Poezii din noul volum " Fluide Gânduri "
De ce?
Nefericirea, coborându-te,
Te-nalţă pe culmi,
Iar fericirea, înălțându-te
Te-alungă din sublim?
Cum?
Se-ntreabă unii
Dacă-s frunză sau floare
Cum nu văd oare
Că sunt falnic copac?
Când?
E fulger gândul spre tine
Și amintirea e boare...
Alunecă timpul
Înfășurându-ne-n soare.
Ape
Nemărginite ape
Îngemănate cu cerul...
Cu ce drept
Striviți voi omul ?
În trepte
Trepte spre cer,
Trepte spre noi,
Străbatem răspântii
De timp petrecuți.
Și visez
Visez la lucruri vechi
Ce nu s-au învechit,
Trăiesc în lucruri noi
Vechite...și le-ascult.
Floare
Floare de măr
deschisă-n zori
spre Soare,
frumusețea ta
mă doare.
Ascult
Aud în mine,
un straniu sunet
de clopot sideral.
Ascult,
reverberez,
mă-nalț!
Tu
Ai tulburat
demult statornicitele
adâncuri,
cu o rece privire
de oțel.
Capcanele timpului I
Fiecare clipă ascunde o capcană
Ce pândește, prinde, strivește,
Roata timpului în gol se învârtește
De poți, de ea, fugi!
Capcanele timpului II
Trăiesc izolată în Univers
Singură sunt în micu-mi colț.
Ascult chemarea în mii de veci
S-o urmez aș vrea, fără să pot;
O voce distinctă se ridică în vis,
Dar dimineața o risipește-n abis.
„Perpetuum Mobile”
— Timpul vă aparține
Planificați-I, prețuiți-l.
— Infatuare! Îi aparținem
Timpului ce ne planifică
Zi de zi, clipă de clipă
Într-un neobosit
„Perpetuum mobile”.
Primăvară
Primăvară, cu flori de cireș,
În cale tu iarăși
Îmi ieși.
Primăvară, cu flori de april,
Tu m-aprinzi de dorul
Străbun.
Primăvară, cu zumzet de albine,
Îți amintești, tu,
De mine?
Mărul
Îmi dă binețe,
mărul în floare,
în fiecare început
de primăvară.
Mă-ntâmpină
cu foșnet de petale
urându-mi,
o bună zi.
— Măr încărcat
cu dalbe flori,
tu viața-mi
luminezi.
Plopul
Tremură frunzele plopului
în vânt
Oare ce-și spun atât de
șoptit?
Fragile frunze, ținându-se
strâns
Unduit se lasă purtate
de vânt.
Respiră plopul prin ele
lumină
Sclipește în Soare, dăruind
clorofilă.
Privesc jocul frunzelor
fascinat
Și gândesc cutremurat: plop solitar
ca tine sunt.
Frunza
O frunză în verde rămasă,
Luată-i de vânt,
Copacul imploră, se-apleacă gemând...
Frunze mai are,
Dar seva se duce în fiecare frunză desprinsă.
O lacrimă pură,
De rouă prelinsă, un dram de viață
Se pierde în frunză.
Murmură copacul cu alean,
Rechemându-și frunza plecată…
Vuiet
E cerul deasupră-mi – înverșunare,
Timpul e vânt fără-ncetare,
Cuprinsul rotund se îndoaie,
Casele porțile-și deschid,
Copacii prind a vorbi,
Oamenii ascunși în așteptare
Ascultă vuiet de mare.
În scoica-ghioc ghicesc fiecărui
Timpul și spațiul pe care să-l nărui.
|
Laura Cercel Mihăită / Edmonton 8/14/2019 |
Contact: |
|
|
