Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Terapie prin umor -


> Terapie prin umor - Pastorel Teodoreanu mereu proaspăt - Epigrame.
>
> Mitologie:

> Și Afrodita, cea în șolduri lată,
> Și Joe, cu alaiul lui ceresc,
> Nu s-au ivit din bolta înstelată...
> Ci dintr-o amforă cu vin grecesc!
>
> Chitanță lui Sadoveanu:

> De ți-ai face testamentul,
> Tu să nu-mi lași mii de franci!
> Nașule, să-mi lași obrazul,
> Ca să-mi fac din el bocanci!

> Veronicăi Porumbacu, la apariția versurilor "O, Europă, te simt în
> vine/Te simt adânc în mine!":
>
> Mult stimată Veronică,
> Eu credeam c-o ai mai mică,
> Dar mărturisirea-ți clară,
> Din Gazeta Literară,
> Dovedește elocvent
> Că în chestia matale
> Cu-adâncimi fenomenale
> Intră-ntregul continent!
>
> Unui antialcoolic:

> Oare nu-ți mai amintești,
> Vorba din bătrâni lăsată?
> Din beție te trezești,
> Din prostie niciodată.
>
> Boi-miniștri...

> Caligula Imperator
> A făcut din cal, senator,
> Comuniștii, mai siniștri,
> Au făcut din boi, miniștri...
>
> Aroma vinului:

> Aroma vinului trecut
> Încet la cap se suie,
> Era pe când nu s-a băut,
> Azi l-am băut și nu e.
>
> Pentru o călăreață de circ, premiată, care în cuvântul de mulțumire a
> declarat că "a fost profund atinsă"

> Stimată doamnă,
> Și distinsă,
> Când ați fost profund atinsă,
> Erați călare sau întinsă?
>
> La Pelișor, palat transformat în "casă de creație":

> Voi, creatori ai artei pure,
> Ce stați acuma la pădure,
> Să fiți atenți când vă plimbați
> Să nu călcați în ce creați!
>
> Contestație fiscală:

> N-am venit
> Că am venit;
> Am venit
> Că n-am venit.
>
> Când mă duc:

> Când mă duc la șef,
> Îl găsesc cu chef;
> Când mă duc la chef,
> Îl găsesc pe șef.
>
> Nu contrazice:

> Nu contrazice voia sorții
> Și nu sfida stihiile!
> Așa fu scris: cei morți cu morții,
> Iară cei vii cu... viile!
>
> Când înjosești...

> Când înjosești și sucul ei și via
> Și cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei,
> Nu te gândești tu oare, mișel între mișei,
> Că pângărești natura și compromiți beția?
>
> Spuneți și copiilor:

> Spuneți și copiilor,
> (Culmea ironiilor):
> Am pus cap bețiilor
> În Șoseaua Viilor!
>
> Pe fauna cuvântătoare:

> Pe fauna cuvântătoare
> Apasă greu osândă grea:
> Prostia e molipsitoare,
> Pe când înțelepciunea ba.
>
> Rusul și tunul:

> Pe drumul unui mic cătun
> Venea un rus, venea și-un tun,
> Și tunul rus, și rusul tun.
>
> Epigramă pentru Marx, Engels, Lenin - Stalin - Ana Pauker:

> Două bărbi, o țăcălie,
> O mustață fumurie
> Și o "gaură" pustie -
> Vai de biata Românie!
>
> În noua eră...

> În noua eră concepută
> K. Katz-ii scriu în loc să pută,
> Iar scriitorii consacrați
> Sunt dați afară de K. Kațz-i.
>
> Curtezanului de pe linia tramvaiului 5:

> Credincios într-una
> Bunelor lozinci:
> A plecat cu una
> Și s-a-ntors cu 5.
>
> Ca un signeur:

> Ca un signeur din Evul Mediu
> Ce încuia plecând centura,
> Soției i-aplica cenzura,
> Vecinei - starea de asediu!
>
> În guvernul Groza...

> În guvernul Groza, cel de concentrare,
> S-au primit trei membri pentru completare,
> Însă, ca să fie-un cabinet etern,
> Îmi bag și eu membrul în acest govern!






Pastorel Teodoreanu     6/26/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian