Despre omenia românească la Nașterea Domnului
Una dintre cele mai frumoase și mai mișcătoare vorbe românești,care mai poate fi auzită în sate,este "vino să te omenesc" sau "am fost omenit". Deplin este trăită "omenia" la Nașterea Domnului.
În înțeles imediat " a omeni" pe cineva înseamnă a primi pe cineva în casă și a îi dărui o bucată de pâine,un pahar de apă,o Iar a "fi omenit" înseamnă a primi cele amintite mai înainte. Dincolo de frumusețea exprimării,dincolo de ilustrarea celei mai autentice trăsături românești,cea care leagă" demnitatea de modestie și modestia de eleganță","a omeni" înseamnă o profundă,absolută înțelegere a rostului de a fi în ființă și o trăire Ortodoxă cutremurătoare. Mai dovedește această vorba că Românii sunt un popor nu vechi,ci străvechi,cu o identitate și înțelegere de sine care trece de vremea istorică și ne duce "la început".
A "omeni" înseamnă înțelegerea și trăirea deplină,conștientă și pururea "angajată", a stării în care ne aflăm, a existenței noastre nu ca "indivizi",numere sociale și economice,dar ca "persoane",existente, conștiente de sine și de cele din jur. "Persoana" este întotdeauna conștientă de sine,conștientă de relația cu Ziditorul și conștientă că realizarea ei nu se poate împlini decât în "comuniune", în relație cu semenul sau. Iar realizarea relației cu semenul,care înseamnă trăirea creatoare a iubirii,înseamnă a jertfi; fără nadajde de recompensă imediată daca nu alta atunci macar un zâmbet,o mulțumire,o strângere de mâna,o aducere aminte.
"Persona" nu poate ființa decât în relație mutuală, in care este necesar respect și ideal, ar trebui să fie de dragoste,din adanc în adânc ,din lumina in lumina,din genune in genune și până la o cuprindere universală,"sobornicească". Prin "fața" sa și prin "cuvintele" sale, persoana stă în comuniune cu cei din jur și prin ele se mântuie ori se osândește. Nicicând nu este omenia românească mai la vedere că la Nașterea Domnului.
Între Români se spune nu "Hristos s-a născut", se spune "Hristos se naște". Actul nașterii este înțeles în veșnicie și deci "acum",în această clipă. "Omenia" exprimă toate cele pomenite și le implică pe toate.
În această stare de "omenie"și în trăirea ei vom putea primi,asa cum se cuvine Nasterea Mantuitorului si vom putea înțelege bine cele spuse,atata de simplu si de emotionant,intr-o preafrumoasa colinda romaneasca ,.. ” si nu uita ,cand esti voios,Romșne sa fi bun”.
Hristos se Naște! Măriți-L!
|
Alexandru Nemoianu / Michigan 12/23/2018 |
Contact: |
|
|