Sonete
TENSIUNEA ZBORULUI
dans ritmat
Dactile sãltãreþe în pas înalt de dans
Ticsesc sãliþa strâmtã cu iz de bacanale,
Prin colþ se furiºeazã discrete, muzicale;
La masã stã ideea în ºubredul balans.
κi ciocãneºte tâmpla un ,,mi minor” în glas,
Se leagãnã spre dreapta, înclinã înspre stânga,
Ideea închistatã nu s-a miºcat – nãtânga ...
. . . . . . . . . . . . ... . . . .. . .. . . . . . . . . . . . .
Se strânge-n scrumierã rugina ce-a rãmas.
ªi mai pluteºte-n aer, ameninþând sã scrie
Un ritm ce ºchiopãteazã de-un deget, la picior,
ªi din fragilitatea-i încearcã sã revie.
În lanþ se-nºirã ritmii, fac ochiuri de decor
Elegiac, cadenþe-n substratul de hârtie,
ªi-n loc de puf în perna-mi, sã invadeze vor !
flori de cenușã
Troneazã-n vârful mesei cãlimara;
S-a cam pãtat de multa folosinþã,
ªi-n ea ceva mâlos, de la Amara,
κi zice tot cernealã... Îmi dau silinþa
Sã vãd de am scris totul cu folos !
Nici muºtele – ºtiu – nu sunt mai prejos,
Când gãsesc vasul neacoperit;
Aºa-mi explic eu cum s-a zugrãvit
Tavanul, într-un mod deosebit,
Cu model imprimat ºi modernist,
Deºi vecinul n-a intervenit.
Bunica – ochiul casei realist,
Schimbã cenuºa – vetust insolit,
. . . . . . . . .. .. . . . . . . . . . . . . .
De-atuncea n-am mai scris... Nu mai insist...
o lebãdã de smoalã
Din cãlimara mea o lebãdã de smoalã
S-a ridicat în fum de osanale
ªi în planãri de arpi triumfale
Urca... sus, sus..., camera era goalã...
Cãdea câte o panã zdrenþuitã;
Mã strãduiam sã prind câte-un crâmpei;
Prin geamul spart intrau ºi flori de tei
ªi-un cântec - melopee tânguitã.
Atât de greu mã ridicam în timp;
Aº fi dorit ºi lebede mai albe
ªi-o muzã încadratã într-un nimb.
De-afarã invadeazã pale calde;
In stratosferã s-a produs un schimb:
Prind iambii în cenuºã sã se scalde...
nãluciri
Din clopoþel un clinchet de sonet,
Un sunet firav ca un Si pe-o coardã,
Un firicel, încopitat de-o hoardã,
Se tot ridicã într-o rânã, încet...
κi face loc cu greu prin praful tinei
Nãdãjduind cãtre a apei razã-
Mirajul însetatului spre-o oazã...
Nedumeritã lumea-ntreabã: Cine-i ?
Se rupe-n franjuri armonia serii,
Fragil se-nºirã trilul din peniþã,
Cum creºte iarba-n uscãciunea verii...
ªi când prind vreo silabã pe igliþã
Îmi construiesc statui din fumul cerii
ªi-aud nãluci cântând în foi de viþã.
anevoințã
A venit în zbor Fortuna, zdrobind nori de-amãrãciune,
ªi în faldul plin de taleri ºi ghirlande de speranþe,
Mi-a adus ºi mie darul: sãculeþul plin de stanþe...
Dar s-a dus de-o veºnicie ! Stanþele-s acum tãciune...
O mai strig în somn : Fortuna ! Îmi rãspunde labirintul.
Mã trezesc, tresare praful. Sunt tot singurã-n iatac !
Râd din raft vreo trei ,,Embleme”, restul, manuscrise zac ...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Imprumutã-mi niºte aripi, tu, Pegas, sã-mi iau avântul !
Scuturi coama ? Poezia fluturã spre alte mape,
Duce cântece ºi basme, ,,un tãciune ºi-un cãrbune”.
Te-ai înstrãinat de mine ! Ce departe eºti... ºi-aproape !
Sec e spiritu-n cafele; mã astâmpãr cu cernealã...
Mi-am luat greiere în tindã; cãlimãri de prins în brâu ;
Dã-mi din aripi doar o panã ! Nu sã scriu ! O fac momealã !
sonet cu ghiocei
Trec zilele zburând din calendar,
Banal joc de cuvinte mã-mpresoarã,
În juru-mi doar comune rime zboarã;
Și filele le-am rupt, dar e-n zadar...
Alunecã pe lângã mine timpul,
Simt primãvara coborând pe tâmplã,
Mã înfãșoarã în candoarea-i simplã:
Mi-aduce ghiocei; și a golit câmpul...
Sub strașini, migãloase rândunele
Pline de-ardoare-și rânduiesc cãminul...
Mã iscodesc din ochii de mãrgele.
Poate de-atuncea simt ce e declinul,
Și-mi port vibrând scheletul de surcele,
Iar rimele m-au poreclit ,,strãinul”.
|
Melania Rusu Caragioiu 3/5/2021 |
Contact: |
|
|
