La moartea Lui s-a stins un Soare.
În fiecare zi apare
La răsărit lumina ta,
Și eu, ca om, mă simt datoare,
Dar pentru asta n-am ce-ți da.
Soare, tu colț de paradis,
Mă încălzești cu bucurie,
Cu raza ta pe căi de vis,
Îmi dai putere, energie.
Azi, nu știu, cum de m-ai uitat?
Ai adormit sau ai murit?!
E ziua-n care a plecat
Poetul nostru-n infinit.
Ați dispărut și Tu, și Luna,
Pe Cer a rămas numai El,
Luceafăru-i poartă cununa
Cu sufletu-i și-al său penel.
La moartea Lui s-a stins un Soare.
Nu spun secretul nimănui,
Dar simt că Eminescu doare,
Și cred în nemurirea Lui.
|
