De vorbă cu Aura Imbarus despre cartea ei „Out of the Transylvania Night”.
Am avut plăcerea să mă reîntâlnesc cu o veche prietenă, Aura Imbarus, nominalizată la Premiile Pulitzer pentru cartea sa de debut, „Out of the Transylvania Night”.
Aura Imbarus, sibiancă la origine, a părăsit România în anul 1997, cand Zeiţa Fortuna i-a zâmbit şi a ajutat-o să tragă lozul cel norocos la Loteria Vizelor, ocazie cu care a poposit pe Pământul Făgăduinţei în cautarea El Dorado-ului!
In Romania a lucrat ca jurnalista pentru Radio Contact, Jurnalul National si Gallup Poll si are un PhD in Filologie cu distinctia „Cum Laude” in timp ce in USA, a absolvit UCLA si are o cariera in invatamant unde preda ca si profesor la liceu si la colegiu.
Motto-ul dupa care Aura Imbarus isi traieste viata este simplu si inspirational: „Vreau sa-mi traiesc viata la maxim si sa ajut si pe altii. Vreau sa ma bucur de fiecare clipa din viata mea si sa folosesc fiecare zi ca un nou potential si o noua oportunitate in viata mea”. Aura nu iese niciodata din casa fara zambetul ei sincer si molipsitor, pe care il afiseaza non-stop, un smile permanent care transmite o stare de optimism si iradiaza fericire. Dupa festivalul romanesc de la Sacramento, am avut placerea sa stau la o sueta prieteneasca cu Aura, in urma careia a rezultat acest interviu:
VV: Aura, spune-mi te rog de ce ai scris aceasta carte, care a fost motivatia si de ce ai ales acest titlu care este foarte „catchy” si capteaza atentia publicului cititor inca de la titlul de pe coperta?
AI: In primul si in primul rand, cartea a fost scrisa si dedicata mamei mele care a decedat in anul 2009, din cauza unui cancer la ficat. Titlul initial a fost „Transylvania Night”, deoarece m-am nascut in Transylvania, titlu caruia i s-a mai adaugat un cuvant de catre publisherul meu si asa s-a nascut „Out of the Transylvania Night”.
In carte sunt scrise experientele mele prin care am trecut in timpul regimului comunist , experiente care m-au depresat foarte mult si mi-au marcat existenta. Dupa ce am castigat loteria vizelor in 1997, am reusit sa evadez din acea „noapte” a Transilvaniei, care parea sa nu se mai termine...insa, acum dupa ani de America, ma reintorc intotdeauna cu drag in Transilvania, si mai ales in Sibiu.
VV: Am citit ca ai fost nominalizata la premiile Pulitzer. Spune-mi te rog cate ceva despre premiile Pulitzer in general si despre nominalizarea cartii tale in special.
AI: Joseph Pulitzer a fost de fapt un emigrant ungur, care a venit si s-a stabilit in Columbia, NY. Columbia University face aceste nominalizari, dupa care tot ei aleg castigatorii respectivi.
Initial premiile Pulitzer se acordau doar pentru jurnalisti, dar acum s-au extins si in literatura si compozitii muzicale; eu am fost acceptata in cursa premiului Pulitzer, dar nu am fost selectata.
VV: A fi acceptata in cursa pentru aceasta prestigioasa distinctie, este in opinia mea o mare realizare.Cartea ta se gaseste pe rafturile celor mai prestigioase lanturi de librarii din USA, cum ar fi Borders si Barnes&Noble , dar si pe situl Amazon.com. Cei mai multi cititori sunt din randul americanilor sau din randul romanilor din America?
AI: Intr-adevar cartea se gaseste in Borders, Barnes&Noble si Amazon.com si cred ca americanii au fost mai interesati de cartea mea, datorita faptului ca americanii stiu si sunt curiosi de mitul Transilvania si Dracula, stiu de Nadia Comaneci, de Ilie Nastase, de Hagi ....apoi din gura in gura, zvonul despre cartea mea s-a transmis si romanilor din USA, mai ales datorita faptului ca personalitatea Nadiei Comneci a „endorsed” cartea mea.
VV: Care este relatia ta cu Nadia Comaneci? Am vazut ca pe coperta este acel „endorsment” in care Nadia a scris:” Aura's courage shows the degree to which we are all willing to live lives centered on freedom, hope, and an authentic sense of self. Truly a love story! —Nadia Comaneci, Olympic Champion and Co-Founder of the Nadia Comaneci Children's Clinic in Bucharest „ ( Curajul Aurei ne prezinta gradul în care suntem cu toţii dispuşi să ducem o viata bazata pe libertate, speranţă, şi un sentiment autentic de sine). Cum ai reusit sa o faci pe Nadia sa iti dea aceast „endorsment”, care este mai mult decat un vot de confidenta pentru cartea ta.
AI: In cartea mea sunt mai multe fragmente unde amintesc de numele Nadiei, de anul 1976 la Montreal, unde a obtinut un „perfect ten”. Nadia a fost idolul meu in copilarie si am incercat si eu sa merg la gimnastica, dar faptul ca eram prea inalta si putin cam in varsta pentru gimnastica, m-a facut sa renunt si sa ma orientez spre balet, dar Nadia a fost inspiratia mea.
Nadia tine legatura cu Cristian Topescu si eu o cunosc pe sotia sa, care lucreaza pentru TVR, la sectia germana. De asemenea Beatrice Ungar, care este cumnata lui Cristian Topescu, este editor sef la un ziar local din Sibiu, mi-a dat si ea un „endorsment”. Am luat legatura cu managerul Nadiei, si l-am rugat daca poate sa-i prezinte cartea Nadiei, iar raspunsul Nadiei a fost foarte prompt si pozitiv si ca atare mi-a facut aceasta mare onoare ca numele ei sa fie pe coperta cartii mele impreuna cu cateva cuvinte frumoase.
VV: Cartea ta se pare ca are un succes destul de bun in USA...ai incercat sa o lansezi si in Romania?
Ce proiecte de viitor ai?
AI: In Romania, am avut o lansare in mediul german in Sibiu, prin bunavointa lui Beatrice Ungar, insa cartea nu a fost tradusa inca in limba romana, dar sper ca pana la anul sa se publice si in limba materna.. Vis a vis de scris, mai am inca un contracat cu acelasi publisher care mi-a publicat „Out of the Transylvania Night” si pentru ca multa lume m-a rugat sa scriu sau sa am seminare pe teme motivationale, de self-help si inspiration, m-am hotarat sa scriu si o carte in domeniul motivational, despre cum ai putea sa incepi de la zero o viata noua intr-o tara straina, dupa care sa te ridici si sa renasti precum pasarea Phoenix, din propria cenusa.
VV: Cum ti se par romanii din USA si ce crezi ca lipseste comunitatii romane - care in opinia mea exista, dar lipseste cu desavarsire – sa fie mai unita?
AI: Sunt foarte multi romani in America si chiar astazi la festivalul romanilor din Sacramento am aflat ca ar fi peste un milion de romani in State; chiar in Sacramento este o comunitate destul de mare, dat fiind faptul ca sunt 18 biserici romanesti. In primul rand cred ca am putea fi mult mai uniti in sensul ca am putea sa ne sprijinim unii pe altii, cum fac de fapt armenii, italienii sau evreii; cred ca ar fi un pas inainte daca nu ne-am mai uita la capra vecinului si daca am putea sa ne uitam la partea pozitiva a lucrurilor si sa ne ajutam, sa ne tragem unii pe altii in businesurile pe care le-am putea face impreuna. Eu cred ca romanii sunt foarte bine dotati din punct de vedere artistic si daca ar avea si dorinta de a se ajuta mai mult unii pe altii, atunci cred ca am fi fost mult mai inaintati ca si cultura si ca popor decat suntem acum. Din pacate cred ca sunt foarte multe „bisericute”, si aici nu fac referire la cele religioase, ci la acele grupuri care sunt dispersate si separate, in loc sa fim un grup foarte unit; numai asa ne-am putea ajuta unii pe altii mult mai bine. Insa aceasta coeziune, aceasta unire trebuie sa vina din interior. Trebuie sa incetam sa mai credem ca vecinul nostru este „our enemy” sau competitorul nostru. Cred ca inca mai avem acea frica cu care am crescut in regimul comunist, cand tot timpul te uitai peste umar si iti era frica ca cineva te toarna la Securitate si probabil ca acel comunism ne-a facut sa ne manifestam ca atare...probabil va trece mult timp pana cand romanii se vor deschide cu totul si vor dezvolta acel spirit de intrajutorare.
VV: Stiu ca in Sibiu inca mai exista o comunitate germana puternica...care este mentalitatea comunitatii germane si spune-mi te rog daca este intr-adevar o comunitate unita?
AI:Comunitatea germana din Sibiu este foarte stransa si chiar primarul este de origine germana...ei ,de fapt, sunt foarte buni comercianti; intotdeauna au incercat sa se sprijine unii pe altii si cred ca romanii ar putea invata foarte mult de la comunitatile minoritare din Transilvania, cum ar fi ungurii si nemtii. Am putea sa recream si sa copiem aceasta matrice, sa o aplicam si in USA si sa incercam ca noi, romanii , sa fim cat mai uniti.
VV: De curand te-ai intors din Romania.Cum ti se pare orasul tau natal, Sibiu?
AI: Orasul a suferit o transformare in bine, pozitiva, sunt foarte multe businesuri are italienilor, ale germanilor,ale ungurilor, care au un impact pozitiv, ridica cultura si dau stabilitate financiara romanilor. Forbes, a numit Sibiul, „Europe's 8th most idyllic place to live" si in anul 2007 a fost numit Capitala Culturala Europeana. Desi am plecat din Romania, eu tin la radacinile mele cu care am crescut si cu care m-am nascut si oriunde ma duc sunt mandra ca sunt Roman si sunt mandra de tara unde m-am nascut.
VV: Cu ce te ocupi in prezent si unde locuiesti in California?
AI: Locuiesc in Los Angeles,dimineata predau filozofie, stiinte umaniste si literatura americana la un liceu , iar seara predau creative writing si composition la un colegiu. Incepand cu ora 10 pm, pana dupa miezul noptii, ma dedic scrisului.
VV:Draga Aura, multumesc mult, iti doresc multa bafta si sper sa ne revedem si cu ocazia altor manifestari romanesti organizate de comunitatea romaneasca din USA.
AI: Si tie iti urez mult succes cu cartea , ,,Romanas la San Francisco,” pe care stiu ca ai publicat-o si lansat-o in Romania, si de asemenea multa bafta si sa ne revedem cat mai curand!
Sacramento - SUA
|
Viorel Vintilă 11/29/2018 |
Contact: |
|
|
