”În casa lui Ştefan Cicio Pop s-a hotărât convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia”
Pe Ștefan Cicio Pop (1865 – 1934) istoria l-a consemnat drept vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. În fapt, el a prezidat cu adevărat lucrările, întrucât preşedintele Gheorghe Pop de Băsești avea 83 de ani şi l-a rugat pe el să conducă.
Până a ajuns să joace un rol de atât de important în desăvârșirea idealului național, Cicio Pop a militat pentru drepturile românilor din Ardealul asuprit de Austro-Ungaria. Este emblematic felul în care un copil rămas de mic orfan, cum a fost el, a ajuns la maturitate să lupte cu atâta dârzenie și să răzbească în viață. Sau poate tocmai pentru că fusese orfan a reușit.
S-a născut în satul Șigău din județul Cluj, în anul 1865. Unchiul care l-a adoptat l-a trimis la școală la Dej și la Sibiu, iar mai apoi la Universitățile din Budapesta și Viena, de unde s-a întors cu diplomă în drept și s-a stabilit în Arad. Ca tânăr avocat, a participat la Conferința de la Haga, unde a susținut cauza românilor din Transilvania în fața ungurilor. În procesul Memorandiștilor, Ștefan Cicio Pop a fost unul din cei mai importanți apărători. A susținut cauza țăranilor din Arad și era un temut avocat al apărării în procesele de presă înaintate românilor de către stăpânirea maghiară de atunci.
La 30 de ani a intrat în politică, mai întâi în Partidul Național Român, apoi în Partidul Național Țărănesc. A fost ales deputat al națiunii române în Dieta Ungariei.
În 1918, în dimineața zilei de 30 octombrie, s-a format Consiliul Național Român din 6 socialiști români și 6 reprezentanți ai Partidului Național Român. La începutul lunii noiembrie, când Consiliul Național Român, cu rol în pregătirea Unirii, și-a stabilit sediul la Arad, Ștefan Cicio Pop și-a pus locuința la dispoziție. Președintele noului organ politic ce a condus întreaga luptă din Transilvania pentru desăvârșirea statului național unitar român a fost chiar Ștefan Cicio Pop.
După Marea Unire, în primul guvern condus de Alexandru Vaida Voevod, el a fost ministru de Stat pentru Transilvania, și apoi ministru de externe, iar apoi, în vremea guvernării lui Iuliu Maniu a deținut funcția de președinte al Adunării Deputaților.
A murit la 16 februarie 1934, la vârsta de aproape 69 de ani, fiind înmormântat cu funeralii naţionale. Iuliu Maniu a spus atunci despre el că a fost ”marele şi neîntrecutul luptător, totdeauna intransigent pentru libertate, conducător şi povăţuitor în zile grele şi senine, nemuritor fost preşedinte al Consiliului Naţional Român în vremea prefacerilor istorice”.
Cu penelul său de portretist iscusit, N. Iorga scria că după Unire, Ardealul n-a mai dat niciodată un ”Sfarmă-Piatră” ca el, vrând să sublinieze cu aceasta fondul lui sănătos, țărănesc prin care își expunea argumentele. Îl caracteriza astfel: ”Ceea ce domina la el era un fel de impozantă masivitate de convingeri căreia îi serveau și cheresteaua solidă a unui trup de atlet, și privirea aprigă a mărunților, ascuțiților ochi negri, și volumul imens de voce plângătoare, rugătoare, plină de blăstăme de care dispunea. La dânsul nu era argumentația care să încerce a convinge, nici măiestria talentului format prin cultură, ci un imens instinct elementar se rostea strivitor prin talie, ținută, căutătură și glas. Se desfăcea deodată ca o bucată de stâncă și se rostologolea prăpăstios, culțurată și primejdioasă”.
În martie 1949, când comuniștii erau la putere, văduva lui Ștefan Cicio Pop împreună cu doi dintre fiii lor au fost arestați și au trăit cu domiciliu obligatoriu la Alba Iulia și apoi la Tâncăbești. Din păcate, casa lui Ștefan Cicio Pop din Arad nu este astăzi muzeu, deși aici s-a hotărât convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia pentru 1 decembrie 1918.
leviathan.ro
|
Daniela Șontică 11/23/2018 |
Contact: |
|
|
