Biblioteca ”Indiscret” - Patria
Sărmanu’ de mine. am și eu o patrie. una patrie.
doar o patrie. mulți, foarte mulți, care
nu stau locului, au și câte două patrii, și câte
trei.
sar dintr-o patrie în alta cum sar dintr-o barcă în alta,
dintr-un tren în altul,
dintr-un avion în altul. mă trezesc
întrebând pe câte unul: ce mai e cu patria ta?
ce mai face?
nu răspunde pe loc, se gândește:
care patrie? care din ele? păi aia pe care o lăsai –
și ea cu bătrânețea.
am dus-o la spital, s-a mai pus pe picioare.
asta care m-așteaptă e mai cu ifose și mai cochetă,
dar s-o vezi p’ailaltă!
eu n-am timp de umblat dintr-o patrie în alta,
timpul meu de umblat
e să rămân acolo unde m-au pus învățătorii
și-ai mei.
peste orice nou prag de clasă, mă uitau sfinții
cu ochii-n tavan, îmi era teamă
să nu înceapă să plouă, iar pereții îmi păreau
ca de gheață.
n-am știut ce să fac întotdeauna cu patria și nici
nu m-a preocupat această întrebare.
când umblam de tristețe cu ochii-n pământ,
când am sperat și-am iubit, vedeam
ca pe câmpia întinsă
o pâine, spițe-ale roții, cerul luminos care plutea
pe deasupra spre-a se oglindi
în fântână.
ridicam fruntea și doar atât exclamam:
așa e!
așa e patria mea.
aduce de la distanță a țărișoară pe cai, dar nu e,
încă multe îi trebuie. se ține-n șa cu statutul
de femeie la casa ei, de patrie
cu junghiuri,
cu potecă în fundul ogrăzii, cu iernile care năvălesc
peste ea.
ce serviciu să-ți fac eu ție, patrie?
decât să mă abat pe la tine, ca nu cumva
să mori și eu să nu știu,
n-aș mai putea de rușine, aș intra în pământ.
ce serviciu să-ți fac eu ție, patrie?
decât să-ți aduc aminte că exiști, că trăiești.
mai dă și tu pe la noi, slavă Domnului, stăm aproape,
mai plecăm de acasă,
mai plecăm pe la țară, cum se spune în orașul
vecin,
dar nu cine știe cât, că ne iau rudele seama.
ei, patrie! ei, patrie!
|
Virgil Dumitrescu 11/23/2018 |
Contact: |
|
|
