Aurora Petan despre tăblitele de plumb de la Sinaia, o misterioasă arhivă regală dacică
De mai bine de un an, cercetători avizati sau amatori, pasionati de istorie, ziaristi, fundatii culturale sunt angajati într-o adevărată cursă contra cronometru, pentru a dezlega un mare mister al istoriei noastre vechi: Tăblitele de plumb de la Sinaia.
Peste 30 de plăci acoperite cu imagini si înscrisuri într-o limbă necunoscută stau neinventariate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucuresti, de mai bine de un secol, sub pretextul că sunt niste falsuri neinteresante. Ele contin o scriere într-o limbă necunoscută si reprezentări iconografice cu luptători înarmati cu suliti si lănci, regi si zei, temple, palate, cetăti, monograme si însemne heraldice, eternizate în plumb, cu răbdare si migală, cu un simt artistic aproape desăvârsit, misterios si incitant. O lume înviată parcă după un cataclism dar, paradoxal, puternică si de reală.
În legătură cu acest fascinant subiect, am realizat un interviu, în exclusivitate pentru “Observatorul de Toronto”, cu doamna profesoară Aurora Petan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, din Capitală, specialist în filologie clasică. Domnia sa a prezentat o comunicare pe această temă la Academia Română, fiind convinsă că plăcutele de plumb de la Sinaia reprezintă o parte a unei importante arhive regale dacice.
Aurora Petan a absolvit Facultatea de Limbi Straine, sectia Latina-Greaca
Veche, are un masterat in Filologie Clasica iar
in prezent este doctorand in lingvistica. In anul 2001, a castigat Premiul Academiei "B.P. Hasdeu" pentru
lingvistica, la 27 de ani.
R: Stimată doamnă Petan, ce se stie despre aceste plăcute ?
A.P: Se stie de la primarii din Sinaia, din anii ’20-’30, că, în preajma anului 1875, când s-a turnat fundatia Castelului Peles, s-a descoperit un mare tezaur, din piese de aur – plăci scrise în relief. Aceste plăci au fost copiate în plumb, din ordinul Regelui Carol I, la Fabrica de cuie din Sinaia. Până în prezent, nu au fost descoperite dovezi certe în acest sens. Există însă o traditie orală, destul de serioasă.
Multă lume stie despre acest lucru, însă nu a scris nimeni pe tema asta.
Plăcile de plumb au fost depozitate la Mănăstirea Sinaia si, imediat după înfiintarea Muzeului National de Antichităti, la sfârsitul secolului al XIX-lea, au fost aduse la Bucuresti, pe vremea lui Grigore Tocilescu.
În legătură cu plăcile de aur, există două ipoteze: una, că ar fi fost topite de Regele Carol I si folosite în vremea Războiului de Independentă si, a doua, că cel putin o parte din ele ar fi supravietuit. Nu stim ce s-a întâmplat cu ele: fie au ajuns, după unele speculatii, în Tezaurul de la Moscova, fie au fost valorificate, într-un fel sau altul.
R: Dumnevoastră, ce informatii detineti despre plăcutele originale, din aur?
A.P: Informatiile pe care le detin eu sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoană din Republica Moldova, care m-a contactat imediat după conferinta mea din 3 iunie 2004, de la Academia Română. Mă văzuse pe TVR-international si spunea că vine cu o delegatie din partea Academiei Ruse. Mi-a arătat, într-adevăr, o delegatie, semnată, parafată, prin care era împuternicit să se ocupe de culegerea de informatii despre aceste obiecte.
Persoana respectivă sustinea că astfel de plăci există pe teritoriul Rusiei, că sunt foarte asemănătoare cu cele de la Sinaia, si, că, din informatiile pe care le detine, cel putin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Natională a României.
R: Concret, ce v-a spus acest misterios personaj despre plăcutele din aur ?
A.P: Ipoteza domniei sale era următoarea: plăcile din aur nu ar fi fost descoperite când s-a săpat fundatia Castelului Peles. Ele s-ar fi aflat în posesia Mănăstirii Sinaia care, ca multe alte asezăminte crestine, a fost ridicată pe o capiste, pe locul unui altar păgân. Deci, aceste plăci s-ar fi păstrat, de-a lungul secolelor, în grija initială a preotilor precrestini si, apoi, ar fi fost transmise.
Personajul de care vă spuneam, al cărui nume nu vi-l pot face cunoscut, mai spune că fiecare mare trib geto-dacic avea o astfel de arhivă de texte, care se reînnoia periodic. Textele erau scrise de Marele Preot si aveau caracter sacru, magic, erau închinate zeilor si, ca atare, erau foarte, foarte bine păstrate.
În preajma războaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-au desprins si au luat-o spre Răsărit, împreună cu arhivele lor. El sustinea că aceste arhive ar fi ajuns pe teritoriul actual al Rusiei, odată cu această migratie dacică.
Conform informatiilor lui, la noi în tară, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mănăstirea Tismana, un altul undeva în Muntii Bucegi si unul chiar lângă Sarmizegetuza. Deocamdată, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la lumină.
Tot el sustine că au existat la Sinaia 240 de piese si că mai multe copii se află în diferite institutii. Foarte plauzibil, pentru că stim, tot de la oameni din Sinaia, că unele copii în plumb au ajuns la prof. Nicolăescu Plopsor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comunistilor.
Deci, piesele de aur, fie s-au salvat si au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista încă în Banca Natională, fie au fost topite. Nu avem informatii sigure despre nici una dintre variante.
R: Dar, până acum, s-a ocupat cineva de ele ? Le-a studiat vreun cercetător?
A.P: Este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese. Există informatii absolut sigure că si Pârvan le cunostea. Asta sustine Alexandru Vulpe, actualul director al Muzeului de Arheologie “Vasile Pârvan”, al cărui tată, Radu Vulpe, a fost elevul lui Pârvan.
Primul director al Muzeului, Grigore Tocilescu stia despre ele, la fel ca multi altii. Toată lumea stia de existenta lor, însă nimeni nu a vrut să se ocupe de ele. Nu văd nici o explicatie de ce. Poate doar dacă ei stiau că a existat un tezaur din piese de aur care a fost distrus si scoaterea la lumină a copiilor ar fi dus la un scandal. Asta ar fi o explicatie. Cred că a fost dosită povestea pieselor de plumb, pentru a nu se afla povestea celor de aur, care au dispărut. Pentru că erau acolo tone de aur. Dacă au fost cel putin 200 de piese, imaginati-vă.
R: Credeti că istoricii au evitat, cu bună stiintă, să le cerceteze ?
A.P: Probabil. Istoricii si arheologii consacrati nu s-ar fi bucurat să renunte la tot ce scriseseră până atunci, acceptând atât de multe informatii noi care ar fi dus, într-adevăr, la rescrierea istoriei noastre vechi, si nu numai a noastră, pentru că sunt lucruri care privesc istoria întregii Europe. Faptul că un Pârvan, un Tocilescu sau un Radu Vulpe au spus că sunt falsuri, a constituit o etichetă definitivă. Nimeni nu a încercat să vadă dacă nu cumva este altfel.
R: Ce ne mai puteti spune, în legătură cu aceste plăci de plumb ?
A.P: Istoria acestor plăcute este foarte zbuciumată. Până de curând, nu se stia că există o legătură între Sinaia si aceste piese. Inginerul Dan Romano, care a investigat 20 de ani această poveste, publicându-si rezultatele cercetării în volumul “Cronică apocrifă pe plăci de plumb ?”, nu stia nimic despre Sinaia. El cunostea doar cele două piese care există în depozitul muzeului de la mănăstire. Eu am dat peste o carte a lui Iordache Moldoveanu – “Dacii vorbesc” –, care cunostea cele două piese de la Sinaia. Domnul Moldoveanu a vorbit cu un inginer din Sinaia, pe nume Ionescu, care astăzi nu mai trăieste. Acesta a fost foarte pasionat de istoria acestor plăcute. El i-a spus că ar fi existat zeci de piese si că provin de la Regele Carol I.
În acelasi timp, istoricul Augustin Deac a tinut o comunicare în 2003, la Congresul International de Dacologie, despre plăcile de aur de la Sinaia. Însă nu a avut ecou. Stiu doar că detine fotografii inedite după plăci, pe care noi nu le cunoastem, le-am văzut numai proiectate. Din păcate, Deac a murit si nu am ajuns la documente si la arhiva pe care o detinea. Vorbind cu cei de la Institutul de Arheologie, am aflat că ei stiu, cu sigurantă, că toate aceste plăci provin de la Mănăstirea Sinaia.
În anii ’40, când Romalo le-a fotografiat, mai erau o sută si ceva,iar în anii ’70, au dispărut toate. Romalo a căutat si în inventare, dar ele nu au fost niciodată inventariate.
Nu există absolut nici o informatie că ele ar fi existat vreodată. În 2002, 2003, au reapărut 35 de piese, nu se stie de unde. Ce s-a întâmplat cu restul, nu stim. Cele 35 de piese, aflate astăzi în Muzeul Institutului de Arheologie nu sunt nici acum inventariate.
R:Am aflat că, totusi, aceste piese din plumb au fost analizate.
A.P: Da. Am extras mostre din cele 35 de piese, le-am dus la Institutul de Fizică Nucleară si rezultatele sunt, fără nici un dubiu: plumb de secolul al XIX-lea. S-au făcut comparatii cu medalii de plumb din vremea lui Cuza si compozitia este identică. Este sigur plumb modern, care confirmă teoria copiilor.
În anul 2002 a fost trimisă la Oxford una dintre piese, împreună cu o scoabă de plumb din zidul de la Sarmizegetuza, oferită de profesorul Ion Glodariu, care este datată, sigur, secolul I d.Hr. Analizele au arătat că piesa contine cam aceleasi impurităti ca si scoaba de plumb dacică si că autenticitatea acestei piese depinde de siguranta contextului în care a fost găsită scoaba. Dacă scoaba este autentică, este posibil ca si piesa să fie autentică. Pornind de la aceste rezultate, considerând că plumbul este dacic, s-a ridicat următoarea întrebare: cum e posibil să arate atât de bine niste piese de plumb peste care au trecut 2.000 de ani, într-un sol cu umiditate ridicată, ca al tării noastre?
Domnul Romalo a presupus că s-au făcut matrite din folie de aur, în care s-au imprimat scrisul si imaginile cu poansonul, apoi s-a turnat plumb, iar când piesele au fost descoperite, s-a extras folia de aur si abia atunci plumbul ar fi intrat în contact cu aerul Cei de la Monetărie spun însă că această ipoteză este neplauzibilă, pentru că multe piese au dimensiuni mari si, o folie de aur, ca să poată fi imprimată, trebuie să fie foarte subtire. Astfel de matrite nu ar mai fi suportat o greutate atât de mare de plumb.
Analizele repetate de trei ori la Institutul de Fizică Nucleară pe piesa analizată la Oxford au demonstrat că există, într-adevăr, impurităti, dar numai la suprafata pieselor: cupru, argint si alte metale, în cantităti foarte mici, care pot proveni fie din contaminarea cu matritele, fie din contaminarea cu obiectele împreună cu care au fost depozitate. Însă, în interiorul pieselor este plumb pur. Este, deci, posibil, ca cei de la Oxford să fi măsurat numai exteriorul piesei, nu si interiorul. Nu există nici un dubiu că plumbul din interior este 98% pur, cu adaos de staniu. Asta este formula tipică pentru plumbul de tipografie.
R: Care este opinia Dumneavoastră, în legătură cu autenticitatea acestor plăci ?
A.P: După opinia mea, plăcile sunt autentice, în ceea ce priveste continutul lor, însă, în ceea ce priveste suportul este vorba, în mod sigur despre niste copii din secolul al XIX-lea.
Cu sigurantă, Regele Carol a vrut, când si-a dat seama de importanta istorică a acestor piese, să lase spre cercetare, chiar dacă cele de aur nu au fost distruse, chiar dacă ele există, copii după ele. Pentru că ar fi fost dificil să se fi dat la studiat tone de aur. Mi se pare logic să fi făcut niste dubluri după aceste piese.
R: Dacă sunt falsuri, cine ar fi putut să le facă ?
A.P: Se presupune că Hasdeu. Unii spun că el ar mai fi făcut niste falsuri, e vorba despre niste documente medievale.
Nu de aici pleacă însă ipoteza falsului. Alexandru Vulpe sustine că un nepot de-al lui Hasdeu ar fi lăsat o scrisoare în care ar fi spus ceva în legătură cu aceste piese. Nu se stie nimic despre scrisoare, dacă există sau nu. Între timp, Alexandru Vulpe a renuntat la ideea scrisorii, nu si la ideea falsului atribuit lui Hasdeu. De ce? Pentru că, aceste plăci, pe lângă foarte multe ilustratii, contin o limbă. Ori, la vremea respectivă, în afară de Hasdeu, nimeni nu avea cunostinte atât de temeinice încât să inventeze o limbă atribuită dacilor.
Hasdeu a fost un personaj absolut genial. Este sigur că cel care a creat plăcile, dacă admitem că a existat un falsificator, trebuie să fi fost chiar mai genial decât Hasdeu.
Se stie că doar Hasdeu detinea la vremea aceea cunostintele necesare creării unei limbi si a unei arhive atribuite dacilor, mai ales că el era foarte pasionat de substrat. El este cel care, scotând în evidentă exagerările scolii latiniste, a studiat temeinic ce s-a putut studia, pe vremea respectivă, din substratul dacic. Însă, Hasdeu atribuie dacilor un alfabet folosit de secui, descoperit într-un document de secol XIII. Hasdeu presupunea că dacă secuii aveau un alfabet în secolul al XIII-lea, trebuie să-l fi găsit acolo, în Ardeal, si că el trebuie să fie continuarea alfabetului dacilor.
R: Si nu este asa ?
A.P: Alfabetul secuilor nu are nici o legătură cu alfabetele de pe plăci. Acestea sunt, predominant, grecesti. Alfabetul secuiesc este foarte straniu. Dacă Hasdeu ar fi făcut plăcile astea, nu ar fi folosit alfabetul grec, el fiind convins că acel alfabet al secuilor este dacic.
Înainte de a descoperi alfabetul secuilor, Hasdeu presupunea că Deceneu, care, conform lui Iordanes, ar fi stat o vreme în Egipt, ar fi adus de acolo o scriere. Deci, a avut o ipoteză anterioară alfabetului secuiesc. Asta ar fi prima neconcordantă. A doua ar fi legată de limbă. Si este mult mai gravă.
Limba din plăci nu seamănă cu substratul limbii române. Nu există cuvinte din substratul limbii române, nu există fenomene atribuite substratului limbii române. Ori, Hasdeu, care studiase substratul (este primul nostru lingvist care studiase substratul) n-ar fi ratat ocazia să introducă niste elemente, clar de substrat, în aceste plăci.
R: Atunci, în ce limbă au fost scrise plăcile ?
A.P: După mine, limba din plăci nu este o limbă indo-europeană. Acesta este lucrul senzational pe care îl pot spune. Este o limbă care nu are desinente, care nu face distinctie de gen, de persoană, de număr, de caz. Nu stim când avem plural, când avem singular, când avem feminin. Aproape toate cuvintele se termină în “o”, nu în “a “, asa cum le stim noi din izvoarele grecesti si latinesti (de exemplu Boerobiseto, Vezino), chiar si femininele se termină în “o”: Napoco, Genuclo. Există elemente care se regăsesc si în limba română, dar care, paradoxal, în română nu sunt atribuite substratului, ci limbii latine. Este limba dacă, fără îndoială, însă, fie este o limbă preindo-europeană, deci mult mai veche – ceva de genul limbii basce care a supravietuit asimilării indo-europene, fie, adoua variantă (la care m-am gândit, dar la care nu tin foarte mult) este o limbă sacră, folosită numai de preoti, în vreme ce poporul folosea o limbă comună, diferită.
Plăcutele ar putea fi, deci, scrise într-o limbă sacră, care să se fi conservat în casta preotilor.
R: De unde ar putea să provină aceste plăci scrise, si ce povestesc ele ?
A.P: În mod sigur, plăcutele provin din mai multe zone si din mai multe epoci. Ele au fost strânse laolaltă, într-un anumit moment. Însă, există o unitate de stil si de redactare, ceea ce înseamnă că exista o traditie puternică. Plăcile consemnează, cu sigurantă, evenimente importante de la curtea regilor daci, precum aliante, războaie câstigate, diferite evenimente. Lipsesc multe piese din această arhivă. Noi avem foarte putine. Se vede usor că există o unitate de stil pentru plăcile din vremea lui Burebista, pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea si asa mai departe.
Mai mult, tipurile de scriere se grupează pe epoci si pe zone. Lucru foarte important, pentru că e greu de crezut că cineva în secolul al XIX-lea cunostea scrierile grecesti locale.
Mai exact, plăcile din Dobrogea sunt scrise în alfabet grecesc ionian, care folosea omega si eta. Este vorba de plăcile care par să provină de la cetatea Genucla, spre exemplu.
În functie de informatiile de pe plăci, le-am putut grupa: asdar sunt plăci de la Sarmizegetuza, de la cetătile din Dobrogea, plăcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului.
Cele care par să provină din Dobrogea folosesc un alfabet de influentă clar ioniană, lucru firesc, pentru că acolo erau cetătile grecesti milesiene. În schimb, plăcile din vremea lui Decebal folosesc un alfabet grecesc occidental, care trebuie să fi provenit de undeva din sudul Italiei, acelasi care stă la baza alfabetului latin, prin intermediar etrusc. Ori asa ceva nu stiu dacă se putea cunoaste la vremea respectivă (secolul XIX n.n.) pentru că alfabetele locale si dialectologia greacă s-au constituit ca stiinte doar la mijlocul secolului al XX-lea.
Multe sunt plăci de la Cetatea Helis. Ele vorbesc nu numai despre Dromichete, el fiind unul dintre nenumăratii regi de la Helis. Avem chiar o genealogie de la Helis (mai există încă una de la Sarmizegetuza), care se încheie cu Oroles, care trebuie să fie acelasi cu Rholes, din Dio Cassius, si care, cum pare să rezulte din texte, este autorul complotului care l-a detronat pe Burebista.
R: Porf. dr. Vasile Boroneant mi-a arătat niste semne asemănătoare, descopertie de dânsul pe niste mandibule de cal, la Chitila...
A.P: Am văzut si eu semnele de pe oasele de la Chitila. Textele din plăci sunt scrise 90% în alfabet grecesc, cu diferite variante. Este adevărat că există si câteva scrieri total necunoscute în aceste plăci. Cea mai stranie apare pe frontonul templelor reprezentate pe plăci. Această scriere seamănă, într-adevăr, cu scrierea de pe oasele de la Chitila.
R: Asemenea semne se află si în Biblia lui Wulfila...
A.P: Biblia lui Wulfila se stie că a fost scrisă în nordul Dunării în sec. IV d.Hr Wulfila a trăit câtiva ani aici. El a fost cel care i-a crestinat pe goti si primul care a tradus în gotică Biblia. Alfabetul gotic a fost inventat de el, si se spune că are la bază alfabetul grecesc. Însă alfabetul gotic primitiv, publicat de Vulcanius Bonaventura, contine cel putin un semn, care a fost folosit si de daci în aceste tăblite. Pentru că, chiar dacă spunem că dacii au folosit în tăblite alfabetul grecesc, nu este totusi alfabetul grecesc pur, ci unul care contine niste semne speciale, pentru sunete speciale, care nu există în limba greacă. Acel semn din alfabetul gotic, care în alfabetul dacic notează sunetul “ce”, nu are valoare în alfabetul gotic, pentru că nu există sunetul. De aceea nu se explică existenta lui, decât printr-o preluare de la daci.
R: Au mai fost descoperite piese asemănătoare undeva ?
A.P: În afară de plăcile de plumb, mai există o serie de piese de altă provenientă, din colectii particulare, din muzee, descoperite de arheologi în săpături, care contin semne si imagini asemănătoare celor de pe plăci, necunoscute în perioada lui Hasdeu. De pildă, medalionul care se află în posesia domnului Dan Romalo, care provine de la familia Murnu, are pe avers portretul lui Burebista, care se regăseste de mai multe ori pe plăcile de plumb, probabil făcut cu aceeasi stantă, pentru că are aceleasi dimensiuni. Pe revers are imprimată emblema cap de bovideu si sarpe, care reprezintă probabil emblema statului unitar al lui Burebista, si un text în aceeasi limbă cu aceea de pe plăcute.
Medalionul a fost analizat de către Bogdan Constantinescu, doctor în fizică, de la Institutul de Fizică Nucleară, care garantează că este autentic, pentru că are o combinatie de metale care se regăseste numai undeva din zona din sudul Urarilor, un aliaj tipic metalurgiei scitice. Domnia sa sustine că este imposibil ca cineva să fi falsificat acest medalion.
Mai există câteva piese în colectia unui anume domn Pulopol. Domnul Romalo l-a cunoscut acum vreo 10 ani si a reusit să le fotografieze. Ele contin imagini asemănătoare cu cele de pe plăcute.
Mai stiu de existenta altor trei piese, descoperite de arheologul Victor Bobi, aflate la Muzeul din Focsani. Este vorba despre un medalion, cu portretul si numele regelui Duras, care pe revers are un templu identic cu cele de pe plăcute, si niste monede de argint, dintre care una contine o scriere rombică, identică cu scrierile lui Dromichete de pe plăci. Este chiar monograma acestui rege. O asemenea monedă a fost inventariată si de marele numismat Octavian Iliescu.
Aceste piese se pot constitui în dovezi ale autenticitătii plăcilor, pentru că sunt descoperite recent.
R: Despre reprezentările arhitectonice de plăci ce ne puteti spune ?
A.P: În ceea ce priveste reprezentările arhitectonice din plăci – temple, cetăti (avem chiar un plan al cetătii Sarmizegetuza) – se pare că sunt conforme cu ce stim noi despre arhitectura din antichitate. Multe structuri par să fie structuri de lemn, care nu s-au păstrat până astăzi, însă, dacă ar fi existat un falsificator, acesta ar fi trebuit să cunoască foarte bine arhitectura antică. Pe de altă parte, cele câteva mii de reprezentări, de portrete, de trofee, de divinităti, de armate etc., grupate pe epoci si pe zone de provenientă sunt reprezentate foarte coerent.
Arheologul Silviu Teodor de la Muzeul National a făcut un studiu de imagine, timp de câteva luni. A grupat toate aceste imagini si le-a introdus într-o bază de date. Rezultatul a fost de-a dreptul surprinzător: nu există nici o inconsecventă. Dacă ar fi existat un falsificator, acesta si-ar fi coordonat extraordinar de bine munca, pentru că nici o imagine nu se bate “cap în cap”, pe nici una dintre plăci.
R: Ca specialist, cum apreciati limba în care au fost scrie textele de pe misterioasele plăcute ?
A.P: În ceea ce priveste limba din tăblite, aceasta are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc să fie o limbă creată. Are extrem de multă varietate. Numele lui Burebista spre exemplu, e scris în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Există foarte multă variatie fonetică. Toate cuvintele au variante. Există chiar indicii de variatie dialectale. Tăblitele dacilor si cele ale getilor prezintă diferente clare dialectale. Există cuvinte care apar în anumite contexte. Există structuri fonetice conditionate. Ori, aceste lucruri nu puteau fi imaginate de cineva care nu avea la îndemână instrumentele actuale. Să generezi o limbă care să aibă cuvinte, care să apară numai în anumite contexte, e imposibil. E vorba de mii de cuvinte. Limba din tăblite nu are nici un atribut al unei limbi artificiale.
R: Doamnă Aurora Petan, vă multmim foarte mult pentru informatii.
Nota redactiei .
Invitam istoricii romani din diaspora sa ne scrie parerile domniilor lor despre Placile de la Sinaia pe adresa observro@idirect.ca
Punctele Dvs de vedere sunt foarte importante.
Ele vor fi comunicate celor din tara interesati in elucidarea adevarurilor istorice ale neamului nostru.
|
Dumitru Manolache 3/6/2005 |
Contact: |
|
|
