Unrestricted - Plebiscitul
Pleoscăind din fălci a satisfacție după masa de seară, cam sărăcăcioasă însa întinsă cu pâine și stropită
din belșug cu câte un pahar de vin înainte, in timpul și după, Marin dezbate filozofic gândurile serii,
înainte de culcare.
Tanti Veronica se uită stană de piatră - cu admiratie sinceră-in dinții lui galbeni și mari
ca de cal, și ii mănâncă cuvintele, de jos de pe prispa.
Nea Marin perorează despre “familia tradiționala”.
Marin e cocoțat sus in pridvor, pe un blat de scândura coscovita și umflata de ploi și odată vopsita in
verde, și privește ca un pașă dosul de curte, pe care este stăpân. Câinele tace in lanț a somn, găinile
picotesc de mult, fiecare pe câte o stinghie invelita de ani în straturi uscate de găinaț, iar in cocina pustie
sufletele porcilor sacrificați in Crăciunul verii încă se mai mira cum de anul asta nu au ajuns la cer
înghețate.
Vocea dogită străbate sacadat liniștea nopții. Se mai aud doar greierii si din când in când bășinile lui
Marin, ingroșând a nepăsare - cu miros de prea plin și boștină de pe fundul butoiului- cuvintele.
Putin diferit decât altădată, Marin și cei ca și el sunt așezati cuminte, in rândurile fără de păcat ale lumii,
doar de primar și preot, sabia și crucea satului. Învățătorul lipsește, sătul de veceul școlii din fundul curții,
înfundat cu hârtia lucioasa si tare a foilor de manuale școlare. A plecat de vreo câțiva ani la cules de
căpșuni in Spania.
Plecati sunt si copii, care încotro, cu care Marin oricum e certat. Cel mic i-a scris -emancipat- pe spatele
unei carti poștale din Londra, acolo unde spală vase in bucătărie: “don’t be just another brick in the wall”.
Marin nu înțelege engleza dar pricepe ca nu e de bine atunci când din plic nu mai cad nici banii și nici
scrisoarea ci numai vederea, cu cele câteva cuvinte scrise neglijent pe spate.
Primarul, singurul din sat cu țiglă pe casă, plimba transmirat prin sat niște liste soioase și sifonate,
însemnate într-un fel doar de el știut, cu creionul chimic muiat periodic in gura.
Marin își amintește aceleași foi galbene de hârtie de când a fost la București cu autobuzul, de data asta însa mai încărcate.
Primarul ii explica părintește ca trebuie sa vina la “referendum”. Ii o datorie.
Marin înțelege ca da, este încă o datorie, la fel ca cele din caietul de la magazinul din colț. Tot primarul ii
mai spune răstit și înjurând catatonic printre dinți ca muia nu face parte din familia tradiționala.
Cel mai zalud la cap dintre toți pare a fi parintele. Aprins la față ca un țap, popa strigă la oameni ca
ciobanul la oi și le spune cum ca la el in biserica intra bărbatul cu femeia.
Nu altfel și mai ales nu invers.
Malahienii și onaniștii, aceia care sloboadă artificial sămânță cu mâna, unii altora sau din bărbat in
bărbat, pe la spate, își pierd memoria, devin nervoși și le tremura necontrolat corpul, posedați fiind de
ucide-l toaca, zice sfântul Ioan Scararul.
Este și malahie muiereasca ca ele lucrează una cu alta, spune -prin gura popii- sfântul Ioan Postitorul, iar un cor de babe, stranse in jurul lui ca muștele la căcat, se vaită deja, in anticipare.
Marin descrie pitoresc satul și se întreabă retoric dacă violul, obicei tradițional la ei in comuna, rămâne
totusi parte din familie.
Veronica, cap de femeie, lasă însa vorbele sa-i zumzăie pe lângă ureche ca bondarii înnebuniți de
miresme vara si, cu ochii minții, revede viața-i care bate filmul: porci, copii, nepoți, sentimente, au plecat
cu toatele din bătătura, ridicate pe sus și învârtite ca de o tornada nebuna pana sus la cer și de acolo in
neanturi. Din familia tradiționala au rămas doar ea și Marin.
Și, in jurul lor, un zid mare cât toată lumea.
Burlington
Septembrie 15, 2018
|
Lucian Vasiliu 11/26/2018 |
Contact: |
|
|
