Aceeaşi toamnă - Le même automne
Aceeaşi toamnă
Aceeaşi toamnă ne apasă, copacii-ngălbenesc la fel
Iar tu priveşti acelaşi soare, aceeaşi lună cu inel
Aceeaşi ploaie cade ritmic, iar stropii ei de lazurit
Au fost şi lacrimile noastre sorbite de un nor grăbit
Acelaşi viscol ne-mpresoară, se-opreşte uneori din mers
Văzând că suntem tot acasă şi scriem tot acelaşi vers.
Aceeaşi oră e la tine, la mine-acelaşi timp cu dinţi
Făcând naveta cu mesaje între poeţi făr’ de arginţi.
Le même automne
Le même automne nous accable, toutes les feuilles vont tomber,
Le même soleil te regarde, tu vois la lune auréolée.
La même pluie garde son rythme, ses gouttes de lapis pilé
Furent également nos larmes humées par un nuage trop pressé.
La même neige blanche nous couvre et s’arrête parfois sur terre
En voyant que nous sommes chez nous et écrivons le même vers.
Ta montre la même heure, chez moi – le même mauvais temps
En va-et-vient des nouvelles que changent les poètes sans argent.
Plouă
Ce bine că plouă, că pot să merg prin ploaie afară
Iar lacrimile curgând pe obraz tot ploaie să pară
Ce bine că pot să dau vina pe ploaie când mă împleticesc
Să dau vina pe norul din zahăr candel dacă nu te găsesc
Plouă tot plouă cu frunze galbene rupte din stele
Casele se scufundă cu toată iubirea din ele
Tu ai putea oricând să opreşti ploaia necontenită
Curgând peste inima mea între doi stropi răstignită.
Il pleut
Par bonheur il pleut car je vais me promener
Et les larmes sur mes joues peuvent couler à leur gré
Par bonheur je peux en appeler à la pluie quand je chancele
Si sur le nuage de sucre candi ton image m’appelle
Il pleut incessement aux feuilles jaunes des étoiles
Les maisons comme l’amour fantastique et banal
Tu pourrais bien arêter cette pluie qui ne cesse de tomber
Dans mon cœur entre deux gouttes amères, crucifié.
Atâta toamnă e afară
Atâta toamnă e afară, atâta toamnă e în noi
Cad frunzele ca nişte inimi lăsând în vânt copacii goi
Dar ei rămân tot în picioare, tot verticali sub soare stins
Se poate şi fără de suflet să stai sub cer, să stai învins
Atâta toamnă e afară şi ploaia rece-mi bate-n grai
Aş invita-o înăuntru să stea cu mine la un ceai
Inima mea nu mai tresare la niciun susur de cuvânt
Ca frunza s-a desprins şi cade dintr-un copac bătut de vânt.
Dehors il y a tant d’automne
Dehors il y a tant d’automne, en nous il y en a encore
Les feuilles tombent dans le vent, les arbres tremblent comme des cœurs
Mais bien que dépouillés de feuilles, les arbres restent verticaux
Il est possible même sans âme, vaincu, durer sous les cieux
Dehors il y a tant d’automne et la pluie frappe à ma voix
En espérant que je l’invite prendre un thé auprès de moi
Seul mon cœur reste impassible et loin de tout susurrement
Comme une feuille morte qui s’envole de son rameau au mauvais vent.
Trei zile
Flori, înfloriţi şi împodobiţi toamna cu zel
Căci peste trei zile mă voi întâlni cu el
Soare, să nu te cerţi cu luna în vreun fel
Căci peste trei zile mă voi întâlni cu el
Ploi, nu m-ademeniţi în dansul vostru rebel
Căci peste trei zile mă voi întâlni cu el
Nici voi poduri nu mă-ngropaţi sub grinzi de oţel
Căci peste trei zile mă voi întâlni cu el.
Trois jours
Fleurs, fleurissez et ornez l’automne doux
Car dans trois jours nous aurons rendez-vous
Soleil, attends la lune et pardonne lui tout
Car dans trois jours nous aurons rendez-vous
Ne m’entraînez pas, pluies, dans vos vertiges fous
Car dans trois jours nous aurons rendez-vous
Vous, ponts d’acier et de bois, restez debout
Car dans trois jours nous aurons rendez-vous.
Ploaie
Plouă, Vic, şi ploaia asta parcă seamănă cu tine
E şi caldă, e şi rece, e de rău, e şi de bine
Seamănă cu tine-n totul şi la vorbă şi la port
Dar când eşti vijelioasă nici eu nu te mai suport
Lacrimile tale-ţi udă trupul gol încins de soare
Ca o brazdă semănată numai cu mărgăritare
Plouă, Vic, şi-i o minune cum de-ţi iese aşa uşor
Să fii ploaie şi câmpie în pofida tuturor.
La pluie
Il pleut, Vic, et cette pluie me souvient de toi:
Chaude et froide, mauvaise et à bonne à la fois
Vous ressemblez l’une à l’autre comme si vous étiez sœurs
Mais quand tu es tempête je préfère être ailleurs
La pluie de tes larmes trempe ton sein ensoleillé
Semblable au parterre où poussent de beaux muguets
Il pleut, Vic! C’est un miracle que tu peux, légère et douce,
Etre pluie et plaine verte en dépit de toutes et de tous.
Dimineaţa de azi
Dimineaţa de azi e confuză şi plină de ceaţă
Ceva s-a schimbat, dimineaţa nu mai e dimineaţă
Şi ploaie şi soare şi turle de case luate de vânt
Lumea se dezmembrează, pământul nu mai e pe pământ
Aud un vuiet atroce de cunoscut şi necunoscut
Ca o viaţă ce vine fără să ştie că deja a trecut
Dimineaţa de azi bătând ca un metronom desfrunzit
Mă trage să ies mai repede din coconul meu obosit.
Ce matin-ci
Ce matin-ci est confus et couvert de brouillard
Quelque chose a changé, le matin n’est plus comme avant
Pluie soleil tours des maisons emportées dans le vent –
Le monde chancelle, la terre n’est plus qu’avant
J’entend un atroce grondement inconnu et connu à la fois
Comme une vie qui vient sans savoir qu’elle ait passée déjà
Ce matin qui bat comme une montre abîmée
Me pousse de sortir de mon cocon fané.
Plouă, plouă, plouă
Plouă, plouă, plouă, plouă-ngrozitor
Gândurile, somnul, oasele mă dor
Plouă roş-albastru, plouă gri-verzui
Parcă nu e ploaie ci coşmar hai-hui
Plouă-n zori de ziuă, plouă-n asfinţit
De atâta ploaie ceru-a putrezit
Plouă dinspre vii şi plouă către morţi
Doar desagi cu ploaie duc la moară toţi
Nu mai plângeţi îngeri neatinşi de ani
Dacă noi ne stingem, rămâneţi orfani.
Il pleut, il pleut, il pleut
Il pleut, il pleut, il pleut, il pleut affreusement
J’ai mal aux pensées, au sommeil et aux os vieillissants
Il pleut rouge, il pleut bleu, il pleut gris, il pleut vert,
On dirait que s’empare de nous un temps d’enfer
Il pleut à l’aube, il pleut à midi, il pleut à la nuit close
Le ciel a pourri en souffrant d’arthrose
Il pleut du côté de la vie, il pleut aussi vers la mort,
Le vent qui met en marche le moulin souffle fort
Ne pleurez pas, mes anges, car si l’on s’éteint,
Dans ce monde désert vous serez orphelins.
Ţări
Parcă-am fi în două ţări depărtate
Şi niciun drum nu le poate străbate
O ţară-i de soare, cealaltă-i de ger
Tu n-ai cum să afli de va fi să pier
Parcă am fi în două ţări fermecate
Să stea doar în galaxii separate
La tine-i devreme, la mine-i târziu
Doar corbul îmi spune dacă mai eşti viu!
Pays
On dirait que nous vivions dans des pays lointains
De l’un à l’autre il n’y a pas de chemin
L’un est de soleil, l’autre est froid,
Si je disparaissais, tu ne l’apprendrais pas
On dirait que nous vivions dans deux pays enchantés
Pris dans des galaxies séparées
Chez toi c’est trop tôt, chez moi c’est trop tard
Seul le corbeau me dit que tu sois encore vivant!
Plouă, iar plouă
Plouă, iar plouă, afară e frig
El nu îmi răspunde zadarnic îl strig
Plouă, iar plouă, e ploaie sau plâns
Atâtea poeme în mine s-au strâns
Şi parcă şi ele să plouă ar vrea
Cu lacrimi de nu, cu zâmbet de da
Şi parcă şi ele tot plouă mereu
Cu zâmbet de tu, cu lacrimi de eu.
Il pleut, il pleut toujours
Il pleut, il pleut toujours et il fait froid:
Moi, je l’appelle il ne me répond pas!
Il pleut, il pleut toujours: de la pluie ou des pleurs:
Tant de poèmes s’amassent dans mon cœur!
On dirait qu’elles voudraient pleurer mes poésies
Tantôt aux larmes de non, tantôt aux rire de oui
Et on dirait que ces poèmes pleuvraient, aux éclats
Par des sourires de toi, par des larmes de moi.
Plutea în aer
Plutea în aer un cuvânt prin toamna de migrene
Mi s-a părut că îl aud, că-mi circulă prin vene
Plutea în aer un cuvânt prin toamna aurie
Mi se părea că prin vacarm el îmi vorbea doar mie
Plutea în aer un cuvânt cu magică ardoare
Voia să-ntoarcă timpul cast în vechile ulcioare
Plutea în aer un cuvânt de îngeri şlefuit
Poate că l-ai rostit sub cer dar nu l-am auzit.
Flottait en l’air
Flottait en l’air un mot par l’automne de migraine
J’ai cru l’entendre traverser tout mon bel être à moi
Flottait en l’air un mot par l’automne doré
J’ai cru que dans le vaste vacarme il me parlait
Flottait en l’air un mot dont le magique chagrin
Voulait verser le temps dans des vieux pots de vin
Flottait en l’air un mot par les anges ennobli
Peut-être l’aurais-tu entendu, je ne l’ai pas compris.
Veste rea
Bonjour tristesse! E cerul verde, azi toată ziua a plouat
Somnul m-a ocolit azi-noapte, deşi l-am invocat
Şi numai înspre dimineaţă am aţipit c-un vis firav
Ce s-a topit când telefonul sună intempestiv şi grav
Ce e cu tine, eşti bolnavă, de ce vorbeşti aşa ciudat
Mă-ntreabă buna mea amică dintr-un oraş îndepărtat
O veste tristă-mi dă sărmana de soţul ei plecat la cer
Acolo unde, cum se spune, toate-ntristările ne pier
Azi noapte a murit un om, iar eu trudeam la poezii:
Un cititor în minus zic şi ard ce-am scris din temelii.
Mauvaise nouvelle
Bonjour, tristesse! Le ciel est vert, en moi tombe la pluie
Le sommeil m’énivre d’insomnie
En m’endormaint l’aube j’ai fait un petit rêve frêle
Dont le son du téléphone m’a arrachée par son appel
Serais-tu malade, me dit la voix de l’autre bout du fil
Voix d’une amie qui vit loin de moi dans sa petite ville
La pauvre femme me fait savoir que son époux vient de partir
Là où il n’y a pas de tristesse à ce qu’on dit, plus de souvenirs
Tandis qu’une âme s’en allait, moi j’écrivais des poésies:
Un lecteur de moins, me dis-je, mettant au feu ce que j’ai écrit.
Eu n-am un nuc...
Eu n-am un nuc în care să mă sui
Şi să mă duc pe trunchiul lui hai-hui
Şi să mă cuibăresc uşor năucă
În miezul alb şi dulce-amar de nucă
În creierul ei pur să-mi odihnesc
Creierul meu confuz şi omenesc
Eu n-am un nuc dar pot pe-o filă vie
Să îmi plantez un nuc cu o tichie
Sau o livadă ca să n-am probleme
Când intru-n iarna rece mai devreme
Eu n-am un nuc sub care să apun
Şi nici măcar o sosie de prun
Eu n-am un nuc sub care să visez
Că beau absint şi mă dezintegrez...
Je n’ai pas de noyer...
Je n’ai pas de noyer pour y grimper
Et, dans sa couronne vaste m’y cacher
Et de m’y nicher comme une chimère
Dans son blanc noyau doux-amer
Le noyau de la noix est un cerveau
Où je trouve pour le mien un bon repos
Je n’ai pas de noyer mais je pourrais
Sur une feuille blanche en planter un bonnet
Ou un verger pour m’y calmer le soir
Lorsque l’hiver trop tôt de moi s’en empare
Je n’ai pas de noyer pour dormir à son pied
Ni le moindre sosie de prunier
Je n’ai pas de noyer sous lequel rêver
Boire de l’absinthe pour mieux m’en enivrer...
Traducere în limba franceză de Ion Roşioru
|
Victoria Milescu 11/16/2018 |
Contact: |
|
|
