,,Sã trãiesti, maica mea...’’
O adiere-
printre spicele coapte
cosasii sãltând
La Tincuta, cum îmi place mie sã numesc comuna Tinca, Tenke în maghiarã, fiecare îsi vede de treaba lui. Sunt si au fost si aici localnici plecati la lucru în Italia, mai cu seamã. Dar si în Spania, Anglia,Germania, Olanda, Franta,America etc.
Cu sacrificiile de rigoare, si cu realizãrile sau cu deceptiile pe care le simti în conversatiile întâmplãtoare cu cei care si-au încercat norocul peste tot în lume.
Tincuta mai are si oameni bãtrâni sau mai tineri plecati de data asta ,,dincolo’’ ,unde suntem asteptati toti, fãrã sã stim de ce si când.Vecinii nostri, decedati pe neasteptate într-un accident stupid de circulatie, ne spuneau uneori cã n-ar dori sã rãmânã unul fãrã altul.
Clipa nefericitã i-a luat pe amândoi deodatã anul trecut în sâmbãta Pastelui. A rãmas gospodãria lor singurã, asteptând o rezolvare a situatiei create ad-hoc.Alt vecin a fãcut infarct si a cãzut cosind iarbã, acum patru ani, la vremea amiezii, în grãdina unui tincan.
Familia rãmasã fãrã el a luat drumul bejeniei, ,,la Italia’’ cum spun nepotii rãmasi fãrã ,,toto’’, pe care îl iubeau tare mult.S-au aclimatizat de urgentã copiii, noilor conditii, printre strãini, unde n-au cum sã zburde ca aici, la Tincuta.
Merg acolo la grãdinitã, dar când se întorc acasã nu au voie sã iasã la joacã, sã nu-i deranjeze pe vecinii lor.Vara Seba si Alex vin cu drag aici, cu pãrintii si bunica vãduvã, câteva zile, la cãsuta în care s-au nãscut. Aleargã nestingheriti prin curtea plinã altãdatã de orãtãnii si mai ales , însufletitã de glãscioarele lor vesele. Sunt tare bucuroasã când îi revãd si ei simt acest lucru.Le ofer dulciuri si îmi multumesc:,,gratie’’, în limba lui Cicero.
Au plecat însã înapoi, vara aceasta, cu totii, degrabã, cu o sãptãmânã înainte de terminarea concediului, pentrucã ,,patronul l-a chemat pe tati la lucru’’.Am simtit chiar eu un cui în suflet stiind cã au stat prea putin aici. Si au prins o vremea rece, neprietenoasã, ploioasã.
Au rãmas mai mult în casã.Bunica si pãrintii lor n-au stat o clipã, au tot reparat câte ceva la casã.Au plecat pe când zilele s-au înseninat si au devenit calde si frumoase. Ce mult le-ar fi plãcut sã alerge prin curtea lor mare! N-au apucat sã se bucure de sederea la casa bunicii.
Vara Tincuta se însufleteste. Nouã ne vin nepotii de la Cluj sau din Oradea. Ne place sã stim cã, schimbând locul, ei se revigoreazã. Cristina, adolescentã cu responsabilitate încã de pe acum, se pregãteste pentru profesiunea pe care vrea sã o urmeze, aceea de medic. Astfel cã a venit la bunici cu cãrtile de Biologie. Îi place sã citeascã literaturã beletristicã si stiu cã a ales ce i se potriveste pentru formarea ei în viitor. Schimbã câteva impresii cu verisorul ei de la Oradea, Tavi, student care a trecut în al doilea an la Management.Vremea e prielnicã vacantei si sufletul se umple de încântare!...
Cât îl priveste pe Teo, el e ,,student’’ la grupa mare din toamnã, domnule, ce crezi?
E bucuros sã îsi afle prieteni, mai ales fete:Edina, Boghi, Emike, Denisa dar si un bãiat, Daniel.
O trupã întreagã!...Mã joc cu ei, le intru în voie, mã simt tânãrã,ce mai!...,,Un salut din vechea Troie!’’ le strig de pe terasã si ei îmi rãspund ,,ahoe!’’, si-nc-odatã de nevoie:,,ahoe!’’...aud glasurile copiilor aflati în bazinul de înot sau pe balansoar.Îi învãt cântecelele pe care le stiam pe când mergeam cu elevii în tabãrã.Copiii aleargã prin curte, se joacã de-a v-ati ascunselea..Se duc si acasã la Denisa si Daniel si iau ouãle de la gãini din cuibar si vin cu ele în cãusul palmelor lor drãgute...Daniel ia în brate câte o gãinã sau un cocos iar Denisa ne aratã un desen despre o comoarã pe care trebuie sã o gãseascã prin preajmã...
Dupã plecarea lui Teo, o chem pe Edina la ore de englezã, doar la anul are Bac-ul, si nu-i glumã cu limba lui Shakespeare!...O lasã pe cãtelusa Bela în grija surorilor gemene si,învatã de pe acum.Timpul e neiertãtor iar examenele devin mai serioase, deja.
Dupã plecarea copiilor si nepotilor nostri ,ies într-o dimineatã în grãdinã si ,,îl grãiesc ‘’pe Ghitã, vecinul care strânge lucerna din grãdina celor aflati acum ,,la Italia’’.
Îmi rãspunde la salut cu o formulã care mi-a mers la inimã:,,Sã trãiesti, maica mea!’’.
Îi cer voie sã-i fac o pozã.,,Cum sã nu, e o cinste pentru mine’’, îmi spune, fãrã sã bãnuiascã ce onoare mi-a fãcut cu salutul lui plin de bun simt.
Intru în casã si îi spun sotului meu ce încântatã sunt de salutul lui Ghitã, care are si el un nepot de seama lui Teo.
Mã uit însã si în oglindã si mã dumiresc, aflând chiar de la mine cã, iubind copiii, n-am nicio sansã ca sã fiu bãtrânã în sensul clar al cuvântului, si cã o sã mã copilãrec în continuare, fiind poate si ,, maica’’ altor semeni de-ai mei…,,Sã trãiesti, maica mea...’’
|
Haibun de Gabriela Gentiana Groza 3/1/2020 |
Contact: |
|
|
