Râul
Îmi vreau timpul
Îmi vreau viaþa!
Existã adevãrul ºi existã restul
Sunt singur în camera sufletului meu
ªi râul, râul aleargã stingher între maluri
Alintã cutia canopicã a nisipului
Pietrele se-aleargã geloase pe unde
Apele vânturã aerul precum daracul
Din stei în prag, din prag în stei
Scorburi sclipinde sau domoale doline
Pe-un curs integru sau salt eternal
Dipnoii în leneºã plonjare
Alunecã precum limacºii în balele lor
Când repezit, cânt leneº în bulboacã
Diamantele strãluce-n stropii diletanþi
Maiestos trece râul, demn Ankh!
Falnicul guyabon îmbie nectaridele
Parfum efuzeazã din orhideea anegra
Oulpiana-ºi scaldã grãbitã obrajii
În firida pieptului din alabastru pur
S-au furiºat piersicile sânilor
ªi râul trece zglobiu ºi argintiu
Sã se regãseascã iar tumultoasa mare
Râul devine un pur metesenger
Oulpiana, aici la margine de râu
Iar te-ai jucat cu iubirea:
Între tandreþe, gelozie ºi magicã împlinire.
Râul strãbate bornele timpului somnoros
O, trecere-petrecere în umbrã ºi penumbrã,
Eternul sfârºit al poveºtii tuturor
Îmi vreau timpul
Îmi vreau viaþa!
GENTHLIA
Mi-am pierdut o aluniþã
Mã ceartã iubitul!
Prea des mã trezesc ºi faþa oglinzii,
De parcã am descins din Rodinia
Eu sunt aceea: în tremur prematur
Ori înotând prin vãlãtuci de nori?
Gradus ad Parnassum: dulce visare!
Torentul iubirii zbucneºte-n aura-mi?
Nu vreau numai doritã, ci pur înþeleasã.
Doresc apropierea, aferenþele cu atractori,
Dar dragostea nu-i un simplu joc de noroc?
Regret lacrimile de crisolit ce animã
Ochii peºtilor din havuzul abandonat.
Tânjesc dupã clarobscurul ninsorii
Chivernisite pe piscurile lansate-n ceruri.
Când mã atingi strãfulger se-aprinde-n trup;
Îmi miºunã dorinþa printre astrocite ºi gliale.
Am trecut pragul, stãpânesc oglinda?
Vai, câtã luptã poartã sufletu-mi
Când se desparte vremelnic de trup!
Geaba-mi dezmierd picioarele
Priveliºtea lor mã furã parcã din visare.
Mijlocul e tot acolo, prea strâmt
Dar delicat ca netezimea petuniilor.
Pântecu-mi ancorat e-n golful coapselor,
Neruºinat aºteaptã sau chitic se-ascunde?
Cercetaþi prelung, se ruºineazã sânii
Ce-ºi cautã culcuºul în volbura bluzei
Capu-mi, de-atâta privit ºi legãnat,
κi pierde echilibrul de tine mângâiat.
Ce sã mai zic de buze, de obrajii
Învãpãiaþi, supuºi sub imperiul ochilor-nstelaþi.
Frumuseþea, gingãºia sunt depline sau trucate?
Te-ai jucat cu Firea, tu nestematã?
Sunt o biatã fatã sau nereida Abarbaree?
Ghiceºte tu, iubite, ºi pentru mine-o datã!
Cine-o are sã mi-o dee,
Îi sãrut guriþa!
*
„Când mã priveºti aºa
Dispare lumea….”
(Sappho)
NEPHILA CLAVIPES
In memoriam William Shakespeare
La un moment dat anume
Descoperim viaþa ºi cu sora ei dragostea.
Din abditum mentis în efluviu
Simþim profund parfumul trupului tãu.
Gesturi timide, pipãinde se pliazã
Pe ale tale gesturi tandre, juvenile.
Dragonade, dragonade, dragonade….
Îmbrãþiºãri, ca de lachesis muta
Te-ndeamnã la multiplicate atingeri.
Sãrutãri în desant deruteazã
Buzele calde, umede-n devãlmãºie.
Eu mã simt în siajul lui Osseo,
Tu parcã, iubito, eºti tiza reginei Guenievra.
Natura-i mai frumoasã parcã:
Se naºte din spuma universalã, spiritul.
Strecurãm mângâieri sublime.
Sub supravegherea inimii surescitate.
Constat, dragoste, a ta abilã tacticã
ªi-a ta strategie dospitã în strigãtul sângelui.
La început mã tulburi ca nicicând,
Mã îmbrãþiºezi îndeaproape ºi temeinic.
Îþi simt mãtasea grea a fiorului,
În sincron cu cleºtii negri ai îndoielii.
Cu stãruinþã ºi multã mãiestrie
Þeºi în jurul meu, ºi-al tãu iubito,
În reþele sofisticate o pânzã ce ne copleºeºte.
Ne-aduci în aºa stare, încât
În scurt timp inocentã dulci victime captive.
Epuizaþi, dar fericiþi, ne transformã în cuplu.
Lume-ai mai frumoasã ca o sfântã tãmâiere.
O, iubire, iubire, ne cauþi ºi mereu ne gãseºti.
Eºti pãianjenul-þesãtor-în-cerc-aurit.
GLISSANDE
(Jocul de-a toamna)
Motto:
„A venit toamna….
Pune o frunzã pe inima mea”
(Nichita Stãnescu)
Un elefant se legãna
Pe o pânzã de pãianjen…
Zgribulitã se lasã frunza
Vibrând pe o razã de soare.
Oare e dorul tãu sau picurã clipa?
Inima se-mbracã-n ploaie
Sub al ochilor-þi zãbranic.
Îþi probezi tainic sãrutul,
furiºatã sub castanul plângãtor.
Briza genelor, braveazã-n genune
acostând pe beteala lacrimilor
Gorunu-ºi surghiuneºte uitata frunzã
pe-o lamurã pierdutã-n suspin;
însângeratã-i parcã aleea spre iubitã.
Luna-i în tremur – are febrã;
adãpostitã-i printre coarnele cerbilor.
Ciute trec în salturi scurte
înspre pajiºtile zeului Cornatus.
Prin codrii agonizeazã spectre de voievozi,
iar vântul bate Morse pe ramuri suferinde.
Lumina-n clotoide trimite norii-n pribegie,
împãienjenind cerul ca un alcov
Toamnã, þi-ai pus gherghine la ureche
ca sã fi fãr’de pereche!
Toamnã, latent interregn între viaþã ºi extincþie,
pat germinativ pentru veºnice regenerãri!
Primãvarã – varã – toamnã – iarnã….
Primãvarã – varã – toamnã – iarnã …
perpetuum mobile: suflete fã-þi timp!
Ai încurca melancolic rostul anilor
ignorând sistemul zecimal Dewey?!
Sãrutând, flãmând buze, ochi, gurã, umeri,
ai schimbat calendarul ciclic al iubirii!
Gândurile mi-au decolat cu parapanta emoþiilor.
ªi…
a mai venit un elefant….
ODYS
Viața toatã-i un accident?
Tot ce trãiește trebuie sã moarã?
Mereu urmeazã o zi, apoi o noapte;
Prea lauzi ziua pânã apune soarele!
Spero-sperare; sã speri e nobil;
Sã speri, se zice, înseamnã sã suferi?
Hypnos petrece abitir printre noi;
Simțuri, suflete invadeazã cu omertum.
Jelania mea e jelania a douã suflete,
Vom dori sã trãim etern prin urmași
Doar existã adevãrul și existã restul.
Pururea-n van îmi clãdesc castelul,
Îl întãresc cu poduri, herse, donjon;
Trebuie neapãrat sã revin mereu în ciclogenezã
Planuri fãcut-am, trasee stabilind,
Calea lui Odysseu o pierdui curând.
Mereu descoperim viața: apãrem ca Nimeni,
Adoptãm aleatoriu un nume, o vocație,
O direcție predestinatã între semeni
Cãutãm perechea, o hrãnim cu iubire,
Pavãm calea cu intenții bune.
Enigma persistã: singurul lucru
Important, cãlãuzitor este sfârșitul?
Uit pentru o clipã paradoxul,
Punctul meu slab este dragostea pentru tine.
”Fãcutu-s-a tãrie cu Tãria Ta ! ”
CONDATUR INTRA MEUM LATUS
Roma, Roma, Roma!
Atinge-mi spiritul marmorean,
Furã-mã din viața mea!
Șapte coline sentimentale
Pudreazã cu cinabru și smarald,
Strãjuiesc etern strãvechiul Tibru.
Tehui, umblând, invoc seninãtate,
Mã strãdui sã aglutinez în mine
Mirajul unui trecut ce mã tot îmbie.
Plinã de vrajã, Mona-Moone
Pâlpâie în tremur printre ramuri.
Chiparoșii se numãrã în fiecare searã,
De nu ies la numãr murmurã cu jale.
Undele se reped, la vale,
Mângâind cu dojana ierburile-nalte
Și parcã, din aval, zãresc contururi:
Sunt navele din Nemi mereu în flotare.
Caligula le pãstorește, protejat de lari
Ce serbãri sardanipalice se iscã:
Poruncã a dat sã-i fie fãurite temple
Plutitoare, încastrate în grãdini imense,
În care desfãtarea, desfrâul sã conteze.
Opulențã-n toate, în mobile și vase,
În voaluri, ținute ºi coafuri zeloase.
Caligula e-n toate, încununat cu lauri,
Hlamida-i bogatã alunecã pe trup vânjos;
Veselie mare, licori se revarsã pe barba-i.
Și mândre patriciene, și câte vestale
Rãvãșesc mintea și simțurile regale.
Generali hârșiți în prea lungi bãtãlii
Se lãfãie în înzorzonate dahabiye
Roma lor era alta, altã lume,
Cea de desfrâu, orgolii și pãcate întreținute
...Se tulburã din nou al meu vis,
Alunecã pe ape; Tibrul este tot acolo,
Astã searã e plin numai de șoapte
Mã-nchin tot mai ades la steaua Xibalba
O clipã am crezut cã poate
Sunt singurul muritor din lume.
Roma, Roma, Roma...
Existã o Ineinanderschachtelung
Între lumea ta și cea a mea
AUTOBIOGRAFIE RAPIDÃ: RECENSÃMÂNT
De-o vreme...tot mai des
îmi examinez prelung instinctiv,
degetele de la mâini și picioare.
Oare voi duce la bun sfârșit operațiunea?
Vor ieși întotdeauna în mod corect?
Vivisecție sau moft temporar?
(așa, mama nou-nãscutã
cerceteazã febril propriul prunc)
De fiecare datã mã-ntreb:
Este evident sau m-am încurcat în evaluare?
De ce numai câte cinci la fiecare?
E rost de filozofare?
Las în seama lui Aristotel și Anaximandru!
Deși nu mã știu un ET reptilian,
verific atent lintița pielii mele;
ce arabescuri s-au mai imprimat,
ce pliuri s-au adãugat ca-ntr-o hartã?
Secate sunt deltele minione
din colțurile cãzute ale gurii.
Treptat, ochii s-au cuibãrit în orbite,
precum peșterile neanderthaliene
în stâncile strãvechi ale Gibraltarului.
Și totuși, luminițele din pupile
anunțã încã vivacitatea trupului.
M-am pierdut în aritmetica celulelor.
Chipu-mi pare oarecum rãtãcit
în dumbrava rãvãșitã a pãrului
Armele seducției
S-au rãtãcit în penumbrã; s-a tras cortina!
Pãcatul și-a pierdut sensul,
a anulat direcția rozei vânturilor.
Doamne...și câte amintiri
pliate precum filele cãrților pentru copii!
Și cu toate acestea, mișunã alert versurile
printre circumvoluțiunile memoriei mele:
Câte n-aș mai vrea sã vã ofer!
E clar: cerere și ofertã!
Dar nu orice ofertã,
ci una pornitã din suflet și minte.
Curcubeul încã strãluce
deasupra zilelor mele faste.
Oi ! Oi ! Oi !
Vedeți : viața-i sacrã !
(sub sarabanda anilor
ca podoabele repetitive de sãrbãtori).
|
Tanase Grosu 1/22/2021 |
Contact: |
|
|
