Zburãtor cu aripi de cearã - omagiu pentru un prieten si un colaborator al revistei Observatorul
Vorbim des. Pare normal la vârsta noastrã, pentru cã așa cum stã situția astãzi, viața este fragilã. Mai ales când nu ai pe nimeni mai aproape. Și ei n-au. Ne știm practic de vreun an. Am auzit de ei, de el în special, din paginile Observatorului, unde are o rubricã permanentã, Panopticum. Articolele lui, o antologie de subiecte la ordinea a zilei, unele istorice, literaturã și portretele unor oameni deosebiți. Ne-am cunoscut mai bine anul trecut când au stat cu noi câteva zile la invitația mea și a familiei Popescu, redactorul revistei, la lansarea cãrților noastre în cadrul cenaclului Nicã Petre. De atunci menținem legãtura, o notã pe internet, un telefon, un moment pe skype.
Orele petrecute împeunã au revelat potriviri de gânduri în majoritatea problemelor și înțelegerea frãmântãrilor de zi cu zi. Ca o carte nouã, pe mãsurã ce-o citești descoperi lucruri noi despre eroii din ea, așa am descoperit și noi nebãnuitele istorii din viața oaspeților noștri, Dorina și Gavril Morariu. S-au cunoscut în anii studenției la Timișoara, în 1957, dar prietenia s-a legat mai târziu, ca membrii ai aceluiși club sportiv, Atunci ea a descoperit în Gavril mistuitoarea lui pasiune pentru explorarea lumii acoperite de ape, ce-l diferenția de restul studenților. Studios, energetic, înconjurat de prieteni ce în majoritatea cazurilor i-au fost alãturi în etapele de pãtrundere în lumea tãcerii și chiar mai târziu, a format baza unirii lor ce a rezistat tuturor ravagiilor vieții în mai mult de 60 de ani de cãsnicie.
Încã de pe bãncile școlii Gavril a cãpãtat pasiunea unei vieții eroice, de aventurã și descoperire a ceva nou, necunoscut încã. Cu precoce maturitate realizeazã cã într-o țarã transformatã în închisoare sub supraveghere permanentã, unica zonã de evadare posibilã era lumea adâncurilor de nepãtruns. Cei mai apropiați dintre prieteni aveau pasiuni asemãnãtoare, radio-amatorismul, arta fotograficã, developarea filmelor, electrotehnicã. Se implicã în fiecare dintre ele cu avidã curiozitate, citește și studiazã felul cum funcționeazã aceste aparate. Din articole, cãrți și diverse informații aflã cum se poate face imersiuni în adâncul apelor cu respirația reținutã timp mai îndelungat și cum se pot face fotografii sub apã. Din revista Vãnãtorul și Pescarul Sportiv, învațã cum se poate vâna sub apã cu arbaleta. Proiecteazã și î-și construiește singur una. Ca sã poatã vedea mai clar prin apã își face singur o mascã pentru snorkeling.
Asta pentru început. Adunã cunoștințe din surse vechi și noi despre cum se poate pãtrunde la adâncimi mari cu aparate autonome de respirat și face proiectul unuia folosind aerul comprimat. Pe cheltuialã proprie, prin cãutãri, relații și de multe ori o dozã de noroc, reușete sã-și construiascã propriul sãu aparat ce funcționeazã fãrã probleme. Când aflã cã la clubul AVSAP din Timișoara se pot face scufundãri, devine membru. Conducerea clubului îi refuzã utilizarea aparatului lui, în schimb aduce din Germania Democratã câteva aparate folosind oxigen pur, introducerea cãrora se soldeazã cu moartea unui tãnâr într-un lac, la prima demonstrație publicã. Accidentul datorat ignorãrii instrucțiunilor de folosire, a avut efectul suspendãrii totale a scufundãrilor din cadrul
clubului.
În 1959, Gavril trece cu bine examenele de stat, devine inginer electrotehnic și este repartizat la Atelierele 9 Mai din capitalã. În anul urmãtor, decide sã cedeze drepturile de autor Marinei Militare, ca unicã soluție de brevetare a aparatului sãu autonom de respirat sub apã, cu aer comprimat. Cu greu obține cãteva demonstrații reușite la bazin și în mijlocul mãrii, apoi în 1961 i-se însceneazã o penibilã, competiție cu un protejat din nomenclaturã prezentat cu un costum fabricat de francezi.
Este smuls din depresie de-un prieten ce-l introduce într-un grup de alpiniști și speologi. Explorarea unor peșteri este blocatã de galerii complect inundate, formând adevãrate sifoane naturale ce împiedicã pãtrunderea în restul încãperilor din peșteri. Costumul autonom de respirație rezolva parțial problema, dar apa din interior fiind foarte rece, putea fi letalã. Gavril proiecteazã un costum etanș de protecție, și cu ajutorul unui prieten de la fabrica de cauciuc reușește fabricarea primului prototip. Din nou insucces. Directorul Institutului Speologic refuzã categoric sã-și dea acordul.
Anii trec, decepțiile continuã. Noi încercãri, noi speranțe, alte decepții. Prieteni și colaboratori îi insuflã de fiecare datã energia unor noi cãutãri și astfel se naște idea creerii unui habitat permanent de cercetare al fundului maritim. Pentru prima datã în țara noastrã, trei tineri prieteni, inginerii Constantin Ignãtescu, Gavril Morariu și biologul Teodor Nalbant își unesc eforturile și realizeazã construirea pe cont propriu al habitatului subacvatic numit Laboratorul Submers L.S.1. Lansarea habitatului la apã a avut loc la data de 29 septembrie 1967 în lacul de acumulare Izvorul Muntelui al hidrocentralei de la Bicaz, ca o primã etapã a unui program de explorare de lungã duratã bazat pe pãtrunderea nemijlocitã a omului sub mare.
Ce s-a întâmplat ulterior urmeazã a se citii în paginile cãrții în lucru a lui Gavril Morariu al cãrui pseodonim literar este Gabriel Watermiller. Împreunã cu cele douã cãrți din trilogia sa în englezã, Soft Tales Fom a Refugee Camp și The Four Seasons of a Slave, noua carte va constitui un istoric document literar al unei ”generații pierdute” cum obișnuiește el sã-i spunã.
De multe ori zeii sunt nedrepți cu oamenii. Fãrã motiv creazã obstacole, țintuie drumul cu trãsnete, aduc din fundul pãmântuli balauri și lighioane și nu dã voinicului rãgaz de o suflare. Nimic nu ilustreazã mai precis viața acestor oameni demni de laudã și onoare. Au luptat continu, au încercat fãrã istov sã creeze, sã aducã o modestã contribuție omenirii, dar nu au gãsit decãt uși închise, refuz și lipsã de înțelegere. Poate cã pe alte meleaguri sau în timpuri diferite ar fi izbutit în toate încercãrile. Doar un singur noroc le-a sevit scut și le-a luminat întrucâtva viața: dragostea ce a domnit totdeauna și i-au unit, mereu ajutându-i sã treacã peste fiecare nou obstacol.
..........................
David Kimel iulie, 2020.
Toronto
|
David Kimel 7/7/2020 |
Contact: |
|
|
