sã se trezeascã. Corporațiile înfiorate au adus pandemia ca sã-i rupã pe oameni din a se îmbrãțișa, din a-și manifesta aceastã fericire și prin aceastã teroare nouã sã-și continue adicția. „Conspiratie?”
- Zicem ce zicem, dar de multe avem și nevoie, numai, cã banii aduc fericirea, însã nevoia, nu crezi, cã ne încurcã?
- Banul e necesar ca instrument de dialog economic, dar nu ca fericirea sã devinã din abuz, dintr-un infinit numãr al lor. Pãlinca e bunã, însa în ocazii - nu toatã ziua în șanț.
- Și toatã aceastã fericire pentru cã nu l-am abandonat pe Sfântul Eminescu.
- Da! Dar Dumnezeu te recunoaște. De ce nu ești mulțumit și vrei sã fii recunoscut de cei ce nu dau doi bani pe cei înNOBILAȚI odatã: Eminescu, Coșbuc, Creangã, Cantemir etc.?
- Asta bine vãd negru pe alb / pe șalul poetului rus (ce sã-ți spun eu nu am prea purtat șal) ca eu sã nu m-arunc sub tren cum naibii a fãcut tembel Ana Karenina, o bogatã rusã deznãdãjduitã de societatea bolșevicã, cã de cozonac nu mã feresc și dacã mã calcã, fir-ar sã fie, deși mã îngrașã! Bine-ar fi s-avem parte de sfântu Eminescu - dreptul nostru la veșnicie cu limba românã, Ben Phonex, în credințã și excelentã conștiințã, noi trecând cãmila care n-o avem, trecând-o prin urechile acului și cu un dram de credințã mutãm pânã și munții din loc!
- Eminescu e un Dumnezeu aparte în fiecare din noi ca și în Vica.
- Oooo, Vica mea! „Odatã, în viațã, vei ști ce sã premiezi zi de zi, în dreptul de a fi zi de zi / în drept de înviere cristicã asemenea unui candidat la fericire”, zice cu vorba ei cântatã de la mama ei nativ cântã Iuliana Tudor. Vica-i sclipitoare și, când cânta cu Ionel Ionelule pe la porta... și zãrzãricã zãrzãrea fetele merg la pãdure, c-o fugit Zaraza ca nevastã-n lume cu tri prunci ne botezați, om, în razã luminat, resposabilizat de Zavaidoc, o mândru-n cântec, dar de altfel fãrã noroc petec la sac... Maia Morgenstern: hazardul își are rolul sãu (recitã Criticilor mei, o face asumatã. Constantin Noica zicea cã Eminescu e omul deplin a culturii noastre. Noi suntem definiți de culturã, prin culturã ne scriem istoria. Maia Morgenstern cenzuratã nud în Patul lui Procust.
- Am vãzut filme românești fãcute pentru export în 1979 în Italia cu Amza Pelea în nud, în grajd cu o servitoare, deasemeni pe Mircea Albulescu în nud în filme românești foarte populare în România, dar cenzurate.
- Cu Mircea Albulescu nu mi-o plãcut Cel mai iubit dintre pãmânteni. Scena aia din închisoare mã dezgustã. Frumoasa Vica ghicise uitându-se, în a izvorului oglindã, dibuise, cã e frumoasã ca o crãiasã de la țarã, ca o primãvarã ce de abia migise, în învierea ei de limba românã, cu îndemânã, șoptind șoapte de amor, din Cartea șoaptelor, levantul, în rostul lor, de cântare a cântãrilor, cu șoapte de amor, în dragoste și dor, chiar:
- „Tu, cum mai lupți cu durerea?” (nu mi-ai mai spus, cum te-ai vindecat dupã accident, ai uitat sã-mi mai zici, crezând cã nu mai are importanțã). Care mai e grija ta de a duce tot greul vieții având grijã de tine?
- În fiecare dimineațã îmi simt durerea când mã ridic din pat. E ca și o entitate separatã care doarme și când mã trezesc se așeazã și ea în locul în care trãiește din 2017. Apoi se face cã nu vede precum mâța. Ea e acolo de câte ori mã ridic și se așeazã când umblu, fiind conștient cã ea e cea care îmi dã impresia cã s-ar putea sã cad. O pierdere de echilibru rapidã care mã șocheazã și îmi trezește conștiința. Adica mã aduce cu picioarele pe pãmânt. Când ești creativ, tu nu ești în trup, e doar animalul. Sunt momente când cred cã aș mai avea multe de fãcut/contribuit și sunt momente când cred cã rolul meu s-a terminat și pot intra în somnul etern. Îmi pare bine cã Ming are copiii ca suport și asta e un confort. Nu va plânge și nici nu îmi imaginezi. Mao i-a fãcut DÂRZI. Viața a fost frumoasã și bogatã pentru mine. Am fost educați sã fim cuminți și acum golanii profitã și își cãlãresc societatea. Ar TREBUI sau sigur trebuie ca noua generație sã învețe din nou sã fie REA și sã muște din politicieni.
- Cu ce te mai alinți?
- Cu posibilitatea de a mai aduce bucurie lui x și lui y, de a-i asigura cã nu sunt singuri și cã nu sunt nebuni atunci când își doresc ARIPI.
- Cu Ming ai un pui de chinez? Vorbești, dar nu-mi deslușești intimitatea ta cu asiatica Ming, nu e sufinciet dezvãluitã (eu ce sã spun?)
- Cu Ming e o altã lume. Eu am intrat deja în GLOBALISMUL ALBASTRU. Nu trebuie sã îi aștept pe americani. În fiecare zi descopãr și învãț lucruri noi din cultura asiaticã veche de 15 mii de ani. Ei sunt evoluați psihic și anatomic într-o altã direcție decât noi europenii. Una e sã mãnânci cu furculița și alta cu bețișorul. Noi nu realizãm din aroganțã si îngâmfare. Ei simt și percep lucrurile diferit. Mã uit la nepoții din partea copiilor ei. De când s-au nãscut și pânã azi, la 10 ani nu pot rezona cu ei ca suflet și nici ca instinct. În schimb ei între ei parcã sunt telepatici. Noi, albii îi privim și judecãm prin mitologia noastrã. Aici e pãcãleala și lenea noastrã. Eu încã învãț și aflu cine suntem noi pãmântenii. Ai mei și cu ai ei suntem destui. Nu am.
- Ai fost vreodatã gelos? Cum, îți explici gelozia?
- Gelozia e generatã de culturã. La noi e venitã din poveștile și istoria cu care am crescut. De la Evrei, din Biblie și din Hollywood, din mitologia greacã și cea daco-romanã etc. Gelozia se învațã și este injectatã în popoare ca sã fie folositã în dezbinare și control. Gelozia e o sculã emoționalã pe care, dacã e extrasã și îmbogãțitã o poți folosi și face minuni. Uitã-te în Biblie și chiar în toate piesele lui Shakespeare. Când te trezești și realizezi cine ești, te vindeci de boala geloziei. Gelozia se retrage în locul ei natural împreunã cu celelalte emoții protective. Pãrinții te pot influența și îndoctrina. Ai mei, în simplitatea lor nu au înțeles pasiunea mea pentru film și concursuri, ca sã dau un exemplu și m-au ațâțat emoțional și atunci eu am cãutat singur o altã temã, mai potrivitã sau mai adevãratã pentru urmãtorul concurs. Am observat și învãțat pe ce se pune accentul, însã elementul adevãrului trãit de mine am vrut sã-l explic în film și asta i-a supãrat și pe comunisti și pe capitaliști. De ce? Pentru cã strigam: JOS ARMELE! Nu am fost gelos. Eu am acceptat de mic cã sunt alții care știu mai multe decât mine și nu îmi rãmânea decât adevãrul perceput de mine sã-l caut. La fel cu fetele. Era preferința lor. Rezultatul așteptãrilor e cel programat de culturã, nu de creație. Nu știu dacã nu a avut efect asupre mea zisa: Dorește aproapelui ceea ce ți-ai dori ție. Și atunci gelozia dispare.
- În filmul serial Don Matteo, se zice, cã: Iubirea e dar de la Dumnezeu.
- Aici ai nimerit-o. Am iubit extraordinar și iubesc. Iubesc pânã la lacrimi sau jertfa supremã. Iubirea acoperã și chiar sufocã gelozia în cazul meu. Pe alții îi face sadici, criminali, distructivi pânã la exterminare. Ce nu înțeleg unii, și asta e trezirea de care vorbesc, e cã iubirea trebuie sã ierte, sã vindece nu ca nebunii, cu ciomagul, ci prin binecuvântare. Acesta e Darul lui Dumnezeu! Albii au perfecționat manipularea sentimentalã precum politica și se mulțumesc sã trãiascã în minciunã (și unii și alții), pe când asiaticii/galbenii fac declarația prin fapte și durabilitate constantã, și dacã nu înțelegi asta și aștepți minciuna din gura lor ca rãspuns vei fi dezamãgit. A-i privi pe asiatici prin ochelarii culturii tale e total greșit.
- Unii oameni-s cum întorci mâna.
- Mârlãnia conduce omenia la noi. Trebuie sã punem mâna pe justiție și s-o aplicãm. Am uitat sã mai mârâim, sã reacționam și sã fim drepți.
- Ca atare, nu-i mai trãiau lui Vica pãrinții cãrora trebuia sã le cearã învoire și binecuvântare.
- Dumnezeu i-a dat-o. V-a binecuvantat în unirea voastrã. Fericirile noastre stau în aceeași sursã: DARUL/TALANȚII.
- Dezirabilii, politicienii, cu multã ușurințã ne fac rãu, deprinși cu așa ceva.
- Pentru cã le dãm voie. Am învãțat de la rãzboi încoace sã fim cuminți și ei profitã de asta. Ne înrobesc, ne mint, ne batjocoresc, ne furã și ne vând la maximum. Copiii nu mai au nici un Dumnezeu în fațã. Se vor întoarce spre noi în morminte și vor da cu pumni, plãtindu-ne pentru ceea ce le-am fãcut. Cã am fost momâi în viațã, nediferiți de morți.
- Politicienii n-ar trebui sã facã rabat la calitate ca divele Ave Maria, de la patinajul artistic. În puterea cuvântului e România, pe altarul soarelui, imensã tablã de șah al pãmântului, cã pas cu pas a lucrulu bine fãcut, în veșnicia, în satul, în care mintos veșnicia, în care cu Hristos luminos m-am nãscut ca sã întreb pentru rãspuns, voi pe Hristos între coaste cu sulița de ce ați mai strãspuns?
- Du-te și spune-i reprezentantului tau local, (al partidului pe care il susții din guvern) despre nemulțumire și de pericolul pe care îl observi. Vindecarea unui sistem bolnav așa începe, cu un pas.
- Când ai suflet mare și larg, ai șansã și rar fãinoșag.
*
Omul mare are suflet mare,
suflet de poveste
și cu dragoste.
~*~
Ben Todicã & Pavel Rãtundeanu-Ferghete
(dialog din‚’Mere pãdurețe’)
|
Ben Todicã & Pavel Rãtundeanu-Ferghete 1/22/2022 |
Contact: |
|
|
