Centenarul și catedrala
100 de ani la scara istoriei omenirii nu e mare lucru. 100 de ani ai ultimului secol XX au fost dintre cei mai dramatici din suita de secole ce alcătuiesc parcursul omenirii.
100 de ani din istoria poporului român sunt extrem de importanți pentru a înțelege și rândui cum se cuvine istoria neamului românesc. Emil Cioran se văicărea că atunci când a aflat că nu știu ce piatră din Muzeul de Științe Naturale din Paris are peste 100 de milioane de ani i-a dispărut cheful de a mai face ceva. Și totuși.
Cei 100 de ani care s-au scurs între 1 Decembrie 1918, Ziua Marii Uniri și 1 Decembrie 2018, Ziua comemorării Marii Uniri și Intregirii Neamului sub sceptrul Regelui Ferdinand se dovedesc cei mai plini și rodnici din întreg parcursul românilor. Nu sunt simple vorbe adunate în cei 100 de ani. Sunt fapte istorice, cu bune și rele, cu drame și tragedii, cu victorii și înfrângeri, cu entuziasme și disperări, dar și o anume îndârjire a românilor de a nu ceda sucirilor și răsucirilor istoriei. Făcute de alți sau de noi înșine, suportate, îndurate și asumate de întregul numit popor. Oricât de individualiști ne considerăm ca neam.
Oricât de sceptici și neîncrezători ne dovedim și când nu mai e nimic de dovedit.
Oricât de tari suntem în ceasul din urmă, când acel faimos strigăt de disperare - Cuțit os! - inițiat de veșnic fericele I.L. Caragiale ne atinge la loc sensibil.
La fibra neamului. 1 decembrie este Ziua Națională a României. 1 decembrie este – sau ar trebui să fie în acești mulți ani de dezbinare și frământări politice inutile - ziua solidarizării întregului etos național. Românesc.
Suntem ce suntem, nu doar ceea ce am putea fi. Oricât de români, balcanici, europeni sau paraguaieni.
Cum îl lua peste picior același șăgalnic Emil Cioran, la Paris, după ce C. Noica îi scria fără dinți în gură, plin de bune gânduri după anii de pușcărie executați în România, pentru acel emoționant Sentiment românesc al ființei ( Da, el există, neîndoielnic! ).
Centenarul Marii Uniri ne găsește dezbinați, plini de resentimente și chiar ură de sine.
Problemele Uniunii Europene sunt și ale noastre. Situația politică internațională este tensionată. Rușii provoacă Ucraina din nou, atacând vase în Marea Neagră. Igor Dodon vrea ca în Republica Moldova unioniștii să fie scoși în afara legii. La Budapesta mereu se aruncă săgeți otrăvite către București.
E nevoie mai mult ca oricând e Unitate. Și solidaritate.
Centenarul Marii Uniri ar putea fi un nou moment astral al Poporului Român.
Așa cum e el. Plin de calități și defecte, plin de elanuri și disperări, înghesuit între propriile interogații și neîmpliniri, racordat cum și la problemele Uniunii Europene și NATO din care facem parte.
Centenarul Marii Uniri ar trebui să fie momentul unui nou început al propriei istorii.
Dincolo de alianțele care ne asigură securitatea militară și de frământările și disputele politice – în mare parte cu totul inutile – dincoace de eforturile statului român de a păstra integritatea țării și bunăstarea poporului.
Fără istericale și injurii, cu încrâncenări de tot soiul, cu bună rânduială și dreaptă credință. Aici ar trebui să fim. Momentul săvârșirii slujbei de sfințire a mesei din altarul noii Catedrale a Neamului de către P.F. Patriarh Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului și Prea Fericitul Patriarh Daniel, într-o emoționantă unitate a creștinătății răsăritene, asociat Zilei Naționale a României ar putea fi considerat de bun augur. Nu sunt gata turlele și pictura?
In trei ani vor fi. A fost frig în biserică și au avut coriștii capul acoperit, cum nu se cuvine? Nu-i bai, au avut înaltă dezlegare. S-au folosit bani publici pentru construcția catedralei? Da, nu e un capăt de țară și nici un păcat, cum tot bombănea un fost prieten de generație, care considera toată slujba de sfințire ridicolă și grotescă. E dreptul fiecărui român să fie credincios de orice fel. Sau să nu fie de nici un fel. Dar este ridicol și grotesc să nu te bucuri când se realizează ceva ce va rămâne. Opt ani e nimic în comparație cu șase sute de ani cât a durat construcția și finalizarea faimoasei catedrale din Koln. Așa că ar trebui să ne bucurăm cu toții de această construcție, la care ostenesc încă mii de oameni.
Trupul bisericii îl alcătuiesc nu doar zidurile, ci masa credincioșilor care o frecventează.
Prezența Catedralei - care va pune laolaltă pe cei sfinți, dar și pe eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă sau în închisorile comuniste - pe un spațiu în care au fost dărâmate două biserici și translatate alte patru - mereu uităm sau nu mai vrem să ținem minte ce și cum a fost – alături de acel monstru arhitectonic care este Casa Poporului, sediul actualului mult hulit Parlament al României, ar putea estompa, măcar parțial, răul deja făcut.
Orice biserică, mică sau mare, nou construită ar trebuie să ne bucure. Nu din cauza lăcașurilor de cult nu s-au construit suficiente spitale și școli, autostrăzi sau aeroporturi, ci dintr-o rea și proastă gestionare a banilor publici. E bine că la Centenar avem și Catedrală.
E bine că la Ziua Națională ne vom bucura cu toții privind ostașii trecând peste Arcul de Triumf al demnității naționale.
E bine că la 1 decembrie 2018, de centenar și cu noua catedrală sub ochii noștri vom fi cu toții buni români.
În cuget și simțire. Întru slava lui Dumnezeu, a Neamului Românesc și a României.
La Mulți Ani, Hronia Pola, cu bucurie și zile senine. Kirie Eleison, Doamne Binecuvântează! Trăiască România.
|
Bedros Horasangian 11/28/2018 |
Contact: |
|
|
