Hanuka - Sărbătoarea Luminilor
Evreii celebrează Hanuka, sărbătoare în timpul căreia, timp de opt zile, aprind seara lumânări într-un sfeșnic special cu opt brate (hanuchia) și înălță rugăciuni.
Hanuka înseamnă inaugurare (sau dedicare, educație) în ebraică, fiind închinată păstrării religiei mozaice. Din punct de vedere istoric, Hanuka marchează victoria Macabeilor asupra monarhiei seleucide din Siria între anii 165-163 î.Hr., care încerca să elenizeze popoarele de sub dominația ei. Regele Antioh IV Epifanes a promulgat în 168-167 î.Hr. mai multe decrete antievreiesti care au culminat cu profanarea Templului din Ierusalim și transformarea sa într-un locaș de cult păgân.
Ce simbolizează Sărbătoarea Luminilor
Sărbătoarea are o semnificație dublă: istorică și spirituală. Sărbătoarea Luminilor marchează victoria macabeilor asupra seleucizilor si resacralizarea Templului din Ierusalim.
La reinaugurarea Templului de la Ierusalim a fost descoperită o cănită de ulei sfânt, nepângărit, pentru sfeșnic (Menora sau hanuchia). Desi era putin, cât pentru o singură zi, uleiul a ars opt zile neîntrerupt.
În cinstea acestei minuni s-a instituit o sărbătoare de opt zile - Hanuka. În timpul celor opt seri se aprinde câte o lumânare.
Ceremonia are loc acasă, în familie, dar si în sinagoogi. Toti membrii familiei trebuie să fie prezenti la aprinderea Menorei de Hanuka. Evreii spun rugăciuni în ti mpul acestui ritual si pun Menora la geam, pentru a le aminti si altora minunea care a inspirat sărbătoarea.
Cu această ocazie se consumă preparate specifice. Plăcinta de cartofi și gogoșile umplute sunt unele dintre felurile de mâncare prezente pe masă de Hanukkah. De asemenea, se oferă cadouri, iar copiilor li se dau bani. Cei mici obișnuiesc să se joace cu un titirez, pe ale cărui laturi sunt inițialele Nes Gadol Haia Sam, adică Minune mare a fost acolo).
Celor care sarbatoresc in aceste zile Hanuka ,
Hag hanukkah sameach !
|
Observatorul 11/25/2021 |
Contact: |
|
|