Sonetul meu de azi
Mi-e trupul iarnă, sufletul zapadă
Dar nesupusă lor, eu încă lupt;
Privesc planeta şi aştept să-mi cadă
Un cerc de soare peste versu-mi rupt.
De spaime fug şi de stihii, când pline
Sunt de-ntuneric orele din zi,
Rotesc o cheie-n ceasul vechi din mine
Şi îl aduc la timpul celor vii.
Cu unghia pe sticla îngheţată
Azi mai sculptez din suflu-mi obosit
Fără-nceput, final şi fără dată
Sonete despre zei şi infinit.
Când gându-mi se rostogoleşte-n ieri,
De mâine mă agăţ cu noi puteri.
|
Veronica Pavel Lerner 11/20/2018 |
Contact: |
|
|
