Anul nou
Anul Nou este sãrbãtoarea unui început. Poate fi „un an de îndurare”(Isaia 61:2) la rugãmintea Mântitorului: „Doamne, ... mai lasã-l ºi anul acesta (Luca 13:8).
Ar fi dureros sã zicem despre anii trãiþi: „Nu gãsesc nici o plãcere în ei” (Ecl. 12:1).
E un moment important în viaþa creºtinului. Cu privirea pentru câteva clipe în urmã, recunoscând cu sinceritate binele ºi rãul din viaþa noastrã, regretând ce n-am fãcut ºi aº fi putut face.
Acum schimbãm privirea spre viitor cu smerenie ºi încredere, cu recunoºtinþã ºi cãinþã, ºi începem un an în care, cu ajutorul Domnului, sã fim la înãlþimea chemãrii Lui, fãcând voia Lui.
Nu trebuie sã uitãm cã timpul sub forma Anului Nou este „preþul eternitãþii”.
Pentru creºtin, preþul a fost plãtit cu sângele jertfei.
Cu acest har, trebuie sã trãim în aºa fel încât sã auzim viaþa, suferinþa.
Ce uºor e sã aduci suferinþa! Cât de greu e sã faci binele!
Am putea schimba acestea într-un raport superior? Simplu, dovedind omenie.
Urmeazã Boboteaza, o teofanie, adicã arãtarea Domnului, o sãrbãtoare care trebuie sã devinã în viaþa nostrã o atitudine, în familie, în bisericã, în societate.
Numai aºa ne oglindin în Cristos, numai aºa se vede Isus în noi. „ªi dragostea nu stã în faptul cã noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul cã El ne-a iubit pe noi, ºi a trimis pe Fiul Sãu ca jertfã de ispãºire pentru pãcatele noastre. Preiubiþilor, dacã astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sã ne iubim ºi noi unii pe alþii”(1 Ioan, 4:10-11).
Nu pot compara începutul Anului Nou cu începutul vieþii alãturi de Isus, decât dacã accept mãsurarea, pãmânteºte, a credinþei mele de cãtre semenii mei, decât dacã îmi transform viaþa într-o continuã colindã a aºteptãrii active: „Iatã, eu vin în curând...” (Apoc. 22:12).
În viaþa mea am pus douã valori, alãturi de altele: eu ºi Dumnezeu.
Pentru aceastã ordine am fost condamnat, hulit, dispreþuit, socotit pãgân, veºnic pãcãtos. Nu mi-au fost înþelese argumentele. Dumnezeu este iubire. Nu urãºte pãcãtosul, ci starea de pãcat. Dumnezeu este un judecãtor drept. De ce sã-mi fie fricã de o judecatã dreaptã?!
Marea mea vinovãþie este pentru cã n-am fãcut ceea ce trebuia în momentul pãcatului. ªi, acum, aºtept milã ºi îndurare. Am devenit astfel cel mai aspru judecãtor cu mine.
ªi mi-am mai adus aminte de E. Cioran: „În definitiv, bãtrâneþea nu este decât pedeapsa pentru cã am trãit.”
Din timpul biologic al inocenþei îmi rãzbate în auz începutul Pluguºorului:
„Aho,aho, copii ºi fraþi, / Staþi puþin ºi nu mânaþi...”
Sus e slava cerului, jos e viaþa. Alcãtuire tainicã, interjecþia aho (din a, exclamaþia care atrage atentia, ºi ho, îndemnul la oprire) e strgãtul limbii române în vremi de cumpãnã, al neamului care a alcãtuit-o cu sufletul, mintea.
Constantin Teodorescu
Kitchener ON Canada
|
Constantin Teodorescu 12/18/2021 |
Contact: |
|
|
