Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Premiul Nobel pentru Pace, unde-i pacea?

10 decembrie, ziua decernării premiilor Nobel.

Cel mai interesant a fost, este şi va fi Premiul Nobel pentru Pace, care , pe ici-colea, a atins uşor criteriile puse de Alfed Nobel. Conform testamentului lui Nobel , premiul pentru pace se va acorda persoanei care” în anul precedent a făcut cea mai mare sau cea mai bună lucrare pentru fraternitatea între naţiuni, pentru desfiinţarea sau reducerea efectivelor militare şi pentru organizarea şi promovarea de congrese ale păcii”. (https://en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Peace_Prize )
Pentru 2018, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat ginecologul Denis Mukwege care îngrijeşte victime ale violenţelor sexuale în Republica Democratică Congo şi irakienei Nadia Mourad, activistă a drepturilor omului, care a fost sclavă sexuală a gruparii Statul Islamic (ISIS), “pentru eforturile lor împotriva violenţelor sexuale, ca armă de război în conflicte”, conform motivării juriului.
La vremea acordării premiului, preşedinta Comitetului Nobel norvegian Berit Reiss-Andersen a apreciat că cei doi sunt ”cruciali” în lupta împotriva crimelor. Comitetul Nobel a sărăcit în imaginaţie… Nu mai ştie cum să motiveze premiile. Mulţi laureaţi anteriori sunt şi mai “ cruciali”, adică faci ochii mari şi te cruceşti de cum au ajuns să pimească premiul.
În care din cele trei criterii ar fi putut fi încadraţi Denis Mukwege si Nadia Mourad? Poate la desfiinţarea sau reducerea efectivelor militare, dacă ar fi redus concret efective militare care folosesc “ violenţele sexuale, ca armă de război în conflicte ”.
Violenţele sexuale se execută cu arme specifice. Împotriva lor nu se luptă cu #MeToo, ci prin dezarmarea violentului/violatorului sexual. Denis Mukwege şi Nadia Mourad ar fi trebuit să prezinte ca dovadă, în borcane cu formol, “armele” confiscate de la violatorii, deveniţi astfel inofensivi…
Dacă anul acesta nu se mai poate, atunci în 2019 neapărat, Premiul Nobel pentru Pace va trebui acordat preşedintelui Donald Trump şi preşedintelui Kim Yong-un
În iunie 2018 s-au întâlnit, şi-au zâmbit, s-au lăudat unul pe altul, au semnat un acord ( hârtia suportă multe), s-au îndrăgostit (https://www.youtube.com/watch?v=F_k0PJgxP_s ), fără să dea detalii despre evetuale intimităţi… N-a trecut mult şi-au reînceput să-şi arunce vorbe neprotocolare, de parcă nici nu s-au întâlnit, nici nu şi-au vorbit, fără a recurge , însă, la arme…

Cu toate acestea, lui Trump i s-a făcut dor, deoarece se gândeşte la şi doreşte o nouă întâlnire cu Kim, probabil după aceeaşi schemă, cu aceleaşi efecte…
Se profilează o dragoste cu năbădăi, însă fără niciun fel de violenţe, de care profită pacea, care promovează fraternitatea dintre poporul american şi cel nord- corean…
Ṣi dacă toţi se vor angaja în asemenea gen de amoruri la nivel înalt, s-ar putea realiza dezarmarea totală şi generală de care tot auzim de mai bine de jumătate de secol.
Precum copiii-n lada cu nisip,
Vorbeşte pentru sine fiecare.
Nu-i bai, de n-or sluţi al lumii chip,
Cu gloanţe şi cu bombe nucleare.

Nicuşor Gliga
Norwich/Anglia, 9 decembrie 2018
Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

Anexa:
EVIL DOES EXIST IN THE WORLD!
Foarte proaspătul laureat, preşedintele Barak Obama, primind Premiul Nobel pentru Pace, a dezvăluit un secret care a îngheţat asistenţa: „Evil does exist in the world!” Adică „ răul există în lume”. Şi se pare că acesta a fost dibuit şi încercuit într-o zonă numită axa răului, Bagdad–Teheran-Kabul-Phenian.
Cum răul se manifestă foarte concret, înseamnă că nu este un ceva impersonal, un concept abstract, ci o persoană. Evil devil! Dracul rău! Membrii formaţiei rock „Evil devil”au vrut , probabil să sugereze că ar exista şi draci buni. Nu există!
Aşadar, devreme ce răul/dracul există, acesta trebuie combătut, fără menajamente, cu toate mijloacele, materiale, umane, diplomatice etc. În acest sens, laureatul Barak Obama, de dragul păcii, va suplimenta trupele americane în Afganistan cu vreo 30.000 de soldaţi, la care se vor adăuga noi contingente din UE şi din alte părţi ale lumii. Cine, oare, nu este dispus să dea o mână de ajutor, pentru a termina cu dracul ( Lucifer, Satan) şi legiunile lui şi a instaura, în sfârşit, mult visata şi dorita pace mondială? Evident, într-o asemenea sfântă cruciadă „ Some will kill. Some will be killed”, a spus Presedintele Obama. Nu se poate război fără ucigaşi şi fără ucişi.
Există cârcotaşi, care strâmbă din nas cum că lucrarea lui Obama prin acele părţi din lume, unde bântuie dracii, n-ar fi conform dorinţei lui Alfred Nobel. In testament, Nobel, a cerut ca primitorii premiului pentru pace să îndeplinească una din următoarele condiţii: să lucreze pentru „ reducerea forţelor militare”, pentru „organizarea de congrese ale păcii” şi pentru „ înfrăţirea între popoare”.( www.wikipedia.org)

Este adevărat că profanii nu văd niciuna din cele trei condiţii printre faptele de pace ale lui Obama, dar Comitetul Nobel, cu atâta experienţă, cercetând atent şi în detaliu, a găsit... formulări potrivite şi foarte interesante ( care dau de gândit) pentru motivarea acordării premiului.
„For his extraordinary efforts to strengthen international diplomacy and cooperation between peoples”. ( Pentru eforturile sale extraordinare de a întări diplomaţia şi cooperarea între popoare!). Şi mai ales pentru viziunea lui Obama „ for a world without nuclear weapons” ( o lume fără arme nucleare!) şi care “ has powerfully stimulated disarmament and arms control negociations” ( a stimulat puternic negocierile pentru dezarmare şi controlul armelor!). „ His diplomacy is founded in the concept that those who are to lead the world must do so on the basis of values and attitudes that are shared by the majority of the world’s population.” ( Diplomaţia sa se fundamentează pe conceptul că cei care trebuie să conducă lumea trebuie să o facă pe baza valorilor şi atitudinilor împărtăşite de majoritatea populaţiei lumii!). Pentru toate aceste valori şi atitudini Obama “ is now the wolrd’s leading spokesman.” (este acum primul purtator de cuvânt al lumii!). Numai osanale, fără conţinut, şi nimic explicit despre cele trei condiţii puse de Alfred Nobel.
Sunt şi persoane binevoitoare care susţin că premiul ar fi o arvună, o încurajare pentru ca Preşedintele Obama să facă ceea ce se cere în testament, căci realitatea trecută şi cea prezentă ne arată că dacă, pe ici-colo, s-au mai redus forţele militare, industria şi comerţul cu arme prosperă şi compensează reducerile de efective. Congresele/conferinţele păcii n-au făcut decât să pregătească următoarele războaie calde, reci şi călduţe. De secole , popoarele sunt împinse , şi din Est şi din Vest, cu forţa, cu zăhărelul sau combinat, să se înfrăţească. Aceste acţiuni lăudabile s-au soldat adesea cu morţi şi răniţi, pentru că este foarte important şi decisiv în numele căror valori şi în numele cui se face înfrăţirea.
Practica războiului nevăzut (nu invizibil) , de la facerea şi căderea omului şi până astăzi, demonstrează fără putinţă de tăgadă că mai marele dracilor, adică Lucifer, s-a aflat şi se află totdeauna în preajma prinţilor acestei lumi, autointitulaţi sau consideraţi cei mai puternici, purtători de cuvănt ai lumii şi chiar ai lui Dumnezeu! Lucifer n-a obosit şi nu oboseşte niciodată pe teatrele ( abatoarele) de operaţii. El consiliază discret în palate, în case de toate culorile şi în birouri de toate geometriile. El este Sfredelin* care dă ordine locţiitorilor săi Amărel*, Ghiborţ*, Balelungi* etc. aflaţi pe câmpurile de bătălie. Lucifer este iubitor de acea pace în condiţiile şi termenii lui. Este pacea pe care o dă lumea, lumea căzută. Pentru a ferici pe făcătorii unei astfel de păci se dau tot felul premii printre care şi cel instituit de Nobel .
Iisus Hristos a spus ucenicilor ( şi nouă deopotrivă):” Pace vă las vouă, pacea Mea v’o dau; nu precum v’o dă lumea v’o dau Eu.” ( In.14,27). Iar , cu altă ocazie: „ Fericiti făcătorii de pace.”. Cum ajung oamenii făcători de pace? Sărăcind cu duhul ( cu duhul lumii), plângând ( pentru propiile păcate), îmblânzindu-se, flămânzind şi însetând de dreptate ( dreptatea lui Dumnezeu, nu cea a lumii care este ca o cârpă lepădată), milostivindu-se de aproapele, făcând curăţenie în inimă. Şi cum va „premia” lumea pe asemenea făcători de pace? Îi va prigoni pentru dreptate şi , din pricina lui Iisus Hristos, îi va ocărî şi, minţind, va zice tot cuvântul rău împotriva lor. Dar Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, îi linişteşte, îi încurajează „ Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” ( In.14,27) şi le promite ( promisiune nemincinoasă) că a lor este împărăţia cerurilor, că se vor mângâia, că vor moşteni pământul, că se vor sătura, că se vor milui, că vor vedea pe Dumnezeu, că fiii lui Dumnezeu se vor chema, într-un cuvânt că a lor este împărăţia cerurilor. Şi-i îndeamnă, chiar de acum, să se bucure şi să se veselească: „ Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”. În pacea lui Hristos nu se spune nimic despre „ reducerea forţelor militare”, despre “organizarea de congrese ale păcii”, despre “ înfrăţirea între popoare.”
Ce pace şi ce premiu să aleagă? Dilema omului de la Iisus Hristos încoace. După cum stau lucrurile preferinţa înclină spre pacea lumii, aşa cum o dă lumea, şi premiile ei. Lucifer îl amăgeşte pe om cu pacea lui ca s-o piardă pe cea lăsată şi dată de Iisus Hristos. Să nu fie!
Nicuşor Gliga
13 decembrie 2009
* Personaje din cartea lui C.S.Lewis, „ Sfaturile unui drac bătrân către unul mai tânar.”





Nicuşor Gliga    12/9/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian