Voințã sã fie!
Cu ceva timp în urmã, sã tot fie câteva luni bune, discutam cu o bãtrânicã diverse chestiuni. Din una- n alta, mi- a mãrturisit cã toatã viața ei nu a știut nici o rugãciune, fiind cã nu a fãcut școalã prea multã și nimeni nu a stat sã o învețe vreo rugãciune.
Nu cã aș fi fost curios din fire, ci ținând de logica discuției, am îndrãznit sã o întreb dacã, nu cumva i- a fost greu din cauza acestui lucru.
– Ei, pãrinte, greu mi- a fost, dar am zis și eu lui Dumnezeu cum m- am priceput: un „Doamne ajutã!, un „Doamne iartã- mã!”, un „Doamne îți mulțumesc!”
– Și, te- a ajutat?!
– Pãi, de ce sã nu mã ajute?! Ce?! El ne ajutã pe toți. Dar, știi ce pãrinte?!
– Ia zi, matale!!
– Eu am fost aia care nu prea L- am bãgat în seamã. Acu îmi pare rãu, dar m- am luat dupã unele sau altele și acu mã cãiesc, maicã, cã dacã aveam și eu mai multã minte și carte, poate alta era viața mea.
– Auzi matale, nu ai vrea sã înveți acum, mãcar, „Tatãl nostru?!”
– Pãrinte, maicã, la vârsta mea de 86 ani, crezi cã mai am eu minți?!
– Știi ce?! Având în vedere cã nu ești așa de bãtrânã, ci doar fãcutã de mult, eu zic sã încercãm. Hm?! Ce zici?!
– Pãi și cum facem cã, eu nu mai vãd bine și nici nu mai știu a citi?!
– Uite, zi dupã mine: Tatãl nostru …….
Am repetat de câteva ori rar, cu intonație și cu mult drag rugãciunea și am vãzut multã bucurie smeritã pe chipul bunicuței.
Dupã câteva sãptãmâni, o zãresc iar și îmi face semn discret sã mã aproprii.
– Pãrinte, sãru mâna!
– Doamne ajutã, maicã! Care- i baiul?!
– Ai ceva timp sã mai zicem rugãciunea aia de data trecutã, cã tare bine îmi este de atunci?!
– Da. Hai sã o zicem împreunã.
Ne așezãm amândoi în stil moromețian și zicem: eu primul, bãtrâna dupã mine.
Pe mãsurã ce ne rugam, chipul îi devenea luminos.
Parcã întinerea viața în dumneaiei. Nu am mai întâlnit asemenea bucurie pe chipul unui om.
Astãzi, când merg sã o împãrtãșesc și ajung la „Tatãl nostru” de la „Rugãciunile începãtoare”, bãtrâna îmi face semn:
– Acu zic eu pãrinte!
Încuviințez din cap și mã bucur pentru bucuria dumneaiei.
Sunt convins cã și Sfânta Împãrtãșanie are, pentru ea, alt gust: cel al bucuriei extinse, cã a apucat clipa în care sã vorbeascã smerit ca de la suflet la suflet cu bunul Dumnezeu.
Voințã sã fie!
Sebastian Cãtãlin Hogea, preot
|
Sebastian Cãtãlin Hogea 1/29/2021 |
Contact: |
|
|
