Miroase a primãvarã si la Toronto
Oamenii parcã au mai mult curaj sã iasã pe afarã si sunt mai revigorati.
La urma urmei, acestea sunt chiar primele zile cu vreme blândã ale anului, când în sfârsit ne putem reîncãrca bateriile cu razele solare.
Pandemia nu poate opri primãvara, pe care am visat-o [n secret toatã iarna, si care se anuntã, cam timid, de departe.
În definitiv, Primãvara este momentul reflectiei, pentru cã odatã cu primenirea fireascã a naturii, începi sã regândesti si multe lu-cruri noi, importante pentru oameni, mereu chemãtoare la un nou început.
Primãvara trecutã abia îsi intrase în drepturi, cã am devenit martorii si prizonierii unei situatii complicate si complexe, cea a pandemiei care ne-a obligat sã ne închidem în case.
Sãptãmâni la rând am privit de la geamurile propriilor locuinte cum înfloresc copacii, cum înverzeste iarba, însã nu ne puteam bucura din plin de toatã splendoarea si frumusetea din jur.
Carantina ne-a prins pe toti asa cum ne-a prins: fãrã pregãtire psihologicã sau emotionalã si cu multe alte neajunsuri. În aceastã situatie, indiferent de vârstã, statut social sau job, majoritatea oamenilor trãiesc si expe-rimenteazã acelasi lucru: prima carantinã din viata lor.
A fost anul pandemiei, al angoaselor colective si al fricilor individuale. Primãvara izolãrii noastre impuse, a distantãrii fizice si a spaimelor mai contagioase decât virusul însusi.
Aceasta izolare ne-a permis însã sã ne gestionãm temerile, sã ne cunoastem prietenii si sã apreciem mai mult realtiile de familie. Si ne-am dat seamã. odatã in plus, cã, cadrul restrâns al relatiilor de familie este locul in care învãtãm ce înseamnã iubirea, împreunã-simtirea, iertarea, dependenta unii de altii, Increderea reciprocã si respectul pentru altii.
Familia a insemnat, de-a lungul istoriei, demnitate, progres, respectarea vietii umane ca valoare sacrã, de la concepere pânã la moartea naturalã. Dar, poate mai presus de toate acestea, se situeazã dragostea de inspiratie divinã fatã de aproapele nostru – de cei aflati în impas, în suferintã, de cei slabi care au nevoie de ajutor, de sprijin, de cei rãtãciti care au nevoie de îndrumare. Sunt lucruri de o adevãratã frumusete care scapã simturilor.
Adevãrata generozitate a oamenilor se dovedeste doar în momentele în care ei habar nu au cã dãruiesc ceva : un zâmbet, o privire caldã, o vorbã frumoasã, o prezentã linistitoare, o idee pe care o rostesc si care pe tine te lumineazã, un fragment de cântec pe care-l fredoneazã când sunt bine dispusi, o glumã.
Cu timpul, îti dai seama cã fiecare experientã trãitã alãturi de diferiti oameni este folositoare.
Cu timpul, întelegi cã adevãratii prieteni sunt numãrati, iar pe cei falsi, înainte de a-i evita, trebuie sã încerci a-i influenta în bine. Cu timpul, înveti cã vorbele spuse într-un moment de mânie pot continua tot restul vietii sã facã rãu celui rãnit.
Cu timpul, înveti cã a scuza e ceva ce poate face oricine, dar a ierta pot doar sufletele cu adevãrat mari.
Cu timpul, realizezi cã, alãturi de faptele bune, de sfintenia vietii personale, ceea ce ne mântuieste este dragostea si întelegerea lumii în care trãim.
Bunicii si pãrintii nostri când se refereau la istoria trãitã de ei, împãr-teau lumea între înainte si dupã rãzboi. Generatia noastrã vorbeste despre viata înainte si dupã cãderea comunismului.
Probabil cã de acum înainte ne vom referi la viata noastrã ca înainte si dupã pandemie.
Intr-o lume a relatiile umane alterate si de obsesia aparentelor si exacerbarea corectitudii politice, ne dorim o primenire a sufetelor noastre, o primãvarã aducãtoare de sperante si de normalitate.
|
Dumitru Puiu Popescu 3/17/2021 |
Contact: |
|
|
