Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Paul Goma ( Octombrie 1935 · Seliște, Moldova - Marrtie 2020 · Paris, France )

Scriitorul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în orasul Orhei (Basarabia), într-o familie de învățători români.

După cedarea Basarabiei către URSS, în anul 1940, Paul Goma s-a mutat cu familia în România.

Inițial a fost elev la Liceul ''Gheorghe Lazăr'' din Sibiu, dar a fost exmatriculat în clasa a X-a pentru că în școală a luat apărarea unor persoane anchetate pentru anticomunism.

Ulterior, Goma a absolvit Liceul ''Radu Negru'' din Făgăraș, în 1953. În 1954 a fost admis la Institutul de Literatură și critică literară "Mihai Eminescu" din București, dar pe timpul studenției, în martie 1957, a fost condamnat la doi ani de închisoare corectională, pentru ''tentativă de organizare de manifestație ostilă''.

Concret, Goma a salutat revoluția antisovietică din Ungaria, din noiembrie 1956, si a protestat împotriva introducerii limbii ruse ca materie obligatorie în scolile din România.
Goma a fost eliberat din închisoare în anul 1958 dar a fost trimis imediat după aceea cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, unde a locuit până în 1962.

O perioadă a fost muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist și technician. În iunie 1965 și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, dar nu le-a finalizat.

În anul 1966, Paul Goma a debutat ca scriitor în revista Luceafărul, iar primul volum i-a apărut în anul 1968.

În urma invadării Cehoslovaciei de către URSS, în august 1968, fiind impresionat de politica aparent independentă a lui Ceaușescu față de Moscova, Goma a devenit membru al Partidului Comunist Român. În 1971 sciitorul a fost însă exclus din PCR, ca sancțiune pentru publicarea integrală a romanului ''Ostinato'' în RFG, după ce cartea fusese sever cenzurată în România.

Romanul prezintă o imagine a închisorilor din România.

În primăvara anului 1977, printr-o scrisoare deschisă difuzată de postul de radio ''Europa liberă'', Goma s-a solidarizat cu mișcarea ''Charta 77'' a intelectualilor cehi.
La 1 aprilie 1977, Goma a fost acuzat de înaltă trădare si arestat, dar a fost eliberat la 6 mai, în urma protestelor internaționale.

La 14 aprilie 1977 Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România, în care intrase în august 1968.

Ulterior, scriitorul s-a stabilit definitiv în Franta, împreună cu familia. Totuși, Goma a refuzat, în anul 1980, oferta de a primi cetățenia franceză.

După decembrie 1989, cărtile lui Paul Goma au început să fie publicate și în România.

Paul Goma a scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, articole și un jurnal) în limba română, traduse apoi în franceză, germană, olandeză, suedeză și italiană





Dumitru Constantin




Dumitru Constantin     10/10/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian