Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman în lumina adevărului istoric

În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, m-am învrednicit şi eu să cinstesc acest mare eveniment istoric al românilor prin tipărirea celei de-a II-a ediţii (revizuită şi adăugită) a lucrării „Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman”, aducând astfel un pios omagiu de recunoştinţă tuturor Eroilor Neamului Românesc din toate timpurile şi din toate locurile pământeşti. Prin acest proiect editorial mi-am exprimat cele mai sincere sentimente de dragoste şi recunoştinţă aduse Sfintei Treimi şi Eroilor Neamului Românesc, care au luptat în decursul vremurilor cu convingerea că jertfa lor nu va fi uitată niciodată, primind la vremea cuvenită recunoştinţa urmaşilor şi a acelora care vor şti să preţuiască toate sacrificiile aduse pământului nostru străbun, străduindu-mă să las posterităţii o lucrare care să amintească o frântură din glorioasa pagină a poporului român. Mi-am asumat în faţa istoriei această nobilă şi onorantă iniţiativă de a scrie o carte despre credinţa şi eroismul românilor, pornind de la unul dintre cele mai măreţe monumente ridicate vreodată pe pământ românesc - CRUCEA EROILOR de pe Muntele Caraiman - şi închinat cu multă trudă şi dăruire bravilor ostaşi români apărători ai trecătorilor montane carpatine de dincolo de frumoasa Vale a Prahovei. Un falnic monument cu dublă semnificaţie - spirituală şi omagială - care aminteşte astăzi de sacrificiul suprem al vieţii pe care înaintaşii noştri l-au făcut căzând pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial pentru Întregirea Neamului, război al speranţelor şi visurilor împlinite cu sacrificii şi jertfe supreme. În România de după Primul Război Mondial cultul faţă de eroii neamului a cunoscut cea mai puternică manifestare, numărul mare de monumente comemorative sau de for public ridicate în cinstea lor, fiind unul dintre cele mai concludente argumente în acest sens. Erau anii de după cel mai teribil război care lovise vreodată România, ani în care aproape fiecare familie de român, dăduse ţării cel puţin un erou.
Generaţia de români de-atunci, adică străbunicii noştri, a fost o generaţie de eroi. Au crezut cu toţii în acelaşi ideal, dispuşi să lupte până la capăt. Unii au făcut-o cu preţul vieţii, luând cu ei în nemurire lumina veşnică a recunoştinţei. Ceilalţi au depus mai apoi mărturia vie a eroismului lor, eternizându-i prin monumente care să amintească de-a pururi sacrificiile şi jertfa lor. Monumentele Eroilor Români reprezintă un tezaur spiritual fără egal dincolo de locul, forma sau dimensiunea lor, semnificaţia lor putând fi înţeleasă numai privind cu admiraţie şi profundă recunoştinţă în istoria noastră milenară. Avem grandioase monumente care adună în ele eroismul înaintaşilor noştri, în căutarea adevăratelor sensuri existenţiale ale omului trecător prin această lume, cugetele noastre devenind meditative şi pline de recunoştinţă. Dispunem de nenumărate resurse spirituale conservate în timp prin tainica legătură a românului cu Dumnezeu, păstrând autenticitatea gândurilor, a convingerilor, dar mai ales a faptelor. Înălţarea unui monument, troiţă sau placă comemorativă, este mai mult decât un simplu gest. E chemarea lăuntrică a strămoşilor transmisă de forţa gândului contemplativ, ce te poartă prin lumea nevăzută a bucuriei şi a frumuseţilor depline izvorâte dintr-un sentiment al recunoştinţei pe care cu bucurie l-am descoperit în frumuseţea nemăsurată a CRUCII EROILOR de pe Muntele Caraiman, frumuseţe pe care n-o poţi înţelege decât dacă vei privi-o cu ochii sufletului trăitor. Caraimanul - acest munte milenar - a fost încununat cu un frumos monument ca o răsplată aşteptată şi binemeritată, povestea ei, a CRUCII EROILOR fiind scrisă cu sângele vărsat de Soldaţii Români ai căror urmaşi au înţeles că amintirea lor trebuie să rămână de-a pururi în conştiinţa neamului peste toate timpurile care vor veni. De la Regele Ferdinand I şi Regina Maria la arhitecţi, ingineri, constructori şi muncitori până la oameni simpli şi voluntari, cu toţii s-au mobilizat şi au realizat măreaţa Cruce a Eroilor, uniţi în acelaşi sentiment de credinţă şi respect pentru jertfa supremă a înaintaşilor lor, pentru care şi noi ca şi ei trebuie să păstrăm amintirea veşnicei recunoştinţe.
Această CRUCE a EROILOR oglindeşte, în lumina faptelor şi a credinţei, puternica legătură spirituală a românilor cu învăţăturile ortodoxiei pe care le-au îmbrăţişat şi transmis cu convingere, generaţie după generaţie, trăinicia lor regăsindu-se azi în toată suflarea românească. Nicăieri şi niciunde n-am întâlnit un monument mai măreţ, mai fastuos şi mai grandios precum această Sfântă Cruce, ridicată pe un colţ de stâncă, parcă undeva la capăt de lume… Un peisaj ce pare desprins dintr-un colţ de Rai la care trebuie să ajungi măcar o dată-n viaţă, pentru că ea, CRUCEA are darul de a lumina sufletele celor ce o privesc.
Şi oricât de mult ne-am întrece în epitete şi metafore, n-am putea cuprinde în totalitate măreţia, grandoarea şi frumuseţea acestei CRUCI. Magnetismul ei este pentru mulţi privitori copleşitor, simţind cum o parte din tine rămâne acolo sus în pustietatea muntelui. Însuşi numele monumentului - CRUCEA EROILOR - impune de la sine respectul fiecărui privitor, CRUCEA şi EROII reprezentând tot ce poate avea mai de preţ o naţie, un popor, o generaţie, rugându-vă să nu cădeţi în ignoranţă, privind importanţa monumentului doar prin raportarea la înălţimea lui şi a laturii peisagistice în care se află.
Impresionat de înălţimea CRUCII EROILOR de pe Muntele Caraiman, de frumuseţea arhitecturală, inginerească şi altitudinea la care truditorii lui s-au încumetat s-o înalţe, am pornit pe firul evenimentelor istorice, dornic de a descoperi contextul în care a fost ridicat, oamenii care l-au iniţiat, meşterii care l-au ridicat, intrând fără să realizez într-un adevărat labirint al căutărilor care m-a purtat prin Bibliotecile şi Arhivele Naţionale şi Militare, culegând din dosare, ziare, cărţi sau reviste, informaţii pe baza cărora am putut face o reconstituire istorică importantă, atât a momentelor premergătoare începerii lucrărilor, a celor din timpul construcţiei, dar şi a evenimentelor ce au urmat în istoria de 97 de ani a monumentului.
Scrierea acestei cărţi a reprezentat pentru mine o adevărată provocare care a necesitat o temeinică documentare din diverse domenii, precum religie, istorie, geografie şi inginerie, conturându-se în final o carte-document argumentată prin informaţii inedite reproduse integral şi extrase din fonduri arhivistice şi presă interbelică menite să clarifice multe aspecte contradictorii apărute în decursul timpului, cu precădere în perioada postdecembristă. Volumul de muncă a fost extenuant raportat la intervalul de timp scurt de cercetare de aproape trei ani şi jumătate şi la numărul mare de dosare studiate. Cercetarea s-a desfăşurat în peste 20 de instituţii în care am totalizat peste 1.000 de dosare studiate din 38 de fonduri arhivistice, alternând cercetarea cu studiul publicistic a peste 125 de publicaţii interbelice (ceferiste, militare, periodice naţionale, etc.) dintre care 50 au fost publicaţii apărute în judeţul Prahova, dar şi cu cel informaţional, dialogând cu personalităţi (academicieni, profesori, ingineri, cadre militare, etc.) pe care i-am abordat şi de la care am cules opinii şi sfaturi, nu informaţii. Am corelat toate informaţiile culese, concluzionând un punct de vedere personal, sincer, obiectiv şi principial, aducând în atenţia opiniei publice şi a istoricilor, informaţii mai puţin cunoscute despre istoria acestui monument, pe baza cărora putem descoperi împreună o realitate istorică peste care s-a aşternut uitarea şi nepăsarea. Pentru a înţelege istoria de 97 de ani a Crucii Eroilor de pe Muntele Caraiman am împărţit această îndelungată perioadă a societăţii româneşti în trei etape distincte, reproducând integral informaţiile de presă descoperite şi selectiv informaţiile documentaristice, analiza şi corelarea lor conducând în final la conturarea unei istorii mult mai apropiate de realitate, alta decât cea cunoscută în prezent.
Prima etapă am încadrat-o între anii 1921-1947, reconstituind momentele care au precedat începerea construcţiei, paşii ulteriori care s-au parcurs, deciziile de culise care s-au luat, urmate de etapele construcţiei şi mobilizarea generală din rândul constructorilor şi a localnicilor, dar şi anii ce-au urmat până în ziua de 30 decembrie 1947, când Regele Mihai I al României a fost constrâns să semneze decretul de abdicare. Toate aceste momente au la bază informaţii de presă extrase din presa interbelică şi reproduse integral, multe dintre ele fiind necunoscute pentru opinia publică postdecembristă.
A doua etapă este cuprinsă între anii 1948-1989 şi ea s-a derulat sub sfera comunismului. În ciuda faptului că această etapă din istoria poporului român a fost marcată de promovarea şi cultivarea ideologică a sistemului comunist, monumentul s-a bucurat de atenţia cuvenită, atât prin realizarea unui amplu proiect de reparaţii capitale desfăşurat în anii 1965-1966 cât şi în promovarea turistică făcută prin numeroasele cărţi poştale tipărite, informaţiile generale despre istoria monumentului rezumându-se doar la menţionarea lui ca monument comemorativ dedicat Eroilor din Primul Război Mondial, fără menţionarea detaliată a meritelor iniţiatorilor şi ale constructorului. Adevărata istorie trebuia ascunsă şi poate chiar uitată, însă mărturiile vrednicilor constructori şi ale muncitorilor au fost păstrate şi transmise urmaşilor, reconstituirea multor momente făcându-se din memoria colectivă a acestora. Amintirile lor nu puteau fi şterse aşa uşor de noile directive politice, adevărata conştiinţă a românului conservând cu multă acurateţe detalii importante.
Cea de-a treia etapă din istoria monumentului începe odată cu perioada postdecembristă de după anul 1989 şi se derulează până în prezent. Cenzura sistemului comunist îngrădise treptat libertatea de exprimare, redescoperită acum de o societate românească aflată la un nou început de drum. Speranţa unei vieţi mai bune renăscuse şi odată cu ea o întreagă generaţie îşi recâştiga identitatea. În entuziasmul general al căderii comunismului se întrezăreau perspective măreţe, orizontul aşteptărilor fiind acum pe deplin justificat.

Pe fondul acesta istoria îşi reintră în drepturi, eliberată de povara neputinţei ce îi subminase dreptul la replică. Informaţiile despre istoria Crucea Eroilor de pe Caraiman încep să circule aducând în atenţia opiniei publice o realitate a vremurilor trecute trunchiată, dar şi uitată. Monumentul de pe Caraiman ajunge şi el acum să fie tot mai cunoscut în lumina adevărului istoric, ascuns cu teamă şi dispreţ de cei ce n-au înţeles niciodată că voinţa şi dorinţa omului nu pot fi mai presus de adevăr şi dreptate.

* * *
Sunt convins că spiritul nemuritor al eroilor noştri veghează această ţară şi atâta timp cât vom şti să-i omagiem, vom avea linişte. Dragostea, respectul, recunoştinţa sunt atributele cu care trebuie să privim pe fiecare erou al neamului, cinstirea lor fiind o datorie sfântă a fiecărui român. Marele poet, filozof şi teolog român Nichifor Crainic, analizând rolul şi sensul eroului în societate, spunea că „Eroismul este arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta”. Străbunicii noştri au avut conştiinţa de a înţelege acest lucru, motivaţi de nedreptaţile istorice la care secole de-a rândul a fost supusă această ţară cu a sa glie străbună, îmbibată cu sângele înaintaşilor şi muncită cu sudoarea lor de la începutul veacurilor şi până în prezent. Adevărata cinste pe care le-o putem aduce lor, străbunilor şi eroilor neamului, este să luptăm şi să păstrăm idealurile pentru care ei au murit. Să apărăm credinţa pentru care ei s-au jertfit cu atâta dăruire şi odată cu ea neamul şi tradiţiile păstrate şi conservate în decursul timpului cu multă dragoste şi preţuire aleasă, din generaţie în generaţie. Aceasta devine o datorie de onoare pentru fiecare din noi conştientizând meritele şi contribuţia înaintaşilor la păstrarea identităţii naţionale prin credinţă şi tradiţii preluate şi păstrate din generaţie în generaţie. Vă invit prin această carte să ne întoarcem în trecutul istoric al neamului nostru românesc, făcând o incursiune prin faptele şi documentele vremii, spre a ne bucura şi minuna de unul dintre cele mai frumoase şi spectaculoase monumente istorice ale românilor, îndemnându-vă pe toţi cei care veţi ajunge să priviţi măreaţa CRUCE, să înălţaţi, odată cu privirea, şi o rugăciune creştinească, de pomenire, atât pentru Eroii Neamului Românesc, cât şi pentru truditorii monumentului uniţi într-un efort comun încununat de spiritul de sacrificiu demn de toată lauda şi recunoştinţa noastră veşnică.
Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!

Nota autorului: Cei care doresc să achiziţioneze această carte pot solicita comanda la adresa de e_mail: adicristescu73@yahoo.com sau pe pagina de facebook: Paul Adrian Cristescu.







Paul Adrian Cristescu.    12/4/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian