Un vizionar, Mihai Olos, la Atelierul Brâncuși
Pentru orice român care îl știe pe Brâncuși, mersul la Paris trebuie încununat cu o vizită la Atelierul maestrului, în clădirea separată, special creată acum mai mulți ani de arhitectul Renzo Piano, adiacentă și aparținând cunoscutului muzeu de artă modernă, Centre Pompidou. Deci iată-mă la începutul lunii noiembrie 2018 admirând pentru a câta oară operele lui Brâncuși în frumosul muzeu-atelier. Aflu cu această ocazie cu mare bucurie și cu regret că începând de pe 28 Noiembrie va avea loc o expoziție Mihai Olos în atelierul Brâncuși. Cu bucurie, pentru mine care cred foarte tare în importanța de a face cunoscută cultură românească în străinătate, căci e minunat că la Centrul Pompidou se organizează “Sezonul Franța-România 2019” care va avea loc din noiembrie 2018 până în iulie 2019. Cu mare regret, căci m-am întors deja acasă în Los Angeles și nu voi putea vedea expoziția Olos și nici participă la deschiderea ei, care marchează începutul sezonului de evenimente de artă românească. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți președinții celor două țări, Macron și Iohannis.
Comunicatul de presă anunța principalele repere ale acestui sezon festiv. Două evenimente vor avea loc în atelierul Brâncuși: începând de pe 28 noiembrie, 2018 o instalație a creatorului vizionar Mihai Olos (1940 – 2015), apoi în iulie 2019 o întâlnire-dialog între artiștii Ciprian Mureșan et Șerban Savu care va transformă atelierul într-un observator și un spațiu de ecou. Restul evenimentelor se vor ține în Muzeul Centre Pompidou. Va fi prezentat un dialog inedit între Matisse și Pallady în jurul tabloului “La Blouse Roumaine” (“Bluza Românească”-tablou inspirat de ia pe care prietenul lui român, pictorul Pallady, i-a făcut-o cadou lui Matisse.) O expoziție Andre Cădere (1934 – 1978) va prezenta 50 de lucrări ale acestui artist aflate în colecția permanentă a muzeului. În paralel un “parcurs” numit “Ponctuations” / “Punctări”, va fi jalonat cu opere ale artiștilor români Mircea Cantor, Victor Man, Geta Brătescu, Cornel Brudașcu, Ion Grigorescu, pentru a menționa doar pe câțiva dintre ei. Spațiul “L’Espace Focus” va găzdui “Héros-Limite” / ”Eroi-Limita”, o prezentare a operei lui Gherasim Luca (1919 – 1994). La Galeria Zéro se va ține încă un dialog între artiștii Ciprian Mureșan și Șerban Savu și va fi expusă o instalație de Adrian Ghenie. Galeria Muzeului va omagia în 2019 operă insolentă și intempestivă a artistului din România Isidore Isou (1925 – 2007) printr-o mare monografie a acestuia. În aceeași perioadă artiști francezi vor fi prezentați în România.
Îmi opresc atenția asupra regretatului prolific artist vizionar, pictor, sculptor, poet, eseist, cântăreț, Mihai Olos (1940-2015), căci acesta are onoarea de a i se fi acordat importanța de a fi cel cu care începe Sezonul Franța-România 2019 și de a fi găzduit în atelierul Brâncuși. Artist care s-a exprimat în multe forme și medii, creator de happening-uri pe când acestea nu erau practicate încă, creator de “rarități” și surprize. S-a scris despre Mihai Olos că este artistul contemporan cel mai important din România (Phoebe Blatton ArtReview May 2017).
Foarte scurta poezie “Om” de Mihai Olos: O pasăre şi-a făcut cuib / de bună voie-n pieptul tău / tu i-ai pus gratii.
Deși foarte deosebiți, în sculptură, cei doi, Brâncuși și Olos, au mai multe trăsături fundamentale în comun.
1) Atât Brâncuși cât și Olos și-au găsit inspirația în profunzimea artei folclorice românești. Brâncuși a înnoit sculptura universală ancorat în spiritualitatea arhaică a țăranului. Opera lui Olos, atât în pictură cât și în tridimensional, e impregnată de “nodul” structurilor de lemn din Maramureșul lui natal, îmbucări a șase elemente ale casei țărănești, tehnica rosturilor. “Artistul băimărean Mihai Olos a valorificat din plin ingenioasă îmbinare a lemnului în operele sale, cunoscute și recunoscute în spațiul cultural european. Pornind de la module inspirate din arta populară maramureseană, artistul a proiectat un veritabil oraș universal, numit semnificativ «Olospolis», în care arhitectura rosturilor capătă valențe filozofice”. (Dorin Ștef, scriitor, folclorist, redactor-șef al ziarului „Glasul Maramureșului”). Construcțiile volumetrice ale lui Olos sunt arhetipale. (Ruxandra Garofeanu).
2) Aprecierea lemnului, și în special al lemnului de stejar. Prima versiune a Coloanei Infinitului a lui Brâncuși (Coloană I, 1918 aflată la Moma în New York) și multe din soclurile pentru sculpturile lui sunt din stejar. Într-un eseu Olos a scris “Materialul preferat al României, de la lingură și cratiță de lemn a țăranului, este lemnul… Lemnul are trăsături umane: căldură, toleranță și moarte.” Când artistul neamț conceptualist Joseph Beuys (cu care Mihai Olos s-a împrietenit după colaborarea lor la Documenta 6 în 1977) a creat în 1982 piesa “7000 de Stejari”, Olos și-a amintit că atunci când acesta l-a întrebat din ce lemn sculptează el majoritatea sculpturilor lui, a răspuns: “lemn de stejar”.
3) Ambii, Brâncuși și Olos, sunt, în fel diferit, eminescieni. Brâncuși și-a recunoscut eminescianismul structural în mărturiile și în aforismele sale. Unul dintre acestea vorbind de „proportia (interioară) de miscări” evidentă în „zborul” păsărilor brâncușiene, și, mai ales, în „zborul” Coloanei Infinitului este înrudită cu „proportia de mișcări” eminesciană din zborul cosmic al Luceafărului. Olos, ca și Eminescu, cânta la petreceri (acesta este un aspect puțin cunoscut al marelui nostru poet) (Teodor Codreanu, Contact , 2014). Olos era un iscusit „tâpuritor” cum l-a evocat nostalgic prietenul său, pictorul Mihai Covaci. Acea țâpuritură din Țara Oașului, îndrăzneță, cu tâlc, necesitând calități vocale deosebite, deoarece impune interpretarea unor tonalităti foarte acute.
4) La amândoi, Brâncuși și Olos, este evident acel element de universalitate pe bază de surse tradiționale, ca la poetul național. Omniprezentele combinații ale “nodului” lui Olos, “amintind misticismul timpuriu al curentului constructivist, apare ca o strategie care unește Estul cu Vestul prin transferarea “sacrului” de la local-național la universal” (Phoebe Blatton, ArtReview, 2017).
“Ca pictor, deși Mihai trăgea spre expresionism, este greu de încadrat în vreun curent sau vreo tendință. Asimila tot ce îl fascina şi transfigura totul în expresie proprie” (Ruxandra Garofeanu).
Olos a avut multe expoziții în țară şi străinătate. Î
n 1991, Mihai Olos părăsit Romania şi s-a stabilit în Germania, la Endingen. În anul 2010, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, s-a organizat o amplă expoziție cu operele lui la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, expoziție rămasă deschisă timp de o lună, între 26 februarie și 25 martie 2010. Galeria Plan B (Cluj și Berlin) îl are printre artiștii pe care îi reprezintă. Printre aletele a prezentat câteva lucrări de Olos la Basel Hong Kong, 2018. Pe departe cea mai spectaculoasă a fost retrospectiva Mihai Olos, organizată de Muzeul de Artă Contemporană (MNAC), Palatul Parlamentului, București, 10 November – 26 Martie, 2017.
Expoziția s-a numit “Efemeristul: Mihai Olos”. De ce acest nume ciudat? S-a scris atunci că a fost dat după numele dosarului de Securitate a lui Olos. În cazul acesta întrebarea care se pune este de ce dosarul s-a numit așa. Poate pentru o idee a lui Olos cum că “arta este efemeră”, idee pe care artistul nu scăpa nici un moment să și-o exprime. Lucru confirmat mie de ceea ce mi-a “șoptit” o bună prietenă din Germania, creatoarea de tendințe în modă, Smaranda Schächtele, care l-a cunoscut pe Olos prin mama ei, regretata arhitectă-artist plastic Florica Vasilescu. Într-o zi, în 1968, când Olos avea o expoziție la Academia di Romania la Roma, și Florica și fiica ei s-au dus să se plimbe cu el pe o plajă din împrejurimi, Mihai le-a spus “Arta este efemeră.” Și cu o creanguță a mișcat nisipul din fața lor … Ele atunci n-au înțeles bine ce-a vrut Olos să spună. Și nici mie nu îmi este clar. Poate artiști din România prieteni cu el știu, sau poate este una din enigmele care rămân în urma unei personalități complexe.
“In anii ’70 (Mihai Olos) a fost printre primii artiști care au realizat happening-uri în România. Dar, spre deosebire de cele care se practică acum peste tot în lume, cele ale lui Mihai Olos erau veritabile happening-uri ritualice, aproape ca niște ceremonii religioase: „Pământul-Cuhea”, în 1971, și “Aur și Grâu”, în 1972, în Maramureș. Iar mai târziu (în 1979), la Giessen, în Germania, a mai organizat două, în aceeași ordine simbolică: “Deochiul” și „Omagiu lui Rilke” (Miron Manega). „Aur și Grâu” a fost unul din happeningurile “raritate” create de Olos. Aranjamentul a constat dintr-un lingou de aur așezat pe spice de grâu în adâncurile minei de la Baia Borșa. Senzațional a fost faptul că, în cadrul happening-ului, minerii vedeau pentru prima dată produsul finit al foarte grelei lor munci.
De-a lungul anilor s-a scris mult prea puțin despre Mihai Olos, în ciuda faptului că era cunoscut și apreciat atât în țara cât și în străinătate. Iată-l însă acum bine răsplătit … fiind pus alături de marele Brâncuși.
2018 © Autoarea reţine drepturile de copyright pentru acest material.
|
Ileana Costea 11/28/2018 |
Contact: |
|
|
