Restart la viațã. Canada, o altã poveste
Fericirea are însemnãtãți atât de diferite, pe cât de mulți și diferiți suntem și noi.
E poate greu de înțeles cum își gãsesc unii oameni puterea pentru un nou început. Aflați la vârsta maturitãții, cu o viațã construitã deja în România, se gândesc sã-i dea acesteia restart în altã țarã. Pornesc de la zero, se mobilizeazã ca niciodatã avântandu-se în necunoscut, aliniindu-se unui ritm de existențã cu o vitezã și perspective uimitoare.. De ce pleacã românii din România? De ce unii revin, iar alții nu mai vor sã se întoarcã niciodatã ?
Iatã, în cele ce urmeazã cum ilustreazã o româncã episodul ei de viațã proaspãtã, început în urmã cu cinci ani în Canada. Aceasta este țara în care a ales sã se stabileascã împreunã cu familia.
O rog sã-mi spunã pãrerea ei despre cei care se întorc dupã o astfel de experiențã. Trãiesc oare o victorie prin curajul de a renunța responsabil la ceva ce au încercat dar nu li s-a potrivit? Sau poate un eșec din care cei ce rateazã aceastã oportunitate ajung resemnați sa iubeascã România așa cum este ea?
- „Eu nu judec pe nimeni” spune, - „e decizia fiecãruia. Ei cunosc cel mai bine ce li se întâmplã, fie cã e eșec sau victorie. Dar știu cã noi nu am venit în Canada ca sã strângem bani și sã ne întoarcem în RO sã avem acolo o viațã mai bunã. Am venit sã rãmânem. Din ce am auzit și vãzut, sunt români aici care muncesc și considerã cã e mai bine sã se întoarcã în Ro sã investeascã în imobiliare sau sã punã bazele unei afaceri. Au familia acolo, nu știu, sunt varii motive pentru care unii se întorc. Aici ai statut de permanent resident cu toate drepturile, mai puțin pe cel de vot. Dar odatã ce aplici și devii cetãțean Canadian, obții și dreptul de vot. ”
Are atât de multã siguranțã de sine, încât mã convinge cã ei, ca familie, își doresc sã aparținã locului, adicã sã se integreze. Și nu neapãrat în comunitatea de români, ci mai degrabã sã se adapteze unui stil de viațã care pânã nu demult reprezenta o necunoscutã.
Soțul și-a dorit plecarea în Canada
Ei nici prin gând nu-i trecea cã viața i se va schimba la un astfel de grad locuind într-o altã țarã.
- „A fost o dorințã mai veche a soțului meu”.
Pentru a se concretiza însã, acestei dorințe îi trebuia o scânteie, așa cum de altfel chiar ea mãrturisește:
- „Nu eram mulțumiți cu situația noastrã. Reușiserãm sã ne mutãm în sfârșit împreunã. Eram
cãsãtoriți, dar pânã atunci eu locuisem cu cei doi copii în București, el în provincie. Chiar și așa, aveam niște joburi prost plãtite”
Au discutat despre procedura efectivã de a depune dosarul la Ambasadã. S-au hotãrât, au planificat. Apoi au aplicat și din momentul acela a început un proces îndelungat, dar care s-a finalizat cu succes. Afirmã:
- „Sincer, nici nu știam prea multe despre ce se va întâmpla cu noi. Cred cã am fost puțin
inconștienți. Dar am sperat mereu cã fiind împreunã, vom reuși într-un fel sau altul sã ne descurcãm”
A început sã se documenteze, dar informațiile au fost puține. Norocul a fãcut sã întâlneascã o altã familie care se pregãtea de plecarea în Canada în aceeași perioadã cu ei și astfel totul a venit de la sine. S-au mobilizat.
- ,,Pãstrãm legãtura cu acea familie și astãzi, ne vizitãm. Când am ajuns, am stat cu chirie în
același complex de locuințe și copiii se jucau împreunã. Ne-am ajutat reciproc”.
Un alt început
Sosirea a avut un impact atât de mare, încât aproape cã îi este imposibil sã rememoreze acel moment.
- ,,Greu de spus acum. Nici nu mai știu. Eram fericiți cã am ajuns cu bine și de-abia așteptam sã vedem noua noastrã casã.,,
Cu administratorul clãdirii de locuințe (român de asemenea), luaserã legãtura înainte.. Au mizat pe încredere și nu au greșit. Iar dacã pânã atunci situația din România o apreciaserã nesatisfãcãtoare, chiar dificilã, în țara cea nouã aveau sã trãiascã șocul unui nou început.
- ,, Canada este cu siguranțã o altã poveste. Nimic nu mai este la fel ca în RO. A trebuit sã le învãțãm pe toate step-by-step. Nu a fost ușor. Îmi amintesc cã eram complet dezorientați în primele luni. Am învãțat cum sã folosim transportul în comun, metroul, sistemul lor de platã a cãlãtoriei. Nu se punea problema de a cumpãra o mașinã la început.
Aveam un apartament închiriat. Nu am avut mobilã, cumpãrasem o saltea gomflabilã. Am pornit de la ZERO. A trebuit sã ne cãutãm joburi chiar din primele zile și, cu ajutorul unor români am gãsit într-o fabricã. Era vorba de muncã de jos...Studiile noastre pe care le aveam n-au mai avut nicio importanțã,,.
Foarte sincerã, asumatã, își dezvãluie imaginea de femeie care cunoaște respectul de sine. Nevoitã sã se adapteze circumstanțelor, îmi spun cã sigur nu e genul de persoanã care sã facã totuși orice compromis. O dovedește prin ceea ce povestește mai departe:
- ,, Ne trezeam foarte devreme dimineața ca sã ajungem la timp la job. Cãlãtoream cu
mijloacele de transport în comun. Dura o orã și jumãtate, poate chiar mai mult. Dupã ce terminam programul, încã o orã și jumãtate, douã înapoi acasã. Eram foarte obosiți. Soțul meu a lucrat la acea fabricã mai mult timp, eu doar douã sãptãmâni: mi-am dat demisia sã caut altceva,,
Dar a gãsit tot o activitate care nu i se potrivea.
,,Am stat acolo douã luni. Era avantajos fiind aproape de casã, dar am demisionat scârbitã de “exploatarea omului de cãtre om”. Aveam un singur salariu acum, cel al soțului și nicio altã perspectivã de a gãsi un loc de muncã,,.
Primele zâmbete
Norocul i-a surâs tot cu ajutorul unui român stabilit în CA de mult timp și al aceleiași familii cu care plecaserã la drum. Având recomandãrile lor, a ajuns sã lucreze în real estate, la a doua mare firmã din CA în domeniu, dupã cum precizeazã.
- ,,Eram fericitã: muncã de birou, program 8,00-17,00 și sâmbãta,,
Intrând în contact cu profesioniști, spune cã situația s-a schimbat radical, fiind uimitã de felul în care se desfãșurau lucrurile în acea companie, de ceea ce însemna profesionalism și cinste, fiind curând promovatã.
-,,Am avut foarte multe traininguri, întâlniri. A început sã-mi placã domeniul atât de tare, încât m-am pus pe învãțat. Am acumulat multe cunoștinte și am ajuns de la entry level la manager.,,
Determinare. Trebuiau sã ofere copiilor siguranța cã ei, ca pãrinți știu ce fac
Pentru ce provocare le aruncase în fațã viața, aveau nevoie de determinare. Iar dacã nu au renunțat la a-și gãsi o direcție, e pentru cã, undeva, în acea beție a plecãrii din România și a noului început în Canada, amestecat printre întrebãri, bucurie, entuziasm, a stat întotdeauna realismul. El s-a dovedit mult mai puternic în fața unui miraj al fericirii de-a gata în care sã se lase prinși sau al dezarmãrii dupã orice greutate. Nici un gând straniu de abandon nu le-a traversat mintea.. Copiii mai ales, aveau nevoie sã nu-i simtã dezorientați.
- ,, Nu am sperat sa gãsim doar uși dechise și un drum lin. Am știut cã va trebui sã muncim mult și am fãcut-o. Totul a venit de la sine: înscriereea copiilor la școalã, respectiv liceu ( pentru copilul cel mare) –familiarizarea cu noul sistem de învãțãmânt, învãțarea limbii. Școala e complet diferitã aici. E o combinație între școalã și joacã, comunicare și activitãți fizice, etc. La liceu am fost plãcut surprinsã sã vãd exact același tipar pe care îl vedeam noi la TV în România în filmele americane gen “Salvați de clopoțel”. Nu știam la ce sã mã aștept odatã ajunsã aici. Am învãțat din mers, am avut grijã sã oferim copiilor siguranța cã știm ce facem. Ei nu trebuiau sã simtã cã nu e ușor și cã noi suntem dezorientați. Ne-a reușit!,,
Real life in CA
La o distanțã de 5 ani de la sosirea în Canada, declarã cã ,,viața e pe repede înainte,, Toronto, unde locuiesc ei, ,,e un oraș supra-aglomerat unde multiculturalismul își spune cuvântul:
-,, Oameni de toate naționalitãțile, vorbind toate limbile. Fiecare vorbește limba lui între membrii familiei și engleza când e cu altcineva. E un ritm amețitor, așa am simțit la început, între timp ne-am obișnuit. Strãzile sunt foarte aglomerate, Distanțele sunt foarte mari, așa cã, dacã nu ai mașinã, nu te poți deplasa cu ușurințã,,
Când timpul liber le permite, vor sã exploreze împrejurimile. Și-au fãcut un obicei în a cãlãtori pentru cã în fiecare lunã existã câte o zi liberã plãtitã de la guvern, o sãrbãtoare iar dacãse întâmplã sã fie lunea, atunci beneficiazã de un long week-end.
- ,,Vara plajele sunt pline. Da, plaje în oraș! Lacul Ontario ocupã o suprafațã foarte mare și
de-a lungul lui sunt plaje amenajate unde oamenii vin sã se bucure de peisaj.. Bineînțeles cã existã
trenuri, dar e mai plãcut sã te deplasezi cu avionul între provincii sau cu mașina. Ne-am propus sã vizitãm și partea francezã, Montreal sau Quebeq. În schimb, Cascada Niagara e la o orã distanțã de noi, am vizitat-o de multe ori. E impresionant,,. Prima lor vizitã acolo s-a soldat cu o încântare fãrã margini. Plecați cu intenția de a petrece o singurã zi, au rãmas peste noapte la un hotel pentru cã nu se mai sãturau sã descopere zona.
Continuã sã descrie:
,, Te minunezi de frumusețile pe care le vezi în fața ochilor. Downtown Toronto e impresionant: clãdiri atât de înalte, încât aproape nici nu le vezi ultimul etaj, oameni grãbiți la tot pasul. CN Tower, emblema orașului, este un turn foarte înalt ce se poate vizita și oferã o panoramã a orașului.,,
Prezentul aratã bine
E mulțumitã. Știe cã a muncit foarte mult, dar rezultatele o bucurã. Poziția de manager pe care o ocupã îi aduce responsabilitãți mari. Lucreazã în aceeași Companie de real estate unde cu cinci ani în urmã se angajase la entry-level. Petrece foarte mult timp la job, dar gãsesțe mereu timp și pentru viața în familie. E mândrã de soțul ei. Acesta, lucrând la fabricã, s-a înscris încã de pe atunci la Colegiu. Între timp a absolvit; el este cel care și-a dat acum demisia și se aflã în cãutarea unui job mai bine plãtit în domeniul pentru care s-a pregãtit. Ba mai mult, pasionat de muzicã, a reușit sã-și instaleze un studio profesionist într-una din camerele casei. Și-a cumpãrat a doua chitarã. Locuiesc în același complex de locuințe, dar puncteazã și aici un progres:
- ,,Am evoluat de la salteaua gomflabilã de la început, la casa noastrã mobilatã și amenajatã în întregime. Mașinã ne-am cumpãrat dupã aproape un an, pe care am schimbat-o cu una nouã în prezent,,
Prietenia - floare rarã. Dezamãgirea în schimb e totalã
A reușit sã-și facã ceva amici, dar de altã naționalitate Pentru cã aceștia, așa cum mãrturisește,, nu sunt interesați de ceea ce ar putea deține ca om, nu judecã pe nimeni.,, Lucrurile se schimbã dacã se încearcã o împrietenire cu români. Afirmã cu amãrãciune:
- ,,Greu sa îți faci prieteni români. Apare Invidia. Unii intrã într-o competiție continuã ca sã arate cât de multe au fãcut sau ce vor sã mai facã, etc. Dacã ai doar cunoștințe e foarte bine, dar dacã devii mai apropiat, începe dezamãgirea ...din pãcate. Pãstrãm relații strânse și ne vizitãm cu familia cu care am venit din România,,
Când legendarele ninsori canadiene cad în cea mai purã splendoare, dar limiteazã plimbãrile de weekend sau pe cele pe care le-ar putea face în vacanțã, își gãsesc relaxare în familie. Împreunã ascultã muzicã sau vizioneazã filme. Dintre tabieturile care îi plãceau în România, ei îi este dor sã citeascã o carte scrisã în românã.
Pandemia trãitã pe tãrâm canadian
- ,, S-au limitat ieșirile, nu ne venea sã credem cã trãim așa vremuri. Era pustiu peste tot. Orașul odatã supraaglomerat și agitat, devenise o fantomã,,.
Pericolul și noutatea nu i-au destabilizat. Au rãmas pe loc, uniți. Dacã ea s-a adaptat mai repede situației, lucrând de acasã pentru o perioadã, cel mai greu a fost pentru copilul mai mic care a trebuit sã învețe în sistem de școalã exclusiv on-line un an de zile. Dar e conștientã cã aceeași situație a fost pentru toți.
- ,,Pandemia ne-a afectat în aceeși mãsurã în care a afectat pe toatã lumea.,,
Se considerã norocoasã
Nu uitã prin câte încercãri a trecut-o viața, dar le-a depãșit cu atitudine curajoasã. Iar pentru starea de realã satisfacție pe care o trãiește acum, se considerã o norocoasã.
- ,,Nu m-am gândit niciodatã sã renunț. Odatã ce am tras linie, am luat-o de la capãt și am vrut sã evoluez. Am evoluat mult din punct de vedere profesional, financiar, social. Era firesc sã se întâmple, a meritat tot efortul. Canada a fost o ușã deschisã pentru noi și pentru copii la o cu totul altã societate, noi reguli, noi provocãri,,.
Ar trebui sã rãspundem fiecãrei etape din viațã așa cum se cuvine: fãrã teamã, încrezãtori cã experimentãm o altã treaptã în dezvoltarea noastrã.
Unde poate duce un drum necunoscut? Riscând aventura, putem descoperi cã era croit special pentru noi, oricât de departe ar ajunge sã însemne acasã.
Text: Beatrice Holdon 2021
|
Beatrice Holdon 8/8/2021 |
Contact: |
|
|
