”Visul Unirii” de Pușa Roth în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic
Proiectat special pentru aniversarea Marii Uniri de la 1918, spectacolul Teatrului Național Radiofonic ”Visul Unirii” de Pușa Roth va fi difuzat în premieră absolută sâmbătă, 1 decembrie 2018, la ora 17.00, la Radio România Cultural.
Regia artistică îi aparține lui Mihai Lungeanu.
În rolurile principale: Constantin Codrescu (Bunicul), Cristi Dionise (Andrei), Claudia Dionise (Maria).
Din distribuție mai fac parte: Mihai Constantin, Gelu Nițu, Dan Condurache, Mircea Rusu, Mihai Dinvale, Dan Aștilean, Ion Cocieru, Irina Mazanitis, Mihai Niculescu, Daniel Badale, Mircea Constantinescu, Marius Călugărița, Nicolae Călugărița, Ion Arcudeanu, Daniela Ioniță-Marcu, George Grigore, Orodel Olaru, Alin Potop. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: Codrin Lazăr.
Cunoscuta scriitoare Pușa Roth, dramaturg care a semnat de-a lungul a două decenii piese de referință la Teatrul Național Radiofonic imaginează, foarte teatral, o emoționantă lecție de istorie pornind de la o icoană plină de simboluri aflată în Muzeul Mănăstirii Cernica: Sfânta icoană a Daciei Traiane, care a aparținut părintelui Nicodim Bujor. Personajele principale sunt Bunicul, istoric nonagenar și doi tineri, nepotul lui, Andrei și prietena sa, Maria, dornici să cunoască în amănunt istoria visului de unitate al românilor și contextul înfăptuirii acestuia la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Scene istorice, bazate pe documentare de arhivă, iau astfel contur aproape vizual într-o viziune de poem teatral, realizat cu măiestrie de regizorul artistic Mihai Lungeanu și regizorul muzical Stelică Muscalu, cu o distribuție în care excelează Constantin Codrescu și mai tinerii actori Cristi și Claudia Dionise.
”100 de ani de la Marea Unire este un eveniment unic în viața noastră, indiferent cine am fi și cum ne-am numi. Pentru un scriitor este o provocare. M-am gândit să scriu o piesă dedicată Marii Uniri, dar subiectul era vag și mă tot frământam cum să încep. Piesă omagiu, piesă document, piesă pentru generațiile mai tinere, sau o piesă care să cuprindă tot ceea ce am gândit? Schițasem ceva și, spre norocul meu, am ajuns la Mănăstirea Cernica, la un colocviu de poezie religioasă, curioasă fiind să ascult cum se mai tratează un asemenea subiect într-o lume cucerită de tehnologie, o lume aproape virtuală. Am rămas surprinsă de frumusețea sentimentelor poetice și atunci m-am gândit la Malraux, care spunea că secolul 21 «ori va fi religios, ori nu va fi deloc». Celebru și controversat subiect, însă din punctul meu de vedere credința poate avea forme diverse de manifestare, cum ar fi poezia, de exemplu. Vizitând Muzeul Mănăstirii Cernica am zărit o icoană care m-a atras ca un magnet. O icoană dedicată Unirii, mai degrabă, spun eu, visului de veacuri al acestui popor. Am realizat că am găsit subiectul, am știut din acel moment care este calea, am construit subiectul, forma primară, acol, lângă icoană, iar restul a venit de la sine dar și din cărțile de istorie.
În piesa mea, intitulată Visul Unirii, icoana este doar amintită, dar subiectul mi l-a dăruit, și grație ei, icoanei, am scris scenariul dedicat acestui eveniment. Am realizat piesa din trei momente istorice importante: Unirea de la 1600, Mica Unire de la 1859, aducând în prim plan figura Voievodului Mihai Viteazul și a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Cea de a treia parte, Unirea de la 1918, este și acum emoție, este bucurie, este implinire și în acest capitol al piesei fac referire la figurile marcante din acel decembrie unic, la acei oameni care au avut curajul și tăria să transforme un vis de veacuri în realitate. Am ales ca ghid și învățător un profesor de istorie, nonagenar. Alături el, nepotul lui și prietena acestuia, doi tineri care întruchipează generația de azi, generația care reprezintă speranța spre a continua ceea ce bunicii și străbunicii lor au înfăptuit la 1918. Două generații – cea a Marii Uniri și generația de azi pentru care anul 1918 poate fi doar o dată din calendarul istoriei. Un arc în timp,în timpul istoric, ce ar trebui numit curcubeul năzuinței noastre. Chiar dacă evenimentul istoric este trecut în planul ficțiunii teatrale, ideea este că visul unei generații este sau poate deveni emblemă pentru alte generații. Sau cum spunea I. L. Caragiale: «Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învăţătură de adevăr şi insuflare de virtute.»” – Pușa Roth.
Fragment din piesă în revista ”Leviathan”, nr. 1, octombrie – decembrie 2018
|
de Costin Tuchilă 11/30/2018 |
Contact: |
|
|
