Poezii
Maria
De porþi numele Marie
sã ºtii, eºti binecuvântatã,
e numele Mãicuþei noastre
ce purã e ºi nepãtatã.
Gândind la noi, cei ce-o slãvim,
în ceruri Ea cu Tatãl ºade,
se roagã pentru noi, o ºtim,
în genunchi Tatãlui îi cade.
Pentru al nostru bine duce
rugã ºi slavã Domnului,
sã-i mulþumim cã ne trimite
din ceruri bunãtatea Lui.
Sã ne-nchinãm Mãicuþei noastre
ce ocroteºte-aceastã lume,
Mariei Sfinte care poartã
în slãvi de cer al vostru nume.
Maria de-i numele tãu
poartã-l cu grijã ºi cãinþã,
slãvitã-n veci sã fi mereu
sã nu ai nici o neputinþã!
Ploaia
Încã este cald, e soare,
Totu-n jur este-nverzit,
Dar fãrã un pic de ploaie
Plantele s-au ofilit.
Frunzele-n copaci sunt triste
Iarba-i veºtedã ºi plânge,
Plâng ºi florile-n grãdinã
Natura-ntreagã se stinge.
Le salveazã însã ploaia
Le hrãneºte ºi le udã,
O privim cum se prelinge,
Ploaia mândrã, ploaia nudã.
Stropii goi sar ºi se joacã
Printre frunze, printre flori,
Dansul lor e-o feerie
Te amþeºte-þi dã fiori.
Dintr-odatã totu-nvie
Verdele ne râde-n faþã,
Iar culorile naturii
Ne îmbie, ne rãsfaþã.
Ploaia veselã ne cântã
Nu vrea sã ne întristãm,
Rãcoreºte-ntreg pãmântul
ªi ne face sã visãm.
Strãinãtate
Te mânã soarta prin þãri strãine
când nu credeai cã ai sã poþi pleca,
pentru –a aduce acasã o pâine
cãci n-o poþi face-n þara ta.
Sã poþi trãi un pic mai bine
copii sã þi-i poþi hrãni,
suflet rãnit, ºtiind cã mâine,
tu nu poþi acasã veni.
Cresc copilaºii fãrã tine,
sufletul þi-e plin de-amar,
nu ºtii când se va putea,
acasã sã te întorci iar.
Îþi laºi copiii cu bunicii
ºi te gândeºti cã le bine,
sufletul lor, însã e trist,
ei vor acasã cu tine.
Tot speri ºi vrei sã se mai schimbe
ºi pe-acasã câte ceva,
cãci dorul de copii devine
o suferinþã tot mai grea.
Niciunde nu e ca acasã,
îþi plânge sufletul în tine,
cã nu poþi sta cu-ai tãi la masã,
sã fi cu ei, la rãu ºi bine.
Te rogi la bunul Dumnezeu
sã vinã clipa când poþi spune,
mã duc acasã la ai mei,
nu vreau rãtãcitor prin lume!
Castel Crãiesei
Cerul cerne
chihlimbare,
codrul ceaþã
ceruieºte,
cade coama
covor creºte,
crengi crescute,
cuiburi crude,
ciocârlii croiesc
castele,
cânturi cresc,
colindã codrii;
câmpuri,
cãrare,
cicoare,
culoare;
cãutãm curcubeu,
castel crãiesei,
cleºtar,
cununã,
candoare.
De Pandemie
Suntem blocaþi cu toþi în pandemie,
nu se ºtie când ieºim,
sã fim liberi cum am fost,
parcã e o nebunie;
se þese-n continu frica,
vor sã ne intimideze,
sã nu scoatem cumva capul
ºi sã nu zicem nimica;
n-avem voie fãrã mascã,
nu putem sã circulãm,
dacã n-o avem pe faþã,
riscãm sã ne infectãm;
n-ai voie la-mbrãþiºare,
de sãrut nu mai vorbim,
voie n-ai nici prea aproape,
cã de virus sã ne ferim.
Ne-au pus taxã ºi pe aer,
doar cu mascã-l respirãm,
plãtim din buzunar dreptul
de-a demonstra de-l avem,
ne þin în frâu cu covidul,
sã le spunem ce ne doare,
nici un drept nu mai avem;
ei organizeazã Alegeri
cu mãsuri de distanþare
cheltuiesc fãrã ruºine,
ne þin în manipulare,
cred cã le mai merge încã,
pot sã ne mai pãcãleascã,
dar s-a deºteptat românul,
ºi-i vor face sã plãteascã!
Dor de mama
Îmi fuge gândul azi la tine mamã,
Aºa cum fuge-n fiecare zi,
Gândesc cã vine iarãºi înc-o toamnã
ªi vreu alãturea sã ne mai fi.
Nu pot sã vin mereu aici la tine
Cãci soarta m-a trimis departe,
Dar nu e zi-n calendar, scumpã mamã,
Sã nu doresc sã-mi fi aici, aproape.
Tu eºti acolo într-un colþ de lume
În satu-n care mai nãscut,
E locu-n care vin sã te vãd mamã
ªi-atunci când vin, simt cã am renãscut.
Citesc în ochii tãi blânzi duioºia
Copiii când îþi vin pe-acasã,
Nimic atunci, nu te mai doare mamã,
Cu tine când ne-aºezi pe toþi la masã.
Þi se citeºte pe chip fericirea
De-a ne avea pe toþi în prejmã,
Cãci simþi cã nu ºtii cât mai stai
În lumea noastrã, blândã ºi frumoasã mamã.
Te sun în fiecare zi, sã te aud,
Vocea-þi duioasã sã mã fericescã,
Sã ºtiu cã încã eºti acolo ºi aºtepþi
Copiii toþi, sã-þi vinã pe acasã.
De-ntreb de sãnãtate, cum mai eºti,
Tu îmi rãspunzi cã bine, nu zici rãu,
Nu vrei ca eu sã ºtiu cã nu e-aºa,
Ce simþi ºtie doar Dumnezeu.
Îþi mulþumesc mãicuþã pentru toate
Câte în viaþã tu ai suferit,
Îþi spun azi sãrut mâna mamã,
Cãci toatã viaþa tu m-ai ocrotit.
În prag de toamnã
Fuge timpul, se grãbeºte,
Vara pleacã, nu mai stã,
Vine toamna coloratã,
Natura-ntreagã zâmbeºte.
Totu-njur este culoare,
Un amestec de nuanþe,
Curcubeu de sentimente
Pentru suflete-n visare.
Vântu-ncetiºor adie
Frunzele arãmii zboarã,
Þes culoare ca-ntr-o ie
Diafanã, sidefie.
Soarele abia rãsare,
Din nori cad stropi de mãtase,
Vin ploi sã ne primeneascã,
Curcubeu zãrim în zare.
Bogãþii ne-aduce toamna
ªi în case ºi în suflet,
Doruri ºi melancolie,
Ne strecoarã-n inimi Doamna.
Aºa ne trec multe toamne,
Timpul nostru parcã zboarã,
Ne trezim în toamna vieþii,
Ce urmeazã acuma Doamne?
|
