Dialoguri oarecare - Father’s Day 2020
- Sigur cã vrei sã vorbești despre Father’s Day... N-ai fi tu dacã n-ai face-o.
- “Only a dad, but the best of men.” Nu?
- Ți-aduci aminte cum venea în miezul nopții și așeza plapuma așa ca sã fie sigur cã nu simțim rãcealã camerei...
- Și ca sã vadã dacã mai citesc la lumina lamternei...Ce vremuri!
- Normale!
- Eh, n-a ținut mult normalitatea asta: crești, te maturizezi, înveți (sau nu!) descoperi și ce este cel mai important te strãduiești sã înțelegi - fie uitându-te în oglindã cum se accentueazã ridurile fie survoland “surprizele” care te înconjoarã, unele evolutive, altele înțepenite în rutina vremii ori și mai și alea venite dintr-un neeant de gândire eronat intenționatã...
-De unde se vede cã lecțiile tatei sunt fãrã egal.
- Ooo, da și cred cã fãrã ele nu eram instare sã privim în jur cu luciditatea – ar fi prea prtentios sã zic analiticã și poate chiar inexactã – cu luciditatea observatorului dispus sã întrebe, sã asculte rãspunsuri și poate chiar sã presupunã soluții.
- « ….Ne spãlam pe mâini, tãiam, împãrțeam, / și-n mirosul ãla acru, de carioca, / învãțam tabinet / și cum se iubește un om strãîn. » cum zice Adrian A. Agheorghiesei în poezia lui « Amintiri cu tata » și parcã nicãieri prezența tatãlui nu-i mai realã și mai semnificativã pentru cã dincolo de configurația metaforei descoperim soliditatea prezenței și greutatea valoricã a gestului în care se include tata...
- Tatãl ! Și trebuie sã recunoaștem ; deșteaptã sau poate nu deșteaptã, sensibilã persoanã trebuie sã fi fost acea doamnã. Joan B. Dodd, din Washington State, care propune, în 1909, ca în iunie, cea de a treia duminicã, sã fie proclamatã Father’s Day, omagiu tatãlui ei, nu erou al nu știu cãrui rãzboi, nu cine-știe-ce star al epocii, pur și simplu, tatã, devotat celor șase copii pe care i-a crescut singur.
- Ca bunica, dar numai pentru cã bunicul – pe care tata și-l amintea doar ca pe o apariție spectralã –nu poate fi decât un simbol, o efigie a unui rãzboi de care tata vorbea fãrã sã-l știe și îl interpreta ca pe o necesitate plãtitã iremediabil
- Știi ce mi-ar plãcea mie acum, duminicã 21 iunie (vreau sã zic) , de ziua taților sã se întrerupã (mãcar !) litania asta zilnicã a prudenței, a cumințeniei singurãtãții, a « salvãrii » colective, sã se deschidã larg ușile așa ca aerul stern sã nãvãleascã între zidurile care ne înconjoarã de o bunã bucatã de vreme și apoi oxigenați deja sã ieșim în parcuri, pe malul lacului, pe strãzi doar pentru a celebra o zi în care ne amintim cã bãrbații sunt și tați, își iau puști pe umeri, fetițele de mânã, joacã baschet cu fiul pe driveway ori stau pur și simplu de vorba cu fica undeva pe o banca. Idilicã imagine desigur, dar la fel de necesarã acum, ca adevãrul ascuns în ea.
- Idilic zici, dar în ziua de azi « nu se mai poartã » idilicul.
- Pãi tocmai asta e ideea ; abstractizarea realului mãcar atunci când ni se oferã o șansã...Ziua tatãlui poate fi un pas în reașezarea în zona firescului, firescul ãla uman de care ne aducem aminte din ce în ce mai rar.
- Nu prea-mi dau seama dacã ești numai tristã, poate acritâ ori rabufnești nemulțumire - și nu e cazul, nu ? E ziua tatei !
- Ai dreptate;“Most truly honoured, and as truly dear...” cum zicea Anne Bradstreet, o poetã de demult (1612-1672) și privirile înapoi au întotdeauna substanțã și dacã ne place și dacã nu.
........................
Maria Cecilia Nicu / Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 6/19/2020 |
Contact: |
|
|
