Scrisoare pastorală
Verigile Neamului. În Duminica de dinaintea Nașterii Domnului se citește Evanghelia genealogiei Mântuitorului. Sunt înșirați acolo moșii și strămoșii după trup ai Domnului Iisus Hristos până la a patruzeci și doua spiță. Este uimitor! Gândiți-vă câți strămoși vă cunoașteți fiecare: tatăl, bunicul, străbunicul și…. stră-străbunicul în rare cazuri.
La evrei evidențele de stare civilă se țineau la sinagogi și temple cu mare strictețe. Fiecare membru al comunității putea să afle de acolo pe cine a avut mai de seamă printre strămoșii lui. În cazul Mântuitorului, acele evidențe scot la lumină că El era descendentul întemeietorului poporului evreu, celui dintâi strămoș, Avraam. Mai mult, era de viță domnească, descendent al celor mai mari regi ai poporului: David și Solomon. La o adică, dacă s-ar fi pus problema ocupării tronului regal, Mântuitorul ar fi avut dreptul să candideze, fiind ,,os domnesc”, fără putință de tăgadă.
Registrele păstrate la sinagogi și temple erau documente istorice de mare valoare. Ele ne dovedesc și nouă cât de importante sunt actele și cât de importantă este istoria în viața unui om și a unui popor. Nicolae Iorga spunea că cel care nu-și cunoaște istoria este ca un copil orfan, care nu – și cunoaște părinții. Istoria ne spune cine suntem și de unde venim; ne arată care au fost idealurile moșilor și strămoșilor noștri, momentele lor de înălțare și de decădere, clipele de victorie și de înfrângere pentru realizarea acelor idealuri. Pătrunzând tainele istoriei, te simți și tu fiu al Neamului tău, al Țării tale, te simți o mică verigă dintr-un lanț uriaș, cu milioane de verigi, care se susțin una pe alta. Înțelegi că ai și tu un rost și o țintă în viață, care se leagă de rosturile și idealul Neamului tău. Înțelegi că trebuie să dai mai departe urmașilor tăi, ca pe o ștafetă, conștiința apartenenței de acel Neam, zestrea moștenită din străbuni, formată din limbă, religie, port, muzică, dans, datini și obiceiuri. Poate în lume cunoști alte neamuri mai mari, mai puternice, mai bogate, care ar putea să-ți ofere condiții mai bune de viață. Dacă știi că ești fiul unui neam anume, nu-ți vei părăsi niciodată neamul, după principiul ,,ubi bene ibi patria”, adică ,,unde este bine, acolo este patria”, ci vei rămâne alături de ai tăi să duci greul și necazul, bucuria și durerea neamului tău. În lume, de asemenea, vei întâlni femei mai tinere, mai frumoase, mai bogate, mai învățate decât mama ta. Cu toate acestea, mama este unică, de neînlocuit; este mama ta. Acelea vor putea să-ți fie prietene, iubite, neveste, dar niciodată mamă! Așa este și Țara. Un popor nu este o adunătură de lume, o turmă, o populație, ci el este o ființă istorică, menit de Dumnezeu să aibă un rost în lume, un ideal. Dacă acel popor se risipește, dacă mințile lui luminate se duc după locuri de muncă mai călduțe, dacă meșterii și muncitorii lui cei mai tineri, mai puternici și mai vrednici pleacă peste mări și țări după un salariu mai bun; dacă milioane de copii nenăscuți sunt aruncați în tomberoane, cu siguranță acel Neam nu-și va mai putea împlini menirea lui în lume, rostul lui istoric în concertul popoarelor. El va semăna cu un motor din care ai luat o mare parte din piese și după aceea te miri că nu vrea să pornească sau că nu merge bine. Toate își aveau locul lor, rostul lor, iar constructorul a știut pentru ce a pus-o acolo pe fiecare.
Cei care încearcă să ne îndepărteze de Istorie sunt vrășmași de neiertat ai Neamului. Îndepărtarea se face prin superficialitatea studierii Istoriei în școală; prin încercarea de a include haotic istoria națională în istoria universală, dezorientând complet pe bieții copii; prin distrugerea actelor și documentelor; prin falsificarea adevărurilor istorice; prin eliminarea denumirilor topografice, care sunt locuri de sfântă aducere aminte păstrate din moși-strămoși; prin distrugerea familiei tradiționale și a religiei străbune; prin eliminarea de pe actele de identitate a numelor părinților; prin înstrăinarea și vânzarea pământului și bogățiilor solului și subsolului țării străinilor; prin manipularea locuitorilor, în sensul de a le inocula repulsie și dispreț de propria țară și de propria istorie; prin îndobitocire etc.
Să ne păstrăm Istoria cu sfințenie, căci ea este buletinul nostru de identitate.
*
Din documentele Marii Uniri. Redăm mai jos vibranta cuvântare a mitropolitului Miron Cristea la Marea Adunare de la Alba Iulia, pentru a marca astfel măreața zi de 1 Decembrie:
„Mărită nație română!”
Sunt aproape două mii de ani, de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viță română în tulpina vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naștere poporului nostru român. Ca o sentinelă neadormită și credincioasă a organizației și civilizației române, a răspândit acest popor lumina culturii latine, făcând aceste plaiuri și ținuturi – pe atunci încă sălbatice – în ,,Dacia Felix”.Dar năvala Hunilor și a numeroaselor hoarde barbare – câte s-au strecurat pe aicea în curs de veacuri – nu numai că ne-au stingherit în munca și opera noastră, ci ne-au înfrânt pentru multă vreme, și ceea ce a fost mai rău pentru noi, ne-au divizat, ne-au împărțit. Astfel, cu timpul am ajuns unii în jurul Maghiarilor, dedați de la fire, ca și ceilalți Turani, a trăi din sudoarea altora; iar alții au ajuns în robia Turcilor, mai târziu a Germanilor și a țarismului rusesc. Mai lungă a fost robia noastră, a Românilor din Ungaria și Transilvania. V-aș amărî prea tare sufletele și aș prea întuneca seninătatea acestui frumos praznic național, dacă v-aș înfățișa icoana amănunțită a lungilor noastre suferințe din cursul acestor veacuri. Amintesc numai: Cum am zăcut veacuri întregi în cea mai neagră iobăgie; Cum am fost proscriși de legile nu numai aspre, ci draconice ale lui Verboczy; Cum în atâtea rânduri ne-am pierdut pe toți conducătorii; Cum ne-au sfâșiat chiar credința strămoșească; Cum au rupt legăturile canonice și firești ale bisericii noastre cu biserica mama a fraților de dincolo; Cum ne-au bătut păstorii, ca să se risipească mai ușor turma; Cum au hrănit cu scump sângele nostru toate lipitorile lepădăturilor străine, s.a.
Dară cu toate astea – precum după vorba lui Alecsandri ,,Ceahlăul sub furtună nu cade mușuroi” -, așa și puterile neamului românesc nu au putut fi zdrobite pentru totdeauna. Din contră! Mulțumită puternicei însușiri a poporului de a spori văzând cu ochii, s-a împlinit față de noi cuvântul poetului: ,,Barbarii vin, barbarii trec, Românul îi petrece; Și – unde unul a căzut – răsar în locu-i zece.” Astfel codrul neamului a odrăslit mereu, suplinind nu numai golurile marilor jertfei, ci am fost chiar în stare să dăm lumii – pe lângă multe altele – și eroi, ca Ioan Corvinul, carele – ca și Ștefan cel Mare – a frânt puterea semilunii păgâne, pe Matei Corvinul, tot roman, care a fost cel mai mare rege al Ungariei. Însă cu cât începeau să iasă la iveală mai bine strălucitele noastre însușiri strămoșești cu atâta se sileau mai tare turanicii tirani a ne asupri și strâmtora.
Orbiți de gogorița ,,ideii de stat național maghiar“ nu s-au rușinat a născoci cele mai drăcești căi și mijloace cu scopul hotărât de a ne desființa și maghiariza. De o parte Habsburgii haini și meșteri întru a semăna intrigi și discordiei între popoarele fostei monarhii, ca astfel să le poată domina și să se poată susținea, Contele negru Iuliu Andrassy, pe care intenționează republica maghiară a-l trimite ca delegat la tratativele de pace, a declarat în camera ungară: ,,Cauza naționalităților din Ungaria este chestie de putere, nu de drept”. Mai ales ceea ce au făcut cu noi în anii din urmă, trece toate marginile. Strigau la cer răzbunare nedreptățile, cari trebuia să le suferim. Ne durea mai ales încătușarea sufletului nostru românesc și răpirea școlilor, căci n-am uitat nici o clipă admoniția de la 1848 a marelui Bărnuțiu: ,,Și cu cât vor învăța mai mulți români la școlile străine, cu atât va pierde națiunea mai mulți fii”. Fiecare fiu înstrăinat era o bucată ruptă cu dureri din trupul nostru.
În fața asupririlor și a nedreptăților, pe cari nu le puteam opri, ne-am retras resemnați la vetrele familiilor și la altarele bisericilor noastre; și acolo am străjuit cu neadormită grijă și am salvat scumpele comori ale sufletului: legea, limba, datinile strămoșești și toată moștenirea ființei noastre etnice de Români. Dar asupririle acestea – deși ne-au împestrițat cu străini pământul strămoșesc prin colonizări și cu toată forța mijloacelor de guvernământ, ne-au înstrăinat orașele, ne-au ținut în neștiință, împiedecând aproape orice progres – totuși nu ne-au putut istovi, ci ne-au făcut mai rezistenți, ne-au întărit, ne-au închegat. Iară țara fraților din regatul liber a devenit pentru noi steaua strălucitoare a nădejdilor noastre de mai bine.
Prinzând curaj, am întețit tot mai mult lupta noastră politică pornită în contra opresorilor noștri, cristalizând tot mai clar ținta aspirațiunilor noastre naționale. La anul 1866 scrie Papiu Ilarian unui deputat român din parlamentul ungar: ,,Românii să pretindă curat și simplu, ca să fie națiune politică egală… Numai înainte cu curaj și cauza voastră va ajunge la cunoștința Europei – și atunci ați câștigat totul”.Bărbăteștile lupte politice ale episcopilor și fruntașilor noștri conducători, pecetluite cu însemnate jertfe de mucenici naționali, formează pagini strălucite ale trecutului nostru întreg. Ele au convins pe marile popoare, cari conduc destinele lumii despre Sfințenia și despre îndreptățirea aspirațiunilor noastre spre libertate.
Și când tiranii noștri seculari au intrat și în sfintele noastre biserici și ne-au pângărit altarele lor, pe cât de sfinte pe atât de românești, frații noștri liberi n-au mai putut suferi umilirea noastră. Atunci mai marele fiu al marelui său părinte Ioan Brătianu – în casa căruia s-au cultivat cu sfințenie cultul dezrobirii noastre, cu aprobarea plină de însuflețire a tuturor factorilor competenți, urmați de toată țara – a sfătuit din poziția sa plină de răspundere pe Vodă, să scoată sabia și să înceapă lupta alăturea de acele popoare, pe a căror steag este scris ,,Înfrângerea tiraniei, biruința dreptății și eliberarea popoarelor asuprit”. Ajutorul celui de sus a fost cu ele și cu noi; căci după cum spunea Nicolae Bălcescu: ,,Dumnezeu a lăsat libertatea pentru popoare; și cine se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu”. După 52 luni de uriașe jertfe și de mult sânge românesc vărsat în lupte crunte, a biruit sfânta și mântuitoare poruncă din solia puternicului Mesia – Wilson: ,,Tot poporul trebuie să aibă libertatea de a fi stăpân pe sine și a-și croi însuși viitorul și soarta”.
Ca să ne folosim și noi Românii din Ungaria și Transilvania de dreptul cuprins în acest evanghelic principiu, am venit la această istorică și măreață adunare națională în străvechea Alba-Iulia, de care ne leagă amintirea celor mai crude chinuri și suferințe, dară și cea mai sfântă nădejde. Deși au trecut decenii, chiar veacuri de atunci, totuși și acum aud, cum geme de adânc din fundul temniței regele munților Iancu, aud mai ales suspinele, vaietele și sfâșietoarele urlete de durere ale mucenicilor Horia și Cloșca, cari aici au fost trași pe roată. Sub impresia acestor amintiri, amare, sub impresie proaspetelor noastre suferințe din anii războiului… care Român mai poate dori, să mai trăim în același Stat cu Maghiarii? Cine ar dori aceasta, nu poate fi Român. Promisiunile deșarte din cursul veacurilor ne-au învățat a nu mai avea în Maghiari nici o încredere. Dar chiar de s-ar fi șters din sufletul nostru orice amintire a muceniciei noastre de veacuri, încă nu ne putem gândi la altceva decât la aceea, ce au hotărât și făcut frații din Basarabia și Bucovina, adică la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoșesc.
Aceasta trebuie să fie singura noastră tendință firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuiește pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea altă dorință. Numai din unirea tuturor Românilor de pretutindeni vor putea răsări astfel de producte și manifestațiuni ale geniului nostru național, cari prin însușirile lor specific românești să contribuie la progresul omenirii. Deci – oricât de tare ar fi gardul Carpaților care până acum ne-a despărțit de frații noștri – totuși și aici – în atmosfera tradițiilor lui Mihai Viteazul – nu pot decât să exclam împreună cu poetul Rădulescu Niger: ,,Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare, de care timpul râde; Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare, când ele s-or deschide!”
Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și nici n-am avea lipsă să retezăm Carpații, căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima Românismului, dar simt că astăzi prin glasul unanim al mulțimii celei mari, vom deschide larg și pentru totdeauna porțile Carpaților, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viața românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: ,,acel vis neîndeplinit, copil al suferinței, de-al cărui dor au adormit și moșii și părinții.”
Am ferma nădejde, că precum noi cei adunați la Alba-Iulia am hotărât azi cu glas unanim Unirea cu România, așa și glasul întregii națiuni se va concentra asupra singurei dorințe pe care o pot exprima în trei cuvinte: Pân-la Tisa! Amin!…
*
Sfaturi părintești. De data aceasta vom selecta câteva sfaturi ale marelui scriitor Dostoievski privind atingerea unui ideal în viață. Iată-le:
1. Trebuie să trăieşti pentru cei care au nevoie de tine, să te împrieteneşti cu cei în care ai încredere, să vorbeşti cu cei ce-ţi plac şi să le fii recunoscător celor care te preţuiesc; 2. Nimeni, dar nimeni nu trebuie să ştie despre neînţelegerile ce apar între soţ şi soţie, dacă tot se iubesc. Nici chiar mama nu trebuie să ştie sau să fie chemată să judece astfel de cazuri. Soţul şi soţia sunt adevăraţii judecători ai situaţiei. Dragostea e o taină dumnezeiască, ce trebuie ascunsă de ochii altora, indiferent de situaţie; 3. Nu-ţi umple memoria cu supărări, căci nu va rămâne loc pentru clipe frumoase; 4. Omul găseşte timp pentru ceea ce vrea cu adevărat; 5. E uimitor ce poate face o rază de soare cu sufletul unui om; 6. Sufletul se vindecă alături de copii; 7. Nu-i fă niciodată rău omului care e gata să facă totul pentru tine; 8. Uneori oboseşti mergând spre oamenii care nu-ţi vin în întâmpinare; 9. În viaţă totul e temporar. Dacă totu-i bine – trăieşte momentul, pentru că aşa nu va fi mereu. Iar dacă e rău – nu te-ntrista, pentru că nici răul nu va dura veşnic; 10. Într-o bună zi va apărea un nume nou în viaţa ta, care-ţi va preface trecutul în scrum; 11. Viaţa trebuie iubită mai mult decât sensul ei; 12. Dacă eşti rece în relaţia cu oamenii – îi vei răni. Dacă eşti sensibil – ei te vor răni; 13. Sunt trei lucruri de care se tem majoritatea oamenilor: să aibă încredere, să spună adevărul şi să fie ei înşişi; 14. Omul e înţelept ca atare, dar pentru a proceda înţelept – nu e suficientă doar înţelepciunea; 15. E uşor să distrugi un om. – E suficient să-l convingi că ceea ce face mai important în viaţa lui nu-i trebuie de fapt nimănui; 16. Nimeni nu va face primul pas, pentru că fiecare crede că intenţia gestului nu e reciprocă; 17. Viaţa se sufocă, atunci când nu are nici un ţel; 18. Dacă vei merge spre ţintă, iar pe drum te vei opri mereu pentru a arunca pietre în fiecare câine care latră, atunci niciodată nu vei ajunge la destinaţie; 19. Cel care vrea să facă bine, îl va face şi cu mâinile legate; 20. Cei maturi nici nu-şi dau seama că uneori copiii dau sfaturi înţelepte în cele mai dificile situaţii.
*
Folclor din Mehedinți(LXXXVI). Din cântecele populare culese de subsemnatul la 23 octombrie 1983 de la regretatul Rolea Petre(zis Pătru lui Râcu) din Bârda, mai redăm câteva. Iată-le:
De-aș trăi ca bradu-n munte
De-aș trăi ca bradu-n munte,
N-aș avea supărări multe.
Dar trăiesc ca plopu-n vale
Și sunt plin de supărare.
Și de supărare multă
Mi-a căzut lumea urâtă.
Mama mea când m-a făcut,
Mai bine să fi făcut
Două izvorașe reci
Între două maluri seci.
Și din mâna mea cea stângă
Un stejar să facă umbră;
Și din mâna mea ce dreaptă
O cană de băut apă;
Și din picioarele mele
Să fi făcut scăunele,
Să șadă lumea pe ele!
Foaie verde flori mărunte
Foaie verde flori mărunte,
Dă-mi, Doamne, zile mai
multe,
Să mai vin la vară-n munte,
La turme de oi cornute.
S-aud oile zbierând,
Baciul din fluier cântând,
Băcița din frunză trosnind,
Ploaia-n codru răpăind.
Mă fac broască la pământ,
Pe murgul ca să mi-l prind.
Pe murgul cu coama lungă,
Care-mi bagă mia-n pungă,
Ori mia, ori temnița,
Din doua una i-a mea!
Foaie verde lemn adus
-Foaie verde lemn adus,
Hai, mândră, pe deal în sus,
C-a făcut făsuiu fus,
Aracul nu i l-am pus!
Hai, mândro, să-l arăgim,
Ș-acolo să ne iubim.
-Nu pot merge, neiculiță,
Nu mă las-a mea măicuță!
Vino diseară-n grădină,
Că eu iau ulcioru-n mână
Și spun că merg la fântână
Și facem dragoste bună!
Ce crede măicuța mea,
Că eu fac ce spune ea!
Mă bate, n-are ce-mi face,
Că mie de tine-mi place!
Bate vântul prin pădure
Bate vântul prin pădure,
Culcă lemne de-ale bune!
Culcă lemne, culcă fagi
Și desparte oameni dragi.
Oameni dragi cum am fost
noi,
Ne-a despărțit ca doi boi!”
*
File de jurnal – 14 iun. 1982. ,,Se aude că pentru anul acesta C. A. P. – ul nu va mai retribui munca oamenilor prin produse, ci numai prin bani. Având în vedere că orașul dă alimente numai orășenilor pe bază de tichet, iar la țară alte mijloace de aprovizionare nu există, dacă se va aplica această măsură, ea este deja de domeniul absurdului. Astfel de măsuri privind înfometarea sistematică a unui popor nu știu să fi fost luate vreodată. Dar oamenii sunt fericiți….! Atât de fericiți, că tot mai mulți își caută loc pe la cimitir!
Unchiu-meu Sandrică mi-a povestit că la Șantierul Naval din Tr. Severin mulți muncitori demisionează. O apatie și un dezinteres general stăpânește atmosfera. Când este vorba de câte o alegere, ședințele devin adevărate mascarade. Oamenii serioși refuză să se amestece și să se înhămeze la un car fără roți. Pentru a-și bate joc, câte unul se ridică și propune pe cine știe ce prăpădit, incapabil și străin de situație. Numai ce se aude din sală: ,,Foarte bun, foarte bun….!” Astfel, apare peste noapte, cu funcții de răspundere în organizația de partid, sindicat sau alte asociații muncitorești, câte un amărât, care se miră el singur de ce a fost atârnat acolo!
Două săptămâni de întrerupere a Jurnalului. Se zice că jurnalul în ziua de azi ar fi o imprudență capitală. Asta, având în vedere o eventuală confiscare a manuscriselor. Aș vrea să precizez, însă, să se știe, pentru orice eventualitate de acest gen, că notele mele de jurnal nu au nimic cu vreo activitate subversivă. Dimpotrivă. Eu urmăresc să-mi strâng material pentru Hronica nescrisă a românilor și am nevoie să înțeleg anumite stări de spirit din zilele noastre, pentru ca, prin analogie, să pot reconstitui unele fresce istorice. Numai apropiindu-te de sufletul unui popor îi poți înțelege durerile, bucuriile și speranțele. Din acest punct de vedere îmi realizez Jurnalul. Alt motiv care mă determină să fac aceasta este nevoia de a pregăti o lucrare de literatură închinată boierului Bumbaru din Negrești, tip caracteristic orânduirii trecute. Zugrăvind oamenii de azi, îmi fac schițe pentru portretele celor de ieri. Jurnalul meu, având o sferă strict-strict particulară și personală, neavând rostul de a fi pregătit pentru tipar, are caracter istoric și literar. Istoricul și scriitorul de mâine își face ucenicia la izvorul nesecat de simțire și gândire populară. Prin urmare, dacă vreodată vreun cititor nepoftit și-ar arunca privirile peste manuscrisele mele, să înțeleagă astfel și rostul Jurnalului meu și să nu mă pedepsească pentru o activitate de care nu mă fac vinovat!
Stăpâne, Ți-am fost câine credincios. Am stat legat și Ți-am păzit cu grijă Casa. Nu am uitat o clipă, Stăpâne, că ai drept de viață și de moarte asupra mea și că acest drept Ți-l poți exercita necondiționat, atunci când Îți este voia și plăcerea. Într-o clipă numai și mă poți strivi ca pe un vierme sau ca pe o omidă hidoasă. Dar, fiindcă ai prea multe javre și jigodii și mai puțini dulăi, Tu știi bine, Stăpâne, că-Ți sunt de trebuință. Rogu-Te, dar, pe Domnia-Ta să binevoiască a spune copiilor răi, ca-n jocul lor neastâmpărat să nu-și mai facă o plăcere din a mă călca pe coadă. Dacă ieri le-am sfâșiat nădragii, mâine s-ar putea să le rup și cotoaiele. Nici chiar ei nu trebuie să uite, Stăpâne, că sunt, totuși, dulău și am orgoliul meu….!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel:
- fii ai satului Malovăț: Pleșan Valeria(Tr. Severin), Popescu Constantin(București), Zorilă Sandu (Tr. Severin), Mănescu C. Dumitru(Londra-Anglia): câte 200 lei; Prof. Dr. Ionașcu Geogeta(București): 150 lei; Albulescu Maria(Tr. Severin), Sandu Aurica(Tr. Severin), Grecu Grigore(Tr. Severin), Partenie Doru-Nicușor(Tr. Severin), Vlădioniu Mariana(Tr. Severin), Munteanu Gheorghe(Tr. Severin): câte 100 lei; Săvescu Aurelia(Tr. Severin), Crumpei Valeriu(Tr. Severin), Borcilă Dumitru(Italia): câte 50 lei;
- fii ai satului Bârda: Luca Emil-Marius(Germania): 300 lei; Pătru Mădălina (Timișoara), Popescu Dan-Ionel(Tr. Severin): câte 200 lei; Mucioniu Ilie(Tr. Severin), Trocan Pantelie(Tr. Severin): câte 150 lei; Cioloca Polina(Timișoara), Prof. Iacov Raluca(Tr. Severin), Urdă Violeta(Lugoj-TM), Rochian Tudor (Tr. Severin), Dragomir Ion(Tr. Severin), Ile Teodor(Sânicolaul Mic-AR), Sfetcu Luminița(Franța), Rolea Titu(Schela-MH), Rolea Aurel(Schela-MH): câte 100 lei; Luca Miuța(Tr. Severin): 65 lei; Mema Mariana (Tr. Severin), Boroancă Petrișor(Tr. Severin), Duțoniu Ion(Tr. Severin), Predescu Violeta(Tr. Severin), Rolea Ileana(Tr. Severin), Botea Constantin(Șimian-MH): câte 50 lei;
- Credincioși din afara parohiei: Bogdan Soare(București): 500 lei; Ivanovici Florica(București), Enache Maria(București), Dr. Petruțiu Monica Nicolae Victoria (Tr. Severin), (Orăștie-HD): câte 250 lei; Sprijan Ramona(Cluj-Napoca), Ing. Spătariu Miron – Filip (Reșița-CS), Ing. Octavian Cudalbu(Baia-Mare – MM): câte 200 lei; Petruța Freund (Germania): 180 lei; Golea Nicoleta(Tr. Severin): 150 lei; Ionescu Floarea(Câmpina-PH), Dr. Cristina Dumitru(București), Antonescu Mădălina(București), Preda Emilia (Tr. Severin) Crumpei Valeriu(Tr. Severin), Filip Cornelia(Tr. Severin), Bojinescu Alexandru(Reșița-CS), Cârligeanu Maria(Răușeni-BT), Mehedințu Elena(Brașov), Leonte Daniela (Buzău): câte 100 lei; Nicolae Victoria (Tr. Severin): 60 lei; Pirici Constantin(V. Boierească-MH), Bobocel Filofteia(Tr. Severin), Nicolăescu Ioana(Tr. Severin), Ivanovici Elena(Tr. Severin), Sârboiu Carmen(Tr. Severin), Roman Carmen(Tr. Severin), Suciu Aurelia(Cluj-Napoca): câte 50 lei;
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Urmare hotărârii Consiliului Parohial, am trimis ajutoare de Crăciun următorilor enoriași aflați în situații dificile: Orodan Claudiu(300 lei), Pau Costel-Marius(200 lei), Căprioru Ion(100 lei), Cioabă Constantin(pentru mătușă)(100 lei), Borcilă Elena(pentru nepoți)(200 lei), Ștefu Constantin(pentru copil)(100 lei), Badea Leontina(pentru nepot)(100 lei) din Malovăț. Atât s-a putut!
*
Contribuția de cult. De la 1 decembrie am început să primim contribuția de cult pentru anul 2019. Reamintim că în parohia noastră contribuția de cult nu este stabilită la o sumă fixă, ci după principiul: fiecare dacă vrea și cât vrea, iar serviciile religioase sunt gratuite. Indiferent dacă cineva achită sau nu ceva pentru contribuția de cult, preotul îi stă la dispoziție pentru orice servicii religioase pe care le-ar solicita 365 de zile pe an, 24 ore pe zi, în mod gratuit. Până la închiderea acestei ediții, o bună parte dintre enoriașii parohiei noastre au achitat, după posibilitățile lor, contribuția de cult pe 2019. Situația se prezintă astfel: în Malovăț au achitat 55,62%, iar în Bârda au achitat 72,79%. La nivel de parohie au achitat 60,99%. Cea mai mică a fost de 3 lei(Malovăț), iar cea mai mare de 460 lei (Domnul Ilinca Alexandru din Malovăț). Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Vârsta lui ,,De ce?” . ,,- Buni, e adevărat că unu și cu un fac doi?” ,,- E adevărat!” ,,- Și că doi și cu unu fac trei?” ,,- Și asta e adevărat!” ,,- Înseamnă că știu și eu carte, mă!”
*
Zâmbete. ► Moş Nicolae s-a uitat pe facebook și s-a hotărât să pună în ghetuţele multor români câte un dicţionar și o carte de gramatică; ► Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Este adevărat că în urma dezastrului de la Cernobâl toată conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis? Radio Erevan răspunde: Da, în afara secretarului de partid, care nu a fost găsit acasă! ► Un ascultător întreabă la Radio Erevan: E adevărat că după accidentul nuclear de la Cernobâl, oamenilor le-au căzut dinţii ? Radio Erevan răspunde: Da, dar nu tuturor, ci numai acelora care nu şi-au ţinut gura. ►Un ascultător întreabă la Radio Erevan: E adevărat că în România porumbul creşte ca stâlpii de telegraf? Radio Erevan răspunde: Da, uneori chiar mai des. ►Încălzirea globală e un mezelic. Adevărata catastrofă e tâmpirea globală. ► Jumătate planeta moare de foame, cealaltă jumătate se chinuie să slăbească. ►Mi-ar plăcea să fiu sărac pentru o zi. M-am săturat să fiu sărac toată viața. ►Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea,
cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa!
*
Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 12/29/2018 |
Contact: |
|
|
