Doresc...
Doresc trezirea aşteptării imense
în regăsirea zâmbetului universal,
cu nori de lumină ferind de miracol
mângâietoarea plutire strămoşească,
în gândurile neînţelese ale cotidianului.
Doresc să culegem din aurul zilei
împotmolitele taine din ritualuri
mărturisite odată pentru o icoană
a răbdării fără sfârşit din tricolor.
Doresc să alung nepăsarea tristă
din minunile mari ale zilelor mele,
sădind în sufletul celor îndoielnici
semnele năvalnicelor străluciri
într-o horă dirijată din înalte ceruri,
când imnul nostru va înveli lumea.
Doresc să fim licuricii netrecători
în stelele tremurate fără armonie,
dar vreau pe pământul meu o casă.
Cununa destinului
Norii din tinereţe deschid destinul.
îmbracă lumina zilelor cu prevestiri
în mireasma florilor răsărite toamna,
sau ascund rugina în singurătate,
dar silabele nepărăsite fac rugăciuni
găsind în nemurire câteva minuni.
Rodul crengilor din stelele vieţii
ne ţin între splendoare şi regret,
cu fericirea inimii fără nelinişti,
dacă naştem umbre prietenoase
împărţind dorurile pentru un zâmbet.
Emoţia imaginaţiei din rostul vieţii
sculptează iubirea cu dalta inimii,
consimţind mutări calde din destin,
cu aşteptarea şi răbdarea adevărată
pentru duhul bătrâneţii fără sfârşit.
Întoarcerea poetului
Nimeni nu mă lasă să mă întorc,
adorm limpede pe versurile mute
lângă mângâieri şi căutări aduse,
care nu înţeleg extazul ascuns
în visul instantaneu al poemelor.
Apropiind palmele la rugăciune
sub privirile sfinte ale rimei duse
învăţ să ţin culori vii în cuvinte.
Paralelele îmi doresc strofele
fără îmbrăcări şi întoarceri.
Sub faldurile care mă acoperă
cu dialogurile virtuozităţii,
între multă lumină şi întuneric
în visele mele de speranţă,
caut o eternitate a poeziei
sub dorinţa caldă a renaşterii.
Podoaba amintirilor
Stropii de lumină născuţi în ceruri
se odihnesc pe spatele întunericului
în liniştea ascuţită a dimineţilor mute
revărsând senin zâmbetul speranţei
pe odihna simfoniei zorilor de zi.
O baladă impunătoare fără apus
înmiresmând cu elegantele umbre
misterul învăluitoarelor tristeţi
îşi întinde revărsările primăverii
pe poteca cu flori pentru trăire.
Picăturile de rouă alungă lacrima
potolind-o pe ramurile nădejdilor
cu romanţa dorinţelor de vieţuire.
Clipele caută în miracolul destinului
floarea născută din ploile de vise,
dar sufletul fără poezia primăverii
pune uitarea în podoaba amintirilor.
|
Constantin Rusu 12/6/2018 |
Contact: |
|
|
