Gânduri și ceva idei - Sfârșit de an
Nu cred că există în tot anul o luna mai aglomerată ca decembrie, fie că vorbim de date istorice cu greutatea schimbărilor majore, fie că doar înregistrăm febrilitatea sfârșitului de an ori poate mai ales pentru că se implică în ordinarul vieții acel suflu spiritual când prezența divină coboară până la noi odată cu istoria Pruncului divin simbol perfect al demnității, al speranței și al încrederii către care ne tot zbatem să ajungem.
Eh, sigur că n-ajungem, dar în decembrie avem parcă ceva mai multă voie să rătăcim în zonele ideatice, ba chiar să zburdăm plini de energia bucuriei de a fi indiferenți și neatenți la eventuale frâne ori chiar bariere.
Știi cum e, când gândurile se retrag, nu cred că e corect spus, se repliază, parcă ar fi mai aproape de ceea ce vreau să spun, tentația răscolirii, cotrobăirii în zonele ascunse ale chemărilor de demult înlătură realul imediat și ne « flutură batista nostagiilor din care ne-am născut.
Așa Moș Niculae, Moș Crăciun, colindele, urările, cadourile, îmbrățișările fără alegere, fără interdicțiile conflictuale și, desigur, fericirea de a fi în pragul unui nou an ne înscriu într-un spațiu nelimitat de timp, aglomerat dar plin de viață.
Sărbătorim !
Chiar dacă istoricește suntem chemați să recapitulăm și să subliniem victorii și chiar înfrângeri (sfârșitul războiului Cel Mare, Întregirea României, Revoluția din ’89, împușcarea lui Ceaușescu) la zi, decembrie are acea conotație personală a sărbătorii, a timpului ca o vacanță continuă; dintr-odată toată lumea e pe stradă, în magazine, la librării, la mall-uri, aglomerație de rushhour cât e ziua de lunmgă și indiferență la știri - după cum știm încărcate de avertismente, pericole, tragedii chiar- indiferență la temperatuti, presiuni atmosferice, cer incrcat ninsori.
Și ce dacă e frig ?
Îmi place grozav orașul decorat ca un târg de Sf, Ilie – cel puțin cel pe care mi-l amintesc eu chiar dacă au trecut așa de mulți ani de atunci că nu-i mai număr – capătă acest oraș canadian ceva din farmecul acela unic al iiei țesute cu migala și fantezia creatoare a femeilor dimtr-un sat de demult...și sigur că bat câmpii despre o lume care rezistă doar în memorie, dar ce dacă, cam asta este imaginea Toronto-lui acum cu brazii supraîncărcați de podoabe, cu vitrinele copleșite luminos, cu abundența bunăstării, cu tonele de jucării peste care tronează trenurile de care Moș Craciun nu se poate dispensa chiar dacă sania și renii îl aduc până la coșul fiecărei case și chiar dacă scrisorile la care trebuie să răspundă l-au debusolat cumva cu cerințele ciudate de eroi apăruți de « sub mâneca » imaginației moderne pentru care și Superman pare un bunic cumsecade.
Eh ! Poveste ! Pentru că ce altceva ar fi ce se întâmplă ?
Se întâmplă multe totuși, se muncește din greu la alcătuirea unui meniu pe măsura sărbătorilor, seara, ziua de Crăciun trebuie să aibe masă plină și chiar dacă nu se taie porcul nu se poate vorbi de ușurința bucătăriei tradiționale; șunci, cârnați, sarmale, fripturi, torturi (și asta așa superficial privit) ce să mai vorbim de selecția băuturilor mai locale, mai de la sud ori mai ales de la distanța aia care ne dă posibilitatea ciocninirii unui pahar de Cotnari...
Pe urmă de Anul Nou mâncăm sau nu, dar dansăm, cântăm și ne urăm ca ceea ce vine să fie într-un Ceas Bun.
La mulți Ani !
Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 12/21/2018 |
Contact: |
|
|
