Am fost “adoptată” dar nu înstrăinată
Sunt un om care scrie pentru ca asa se descarca atunci cand se simte apasat de griji, atunci cand se intristeaza, atunci cand se bucura, atunci cand are nevoie sa fie linistit si inteles. Scriu din suflet, scriu cu drag, nu am facut asta dintotdeauna, nu am experienta, dar o fac pentru ca imi place. De fapt cred ca este foarte usor de inteles ce fel de om sunt din ceea ce scriu, pentru ca ma reprezinta, acolo printre randuri si cuvintele amestecate, sunt eu, este sufletul meu cu multitudinea de trairi pe care le-am simtit, intr-o frumoasa zi de primavara, aici, in Canada.
Pentru ca, ziua de 15 mai, a inseamnat o noua pagina in cartea vietii mele, consider ca ar fi un mare pacat ca impresiile sa se stinga in ceata uitarii, ar fi o pierdere sa nu scormonesti adanc in sufletul tau acele emotii pe care le-ai trait, sa profiti de ele sa le dai glas pe hartie, ceea ce si fac.
Nu e zi in care sa nu-mi amintesc faptul ca in urma cu 7 ani m-am mutat, din Romania, in Canada. Am pus in valiza toate valorile: visele, iubirea, prietenia, respectul, speranta, credinta si am continuat sa merg mai departe. Adaptarea la o alta tara de adoptie cere multe transformari. Limba, prieteni, stil de viata, alte mentalitati.
In toti acesti ani am suferit prefaceri imense, de la felul in care arat, pana la ceea ce spun sau simt. Dupa indelungi framantari si zbateri am inteles : nu mai sunt deloc ceea ce am fost pe cand eram acasa si nici nu am devenit ceea ce credeam ca o sa devin atunci cand am plecat.
Dar cred ca am fost “o forta” ca am reusit, la peste 50 de ani, sa iau totul de la inceput, sa accept oameni noi in viata mea, sa aduc pe buze acel zambet ce-l aveam candva si sa fiu din nou un om fericit.
Sunt uluita de transformarea pe care am suferit-o, desi ea este cea mai logica si mai simpla cu putinta, constat ca am devenit emigrant in Canada. Se zice ca in viata nu sunt reguli ci numai soarta, dar eu pot spune, ca nu soarta ci eu am ales sa iau drumul emigrarii. O fi bine? o fi rau?? Timpul este cel ce-si va spune cuvantul asupra deciziei luate dar un lucru vreau sa spun; ca exista in lume un loc al primelor amintiri, acolo unde sufletul fiecaruie dintre noi a imbracat pentru prima data haina luminii. Primele vorbe soptite de mama mi-au ramas intiparite pe veci, este limba parintilor mei, este limba in care am spus prima data cuvantul MAMA.
Dar sa revin la ziua de 15 mai cand o noua etapa din viata isi deschide portile. Sunt chemata la festivitatea pentru acordarea cetateniei. A vorbi, a scrie despre Canada sunt foarte multe lucruri de spus, dar a va povesti despre cum am fost “adoptata”, pentru mine a fost un fenomen ce mi-a rascolit sufletul si am trait cele mai intense clipe. Circulau tot felul de povesti si legende despre experientele fiecaruia. Concluzia tuturor era ca nu va fi tocmai usor. Are rost sa va spun la ce nivel erau emotiile mele? Emotii coplesitoare greu de stapanit. Imi batea inima mai tare decat clopotul unei biserici.
Canada este una dintre tarile deschisa imigrarii, drept urmare vei intalni multe nationalitati, oriunde te duci. Canadienii sunt obisnuiti cu ” broken English” sau diferite accente. Trebuie sa intelegi si sa vorbesti macar la nivel mediu. Nu iti cere nimeni gramatica la perfectie si nimeni nu te judeca daca nu reusesti sa rostesti un cuvant corect. Dar daca esti la fel de dur cu tine cum sunt eu cu mine, inveti limba engleza peste limitele actuale si te straduiesti sa suni ca un canadian. Nici aici nu toate sunt perfecte, dar avem un orizont, stim ceea ce vrem si incotro ne indreptam, simtim ca suntem sprijiniti de sistem, iar interactiunea cu autoritatile este mai mult decat placuta. Justitia si politia chiar functioneaza in Canada, si mai functioneaza ceva "nediscriminarea". In Canada nu o sa auzi ca etnicii indieni, pakistanezi, romani, polonezi etc sunt sursa criminalitatii. Un infractor e infractor indiferent de etnie sau nationalitate, iar legea e lege pentru toti.
Asadar, dis-de-dimineata am sosit la locul in care urma sa obtin cetatenia. Evenimentul a fost sustinut in fata unei comisii de specialitate dar s-a desfasurat cu repeziciune. Persoanele trecute de 60 de ani au fost “scutite” de testul interviului. O, Doamne! am scapat de emotii. A urmat verificarea identitatii viitorilor cetateni apoi predatea cartilor de rezident permanent. Ma uit imprejur. Multi, foarte multi asiatici ce par perfect canadienizati chiar daca chipurile le tradeaza originea.
Discursul judecatorului, o doamna, doctor in magistratura, debuteaza cu prezentarea acesteia de catre secretara. Domnia sa nareaza frumos. Povesteste cate ceva despre parintii sai care au fost emigranti, fapt care nu a impiedicat-o sa urce pe treptele societatii si chiar daca urcusul a fost greu, prin munca, onestitatea si seriozitate a reusit sa aiba functii importante in stat.
Urmeaza juramantul in cor, atat in engleza cat si in franceza. Cantam imnul Canadei apoi judecatorul ne inmaneaza diploma de cetatean canadian .
Am aflat ca suntem vreo saptezeci de persoane reprezentand peste treizeci de tari. Vad in sectorul seniori o batranica eleganta, proaspat coafata, ingrijita, ce pare nestingherita de bliturile ce o filmeaza. Sunt impresionata cand aflu ca are peste optzeci de ani, varsta la care isi incepe existenta canadiana. Si eu care ma gandeam la mine ca am devenit canadian batran.
Toata lumea filmeaza, toata lumea este fericita se fac poze cu familia, pe fundal avand steagul Canadei, al provinciei British Columbia si portretul Reginei Angliei.
Cand ma aflu la o raspantie a vietii mele, cum a fost aceasta, in gandul meu, ma rog la Dumnezeu. Ma rog, in general, cu cuvintele mele. Nu-i cer nimic, doar ii multumesc Lui pentru ca stie mai bine decat mine daca am facut pasul cel bun si ma poate ajuta in viitor.
Si iata, dragi cititori, cum am fost“adoptata” la o varsta la care nici nu visam.
Multumesc celor care m-au primit cu atata caldurã, multumesc celor care au venit la eveniment, multumesc fiecãrui suflet care a trecut prin viata mea în acesta perioada.
Aceasta zi festivita mi-a ramas intiparita si o pastrez in suflet ca o amintire draga. Pentru ca cele mai frumoase amintiri, cei mai iubiti oameni, cele mai intense trairi si cele mai minunate povesti le porti in suflet o viata, oriunde te afli, de unde nimeni nu ti le va putea lua. Aceasta poveste reala o voi transmite cu drag si emotie nepotilor mei, in viitor.
Acum sunt cetatean canadian dar nu ma simt “instrainata” pentru ca le voi spune oamenilor de bine ca, dintre toate melegurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea care mi s-au intiparit in suflet, pe cand ma purta mama de mana, imi sunt cele mai scumpe. Legatura cu meleagul pe care te-ai nascut nu dispare niciodata.
Cum pot sa uit satul natal, unde-mi sunt radacinile, locul de unde aripile mele s-au inaltat spre calatoria vietii?? el este una din certitudinile vietii pe care nu mi-o poate clinti nici cele mai aprige furtuni, el este insasi sanctuarul fiintei mele. Eu, de cand ma stiu mi-am iubit totdeauna pamantul din care am iesit, precum si duioasa lui limba sfanta. De aceea nu mi-e rusine sa recunosc ca sunt nascuta in Romania.
Acum am alte perspective. Anumite indatoriri. Acum cand cineva intreaba de unde sunt raspund simplu: din Canada. Diploma de Roman nu am avut, dar am fost si voi ramane roman, chiar daca acum am ‘Diploma de Canadian’.
Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea 11/29/2018 |
Contact: |
|
|
