Cugetãri memorabile
,,Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hãinuþã de puºcãriaº. Ne dãdeau o zeamã chioarã ºi mãmãligã friptã.
M-au bãtut… M-au arestat acasã. Nici nu þin minte anul…
Când m-au anchetat am leºinat din bãtaie. Iacãtã cã n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupã aceea la Jilava, la Ocnele Mari ºi pe urmã la Aiud. Eu mã mir cum mai sunt aici.
De multe ori îmi doream sã mor. Am avut mereu laºitatea de-a nu avea curajul sã mã sinucid.
Din motive religioase…
Treisprezece ani!
Nu pot sã povestesc tot ce-am suferit pentru cã nu pot sã ofensez poporul român spunându-i cã în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitãþi.
M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastrã, dom’le?
– N-am vorbit, dom’le.
– Cum n-ai vorbit?
– Pãi împotriva voastrã vorbeºte tot poporul român.
Ce sã mai adaug eu? ªi mi-au dat 20 de ani muncã silnicã fãrã motive.
Mi s-a prezentat sentinþa de condamnare ca sã fac recurs.
La cine sã fac recurs, la Dumnezeu?
Am fost solicitat, în închisoare, sã scriu pentru revista Glasul patriei, ca ºi Nichifor Crainic. Mi s-a pãrut ciudat sã fii arestat ºi sã scrii, sã meditezi. Adicã sã spui: vã mulþumesc cã m-aþi arestat! Asta era o porcãrie nemaipomenitã, sã obligi un deþinut sã scrie. El poate sã-ºi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ãla care-l persecuþi…
Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de þãran din Muscel.
La închisoare, grija mea a fost sã nu fac neamul românesc de râs. ªi toþi din generaþia mea au simþit aceastã grijã.
Dacã mã schingiuiau ca sã mãrturisesc cã sunt tâmpit, nu mã interesa, dar dacã era ca sã nu mai fac pe românul, mã lãsam schingiuit pânã la moarte.
Eu nu ºtiu dacã vom fi apreciaþi pentru ceea ce am fãcut; important e cã n-am fãcut-o niciodatã doar declarativ, ci cã am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sã ajungi sã suferi pentru un ideal în mod fizic.
Am o legendã, dar legenda mea nu acoperã ideea de statuie. Nu sunt candidat la rangul de mare personalitate.
Oricum, mi-e groazã de o posteritate pur legendarã. Înainte eram obsedat de ideea rãmânerii a ceva dupã mine.
Acum mã mai intereseazã ce rãmâne dupã mine ca zãpada de anul trecut.
M-am fâþâit aºa, un pic, în epocã…
Eu nu îmi supravieþuiesc. Ca sã rãmâi în epocã trebuie sã fii genial, or eu am fost numai inteligent.
Definiþia mea este: Petre Þuþea, românul. Am apãrat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire ºi suferinþa. ªi convingerea mea este ca suferinþa rãmâne totuºi cea mai mare dovadã a dragostei lui Dumnezeu.’’
|
Petre Þuþea 9/4/2020 |
Contact: |
|
|
