Scrisoare pastorală
Faraonii din noi.
Cine citește a doua carte a Sfintei Scripturi, Ieșirea, se înspăimântă văzând grozăvia plăgilor aduse de Dumnezeu asupra Egiptului. Patru capitole(VII-XI) descriu cu lux de amănunte cele zece catastrofe naturale, prin care Dumnezeu încerca să-l convingă pe Faraon ca să permită poporului evreu să meargă în pustie și acolo, în deplină libertate, să-I aducă jertfă și rugăciune. Conducătorul Egiptului se dovedește a fi un om foarte încăpățânat, care nu-și abandonează convingerile și hotărârile proprii. El crede cu tărie că știe ce vrea, că e foarte corect și drept față de zeii lui și față de poporul pe care-l stăpânește. Nimic nu-l poate influența, nimic nu-l poate face să-și schimbe ideile. Vin nenorocirile asupra lui una după alta, poporul suferă cumplit de pe urma fiecăreia, dar faraonul rămâne de neînduplecat. Convingerile lui, ideile lui trebuie să triumfe, trebuie să se dovedească a fi mai puternice decât toate piedicile, chiar dacă ar fi să moară oameni și animale, să fie distruse recolte, să fie infestat pământul și apele. Nici Dumnezeu nu poate să aibă mai multă dreptate decât el. Abia a zecea plagă, moartea propriului fiu și a tuturor întâilor născuți (Ieș., XI) îl dau gata. Abia acum înțelege că Dumnezeu e mai puternic decât el, că lui Dumnezeu nu-i poate sta în cale, iar cel ce face aceasta este spulberat ca pleava de vânt.
Pasajul acesta din Sfânta Scriptură a fost comentat și explicat de-a lungul veacurilor în fel și chip. Unii au susținut că cele relatate acolo au fost realități istorice, că faptele respective s-au petrecut întocmai, iar autorul cărții Ieșirea nu a făcut decât să le consemneze, așa cum s-au întâmplat ele. Alții au susținut că personajele și evenimentele sunt simbolice și ele privesc anumite stări sufletești, morale și religioase ale individului în special și ale societății în general. E treaba interpreților Vechiului Testament ce spun!
Sunt destule argumente, care mă fac să cred că evenimentele descrise în cele patru capitole menționate mai sus se repetă, în mod simbolic, în vremea noastră. Fiecare dintre noi cei de azi putem fi asemenea lui faraon, când este vorba de relația noastră cu Dumnezeu. Câți dintre noi ascultăm poruncile lui Dumnezeu? Câți Îi mai facem voia? Câți mai credem cu adevărat în Dumnezeu? Câți dintre noi nu socotim că mintea noastră știe totul și străbate totul, că puterea noastră e imbatabilă, că civilizația veacului nostru este asemenea ,,Titanicului de la începutul veacului trecut și ,,nici Dumnezeu n-o poate distruge!
Aruncați o privire asupra societății în general, indiferent de granițe, de limbi, de religii, de convingeri și mentalități. Încercați să vă imaginați relația acestei lumi cu Dumnezeu. Nu vă trebuie mult să constatați că lumea veacului nostru e bolnavă de nedumnezeire. Peste 2.500 de biserici și catedrale din țările europene s-au dărâmat anul trecut; sute de alte biserici și catedrale sunt goale, fiindcă enoriașii lor și-au pierdut credința, ori au devenit indiferenți față de Dumnezeu. Gânditori ai veacului acestuia susțin că ,,Dumnezeu a murit, s-a ,,pensionat sau a plecat în
,,concediu. În locul Lui, la cârma lumii, socotesc că a venit satan sau alt fârtat de aceeași teapă. În numele unor dumnezei străini, inventați, sunt uciși oameni, sunt distruse valori materiale și spirituale. Decăderea morală a atins cote nemaiîntâlnite vreodată. Destrăbălarea e la ea acasă pe planeta noastră. Averea, puterea și plăcerea sunt dumnezeii veacului și lumii acesteia. Incultura, lipsa unor idealuri superioare, alergătura după câștiguri ușoare, indiferent de mijloace, hoția, corupția, traficul de carne vie, de organe umane, de droguri și de arme, banditismul, războaiele, atentatele, crimele și uciderile, multe altele asemenea, sunt doar câteva pete de întuneric de pe tabloul lumii de azi.
Dumnezeu există, n-a murit și n-a plecat la pensie ori în concediu. Că nu-i place tabloul descris mai sus, e de la sine înțeles. Este vorba de creația Lui, pentru care Și-a jertfit pe cruce pe Unicul Său Fiu! Nu-i este indiferentă starea morală a lumii în general și a fiecăruia în special. Ne respectă voia liberă, dar când aceasta întrece orice măsură, intervine ca-n vremea lui faraon. Iar intervenția Lui e cumplită, mânia Lui îngrozește și munții. Auzim de boli necruțătoare, în urma cărora rămân munți de cadavre, auzim de cutremure, de inundații, de alunecări de teren, de erupții vulcanice, de secete cumplite, de forțe ale Răului, care ucid tot într-o veselie mii și mii de oameni nevinovați.
Acestea toate și altele asemenea, nu vi se par ca o reeditare a vremurilor și plăgilor aduse asupra Egiptului din vremea lui Faraon și a lui Moise? Eu cred că da. Nu vi se pare că Faraon de atunci și încăpățânarea lui sunt, mai mult sau mai puțin, în fiecare dintre noi și în toți laolaltă? Mai știu însă un lucru, pe care l-a spus părintele Istoriei: ,,Istoria este învățătoarea vieții! Românii au tradus-o pre limba lor, fără să-și piardă umorul: ,,Înțeleptul învață din pățania altuia, prostul nici dintr-a lui!
Oricum, cine îndrăznește să se ia la trântă cu Dumnezeu, nu are șanse de izbândă, de-ar fi și faraon!
*
Sfaturi părintești. Redăm mai jos un articol al marelui Profesor Nicolae Iorga, publicat în ,,Neamul Românesc din 16 aprilie 1937, pe pagina întâia, sub titlul Pază asupra copiilor, care e actual și azi. Iată-l:
,,Păziți-vă copii, oameni buni! Căci vremurile sunt rele!
Școala la care râvniți, ca să vi-i înălțați în viață, nu e ce credeți. Se capătă acolo multă învățătură deșartă și se deprind multe fumuri. Ajungă-i cuiva ce-i trebuie ca să se întoarcă, dacă n-are aripi peste măsură de mari și tari, la truda cinstită și sfântă a părinților.
Și ce tovărășii rele îi pândesc!
Sufletele blânde se desfac în zvâcniri sălbatice către desfrâu sau către lăcomia de putere și pentru aceasta trec și peste moarte de om.
Păziți-vă copii, oameni buni, țineți-i cât mai mult lângă brazdă și lângă biserică!
Țineți-i, mai ales, lângă caldele inimi ale voastre!
*
Odă lui Tudor Vladimirescu. Domnul Corneliu Constantin Cristescu din Bolintinu din Vale ne-a trimis o poezie dedicată lui Tudor Vladimirescu cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la Revoluția din 1821. Autorul susține că Tudor ar fi trecut cu oastea și prin satul său. Iat-o:
VIN OLTENII, VIN PANDURII
,,Vin oltenii, vin pandurii, vin aici la Bolintin,
Au în fruntea lor pe Tudor, ei spre capitală vin.
Vino, Tudore, odată, Țara e plină de hoți,
Vino, Tudore, și scapă Țara de Fanarioți!
Tudor, clucerul, cu-oltenii au pornit din Vladimir,
Tudor s-a luptat cu turcii, în armată, volintir!
Merge acum în capitală, i-a avertizat pe toți,
Ca să scape țara toată de Domnii Fanarioți!
Înainte de aceasta, Tudor s-a oprit puțin,
Ca să pregătească totu-n tabăra din Bolintin.
Face ordine în oaste, oastea de tineri olteni,
În fruntea căreia, Tudor, va intra în Cotroceni!
Ca să liniștească lumea și pe cei din capitală,
Tudor le-a trimis-o scrisă Proclamația orală:
Către toți locuitorii din partea bisericească,
Mirenească, boierească, dar și negustorească;
Fraților! Câți n-ați lăsat să se stingă-n inimi
dorul,
Eu vă chiem pe toți, acuma, să ne unim cu
poporul.
Să lucram cu toți-mpreună, la obșteasca fericire,
Făr de care nici în parte nu poate fi...norocire!
Aduceți-vă aminte, că sunteți părți a unui neam,
Câte bunătăți aveți, sunt răsplătiri ce le aveam...
Să uităm patimi... și vrajbe...,, eu acuma v-am
chemat,
Fiindcă mult rău ne-au făcut și neamul ne-au
defăimat!
Ca să ...fim acum mai vrednici, a ne numi noi ca
neam,
Amintiți-vă Români, cine am fost și ce eram!
Noi să ne unim cu toții și, ca frați mai mari, mai
mici,
Să nu lăsăm țara noastră condusă de venetici!
Sfânta dragoste de țară, către patrie se-ndreaptă,
Fii ai unei maici curate, s-alegem calea-nțeleaptă !
Să lucrăm cu toți-mpreună și cu rugi spre zări
albastre,
Pentru nașterea a doua, cea a dreptăților noastre!
Vericarele ce face cea mai mică împotrivire,
În lucrarea acestei nașteri de al doilea, după fire,
Vor primi pedeapsă cruntă, fără pic de pietate,
A celor ce voiesc slujirea patriei cu dreptate!
Pentru cei ce slujesc Țara, fără vicleșug, cinstiți,
Vă transmit un Jurământ, pe care să-l iscăliți!
Țara-acum, va fi condusă de-adevărați patrioți,
Fără de liftele păgâne, fără greci Fanarioți !
Astfel, zise Domnul Tudor, un oltean între olteni,
Din Bolintin: Proclamația către bucureșteni!
Mă uimește și acuma, când mă-aplec ca să citesc,
Ce-a scris Tudor în Cererile norodului românesc!
Mă tot mistuie-ntrebarea: cum de la români se
poate,
Când apar conducătorii luptători pentru dreptate,
Cine-s cei ce-aduc trădarea, cine-s cei ce-aduc
necazul?
Cei ce l-au trădat pe Tudor, cel tăiat ca și
Viteazul!
Când privim în perspectivă, ce se-ntâmplă-n aste
vremi,
Vei vedea cu-ngrijorare, c-ai motive să te temi.
Au condus o vreme-ai noștri, când mai rău și când
mai bine;
Istoria se repetă, Țara e pe mâini străine?
*
In memoriam: Pr. Prof. Dr. Niculae Șerbănescu. L-am cunoscut abia în 1973, când am ajuns student la Institutul Teologic Universitar din București. Era titularul catedrei de Istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Se născuse în 1914. Nu am aflat prea multe despre originile, copilăria și tinerețea sa. Știu că în perioada 1947-1972 a fost funcționar superior al Patriarhiei Române, având însărcinarea de a se ocupa de arhiva Patriarhiei. Arhiva acestei instituții nu însemna numai documentele curente, ci și documentele istorice, emise cu sute de ani înainte. Pentru a le utiliza, pentru a le cerceta, era nevoie ca să cunoască limbile paleoslavă și slavonă, scrierea chirilică, limba greacă veche și neogreaca. Părintele Șerbănescu citea cursiv asemenea documente, le traducea cu ușurință, ba chiar le știa pe multe pe de rost.
Mai știu despre dânsul că a slujit patru decenii ca preot la fosta biserică Albă-Postăvari din strada Bateriilor nr. 41. În anii 1972, 1978-1984 a funcționat ca profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române la Institutul Teologic din București.
Era un bătrânel foarte vioi, iute, întotdeauna binevoitor, zâmbitor, gata să te asculte, să te încurajeze, să-ți dea sfaturi. În mijlocul studenților părea un bunicuț fericit. Avea un suflet bun, părintesc, asemenea Părintelui Ioan Ionescu de la Seminarul Teologic din Craiova. Cursurile sale erau o bucurie, deși erau foarte bogate în conținut, în informație. Avea o memorie impresionantă. Știa cu lux de amănunte istoricul mănăstirilor, știa pe de rost textul multor pisanii de la biserici și mănăstiri vechi, se juca cu anii și numele personalităților istorice. Era o adevărată enciclopedie istorică. Cred că dacă aș fi terminat doctoratul și nu m-aș fi căsătorit așa devreme, m-ar fi oprit asistent. Mă simpatiza foarte mult pentru faptul că începusem să public în revistele bisericești și socotea că aș avea multe de făcut și de spus în domeniul istoric. Mai târziu am aflat că a avut foarte puțini ucenici, tocmai datorită exigenței sale. Am înțeles că doar un doctorand și-a luat teza la dânsul în tot timpul cât a funcționat ca profesor la Teologie. În ciuda faptului că avea cursuri stufoase, cu nenumărate date și nume, studenții participau cu plăcere și interes la orele dumnealui. Știa să-și presare discursul cu istorioare picante din viața unor personalități istorice, din istoria unor monumente, amănunte inedite ale unor evenimente, pe care dânsul le aflase de-a lungul anilor fie din documente, fie din scrieri, fie de la generațiile trecute.
La cursurile de masterat și doctorat am avut câteva lucrări la dânsul și atunci am înțeles cât de importantă este seriozitatea în abordarea unui subiect istoric. Mai târziu, după ce am conspectat numeroase lucrări de teoria și filozofia istoriei pentru cartea Nicolae Iorga. Concepția istorică, am înțeles că în cursurile Părintelui Șerbănescu era o mare lacună: lipsa înscrierii istoriei bisericești în contextul istoriei naționale.
A fost foarte mâhnit, când a aflat că abandonez doctoratul, când eram în anul al doilea. Dețin mai multe scrisori de la dânsul, în care mă îndemna insistent să continui. Mă căsătorisem, mă preoțisem și nu-mi mai puteam permite să mă deplasez în București, pe la biblioteci și arhive ca să-mi pregătesc lucrările și examenele. Din cauza aceasta nu am putut să-i dau ascultare.
La 1 Martie 1982 m-am întâlnit întâmplător cu dânsul în București, undeva, pe strada Antim Ivireanul. A tresărit, parcă ar fi reîntâlnit pe unul din familia sa după mulți ani de despărțire. Era în cizme, plin de noroi. Plângea. În zilele următoare trebuia să-i demoleze biserica Albă-Postăvari(sec. XVI), la care slujise 40 de ani. Patriarhul Iustin n-a vrut să miște un deget ca să o salveze. Profesorul l-a caracterizat drept ,,o cârpă, care n-a dat niciodată piept cu viața și cu greutățile ei. Părintele făcuse nenumărate memorii către toate autoritățile și forurile superioare pentru salvarea bisericii. Fusese în multe audiențe, dar se izbise peste tot de un zid. Așa hotărâse Ceaușescu și cuvântul lui trebuia dus la îndeplinire. Atunci am aflat că Mihai Viteazul, înainte de a ajunge domn al Țării Românești, când fusese condamnat la moarte de către domnul Alexandru cel Rău(1592-1593), a trecut prin fața bisericii Albă-Postăvari. Îl duceau la locul de osândă. A cerut să i se dea voie în biserică să-și facă ultima rugăciune. I s-a dat și el s-a rugat la icoana Sfântului Nicolae. A ajuns la locul de execuție, a pus capul pe bedreag și, când s-a uitat la călău cum numai el știa să se uite, acesta s-a înfricoșat, a aruncat barda și a luat-o la fugă. Toată lumea a fost convinsă că aceasta a fost încă o minune a Sfântului Nicolae.
Biserica Albă-Postăvari a fost dărâmată la câteva zile după discuția mea cu Părintele Șerbănescu. N-a reușit s-o salveze! Cu siguranță că a fost una din neîmplinirile vieții lui!
Era a treia biserică din zonă dărâmată, alături de sute de case particulare și clădiri publice din zonă, pentru a face loc Casei Poporului, actualul sediu al Parlamentului României.
Părintele Șerbănescu a deplâns atunci starea de la Institutului Teologic din București. Tânăra generație de cadre e pusă doar pe căpătuială și pe afaceri, zicea dânsul. Mi-a spus că și dumnealui a realizat împreună cu Teodor Manolache bibliografia revistei ,,Biserica Ortodoxă Română la 75 de ani de la apariție, dar că patriarhia nu a vrut să le-o publice. Atitudinea patriarhului de a nu-mi publica lucrarea Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română(1874-1983) nu trebuie să mă mire. Nu e decât o mumie folosită ca marionetă de factorul politic și nimic mai mult. M-a rugat să-l vizitez când mai vin în București, să țin legătura cu dânsul ,,cât voi mai fi în viață! M-a felicitat pentru activitate și ne-am despărțit prietenește. M-a impresionat mult!
Din păcate, nu am mai ținut legătura cu dânsul. Am fost plăcut surprins, când am găsit în librării în anii următori o carte monumentală a dumnealui, Mircea cel Mare, realizată în colaborare cu Prof. Univ. Dr. Nicolae Stoicescu, viitorul ambasador al României în Grecia.
Am aflat că a murit în 1999.
Dumnezeu să te ierte, dascăl scump al tinereții mele!
*
File de jurnal 23 septembrie 1982. ,,Campania culesului la porumb continuă, deși a dat o ploiță bună. Oamenii încearcă, - fiecare cum poate -, să scape de această corvoadă, iar dacă nu pot, o fac cu lehamite. Nu pot pleca de pe tarla cu un știulete măcar. Miliția, conducerea C. A. P. ului și a Consiliului Popular supraveghează totul. Pedepsele sunt drastice pentru contravenienți. Porumbi ies mulți. Recoltă ca anul acesta nu a fost pe la noi de multă vreme. Cu toate acestea, factorii de răspundere afirmă în dreapta și în stânga, că nu se poate face planul nici anul acesta. Planul e de 3.200 kg/ha. Oamenii sunt stupefiați. Când țăranul nostru scoate 18 care de porumb dintr-un hectar de cultură, nu poți să crezi că nu se fac 3.200 kg. Așa este cazul lui Anghel Nicolae, spre exemplu. Porumbii culeși stau în grămezi pe marginea drumului și așteaptă să fie transportați la bază. C. A. P. ul nu are decât o mașină, iar S. M. T. ul are toate tractoarele la arat. De pe teren porumbii sunt încărcați direct în mașină, fără să fie cântăriți și duși la ,,bază la Severin. Acolo sunt cântăriți. Când se va împlini planul la fondul la stat, abia atunci va fi oprită o cantitate și pentru retribuția oamenilor. Sofica lui unchiu-meu Sandrică afirma în gura mare că ,,anul acesta am muncit degeaba!
Am vorbit cu Pera Dumitru, paznic la C. A. P. și paracliser la biserică în Malovăț. El face norma de 90 zile/muncă și astfel are voie să primească 150 kg grâu și 30 kg porumb. Îi pare bine, dar îi pare și rău. ,,- Când coboram cu sacul porumbi din pod și curățam toată noaptea, umplând casa de gloduri, tot nu-mi ajungea să duc la moară! Ce să fac cu 30 kg de drugi de porumb? O să fac 15 kg de boabe și 5-6 kg făină. Trăiește, omule, dacă poți!
În Liban au fost masacre îngrozitoare făcute de bande de soldați israelieni asupra unei colonii de palestinieni refugiați din Beirut. Încă nu se cunoaște numărul victimelor. Întreaga opinie publică mondială face front comun și condamnă aceste atrocități. Păcat de bieții oameni nevinovați. Își doreau și ei o patrie a lor, nimic mai mult!
De câteva zile a început o campanie neobișnuită. Toți muncitorii din întreprinderile severinene, care au buletine de țară, au fost trimiși pentru o lună și jumătate în satele lor, ca să muncească în unitățile agricole. Acolo sunt obligați să-și facă prezența zilnic. La trei zile absentate li se va dezlega contractul de muncă la instituția unde sunt angajați. În timpul acestei campanii sunt obligați să muncească ,,la ce sunt puși! Muncile lor sunt retribuite pe categorii. La Ferma de Stat din Bârda, au venit muncitori, vreo 50-60 soldați, elevii de la școlile din Malovăț, Bâlvănești, Bobaița și Pârlagele, fără a mai socoti muncitorii permanenți și zilierii din Maramureș, Bihor, Botoșani și satele de câmp din Mehedinți. În câteva zile va fi terminat recoltatul fructelor și vor începe alte lucrări. Deja tăticu și cu alți muncitori permanenți au luat foarfeca și au făcut tăieri de formare la pomi, urmând apoi să planteze 20 ha căpșuni prin pomii tineri(
.).
Zilele acestea încep în Bulgaria manevre ale forțelor armate ale țărilor din Pactul de la Varșovia.
*
*
Zâmbete. ☺Unuia îi este furată nevasta. Primește un telefon. O voce autoritară îi spune: ,,- Dacă nu plătești urgent o sută de mii de euro, îți aducem nevasta înapoi! ☺,,- Doctore, ce să iau când mă dor picioarele? ,,- Autobuzul! ☺,,- Ce nu trebuie să mâncăm în post, părinte? ,,- Unii pe alții, fiule! ☺Consumul de morcovi îmbunătățește vederea! Consumul de vin, chiar o dublează! ☺Cea mai potrivită vârstă pentru căsătorie este 75-80 ani. El nu mai aude, ea abia mai poate vorbi... ! ☺Am fost la spovedit. Ce amintiri frumoase!
*
. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 9/19/2021 |
Contact: |
|
|
