Sonetut iubirii
Te-am zărit în a clipei catedrală,
La lumina unui fulger globular,
În cinstea ta, corul intona tropar,
Era un mare spectacol de gală.
Secunda s-a făcut cât un an solar,
Soare intrat-a-n eclipsă totală,
În cer, tensiune fenomenală
Şi-am dedus că Domnul mi-a trimis un dar.
Păreai sau erai chiar total absentă,
Ai tresărit când ţi-am trimis misivă
În plic roziu şi parfumat cu mentă,
Păstrat la loc de cinste în arhivă.
Acum citeşti propoziţia regentă,
Iar eu, subordonata conclusivă.
SONETUL UNEI NEREIDE
Tu ești cea dintâi dintre nereide,
De dragul tău doar soarele răsare,
Să-ți vadă chipul cum iese din mare
Și pe mândra Afrodită desfide.
Suflet de hermină, trup de dogoare
Razelor de aur zarea deschide
Să ajungă-n boabe de aguride,
Mult jinduita, zeiească licoare.
Pe tine doar, te-aș bea dintr-o sorbire
(Și totuși să rămâi mereu întreagă)
Să îmi astâmperi setea de iubire
Cu miraculoasele-ți elixire,
Că Dumnezeu, dintr-o lume beteagă,
Pe noi doi a reușit să ne-aleagă.
SONETUL COPILĂRIEI
Discret, când amintirea mă-mpresoară,
Aud dinspre sublimitatea largă
Cum clipele stau gata să se spargă
În veacuri lungi și-un rest de primăvară.
Prin rouă, văd un copil cum aleargă
Așa, fără nicio țintă,-ntr-o doară,
Se-nchipuie, în sinea lui,că zboară
Vrăjit dulce de o banală vargă.
Cine-o fi copilul acesta oare
Care tot zburdă prin grădina noastră?
Cu ochii în soare, nimic nu-l doare,
Pe pământ nici că mai vrea să coboare.
Iată-l ajuns sus pe bolta albastră
Călare pe o pasăre măiastră.
SONETUL URCIORULUI DE AUR
Când cuprinsul se preface necuprins,
Ocean e sufletul meu învolburat
Întins continent veșnic înrourat,
Paradis feeric de flăcări cuprins,
Cu mângâieri visându-se-mbrățișat,
Mai tainic spre nemărginire prelins,
Un pic de-adevărul absolut atins,
De neliniști și întrebări torturat.
Eu, fără de tine, n-am niciun destin,
Tu-mi ești tărâmul nins cu crizanteme,
Toiagul de-argint de care mă anin,
Urciorul de aur cu- ambrozie plin.
Pentru poeme, tu îmi dai noi teme
Și, de rea vreme, nu am a mă teme.
SONETUL VINULUI
Hai să savurăm zeiasca licoare,
Să ne bucurăm de tainica roadă,
Ce inimi, suflete şi limbi deznoadă,
Lăsând imaginaţia să zboare,
Să se dezlănţuie ca o tornadă,
Deszăgăzuind fluvii de ardoare
Şi dorinţe cu-o mie de picioare
Într-o interminabilă paradă!
Un foc roşu să curgă prin artere,
Făcând, din bicisnic, titanul Atlas,
Ultimul pahar pe un altul cere,
Răpind uitare, dăruind plăcere.
Zicală rară, în popor, a rămas:
Să nu uităm că in vino veritas!
SONETUL ÎNCEPUTULUI DE TOAMNĂ
Toamna-și dezbracă veșmintele de jar,
Pădurile-s în flăcări până- zare,
Din nouri mult aur topit răsare
Să-l ofere-ndrăgostiților în dar.
Vremea își croiește alte tipare,
Se vinde soarele drept mărgăritar
Și îl degustăm din ce în ce mai rar
Ca dulceață de cireșe amare.
Pe unde calci, frunzele de aramă
Doar covoare moldovenești îți aștern,
Amurg, fire de borangic, destramă
Și fetele-și fac din ele maramă.
Din văzduh, fulgii de funigei se cern,
Admirăm același spectacol etern.
SONETUL CLIPEI
Înmărmurit-au în parfumuri teii,
Verdele proaspăt pâlpâie-n frunzare,
Miracolul se profilează-n zare,
Răsar dactilii, iambii și troheii.
Departe-s clipele crepusculare,
Ai încă timp destul să-nchini femeii
Preaplinul ce ți-l dăruiră zeii,
Să te bucuri de sfânta sărbătoare.
Chiar de vremurile-s tot mai acerbe,
N-ai încetat să fii același hoinar,
Sângele-n vene tot mai tare-ți fierbe,
Versurile-ți se-orânduiesc în jerbe.
Chiar de zările nu-s de brumat cleștar,
Trăiește-ți clipa, nimic nu e-n zadar!
|
Mihai Merticaru 12/20/2018 |
Contact: |
|
|
