În lumina adevărului trunchiat - Presa nu mai este câinele de pază al democrației
În 2018, prestigioasa publicație Journal of Democracy alerta asupra unei crize de încredere publică în valoarea funcțională a democrației. Potrivit unui sondaj realizat în America de nord și Europa, publicul intervievat a indicat că democrația este în criză majoră, fapt care contrazice o teorie politică consolidată potrivit căreia, odată ajunsă la maturitate, democrația vestică modernă este imbatabilă.
În fapt, politologii au început să aducă în discuție o recentă deconsolidare a democrației vestice, fapt fără precedent în istoria contemporană.
Fără a fi un model perfect, regimul politic liberal era considerat totuși ideal în științele politice după definiția sociologului Durkheim. Așa cum semnala primul ministru britanic, Winston Churchill, la finele anului 1945, “chiar dacă democrația este imperfectă ca sistem, trebuie să reținem că este singurul model care funcționează în momentul de față”.
Morala acestei lecții era inspirată de rezultatele revoluției bolșevice și de ororile celui de-al doilea război mondial dar era și un preambul funebru pentru o Europă care avea să sucombe sub Cortina de fier a comunismului pentru aproape cinci decenii.
Care ar fi însă motivele pentru care încrederea publică în democrația liberal s-a diminuat semnificativ în prezentul imediat ? Un fenomen vizibil este acela că lumea contemporană s-a mutat complet de la realitatea în care libertatea presei și votul universal reprezentau condiția necesară și suficientă a democrației.
Mai mult chiar, presa nu mai este astăzi câinele de pază al democrației – fiind tot mai partinică și angajată ideologic – iar votul, chiar universal, nu conferă alegătorului garanția reprezentării.
Așadar, ideea că sistemul politic funcțional ideal – singurul competent până în momentul de față – ar fi în pericol de deconsolidare și decădere, reprezintă un semnal de alarmă serios.
Există mai multe direcții de interpretare a acestor idei conflictuale în lumea vestică.
Alarmiștii care se situază la extrema cinică anunță un posibil sfârșit al democrației liberale.
Astfel, de pildă, studenții de la facultatea de studii politice comparate din Creighton, SUA, explică într-un studiu amplu că atât jurnaliștii cât și politicienii la nivel global sunt incapabili să identifice semnele unui sfârșit de regim.
Ei folosesc ca exemplu faptul că, la finele anilor ’80, atât elitele politice cât și media au eșuat în a anticipa căderea comunismului în blocul est european și destrămarea Uniunii Sovietice.
O altă analiză interesantă este cea realizată de World Values Surveys care a făcut o analiză de caz pe 100 de țări cu regimuri democratice, studiu în care respondenții au declarant păreri extrem de critice față de politicienii aleși, lipsa de încredere în guvernanți și în politicile publice.
Pe acest fundal, s-a remarcat o creștere a unui posibil suport pentru regimuri autoritare și o descreștere a încrederii publice în posibilitatea de a influența puterea politică prin vot.
Este remarcabil faptul că același studiu, la întrebarea «Este important să trăiești în democrație?» a obținut răspunsuri foarte diferite; peste 70 la sută dintre respondenții născuți înainte de al doilea război mondial au răspuns afirmativ, peste 40 la sută dintre mileniali au răspuns negativ.
Ceea ce este absolut nou în acest studiu este că rolurile s-au inversat complet: între anii 70’ și 90’ tinerii erau mult mai entuziaști cu privire la valorile democratice, astăzi tinerii nu mai cred în aceste valori.
Pe acest fundal, se remarcă o creștere a sentimentului că, de fapt, politica nu mai servește publicul și că politicienii sunt animale preistorice.
Acest sentiment a deschis drum amplu populismului și a accentuat criza de neîncredere în mediile de informare.
Dacă acum un secol, presa era considerată câinele de pază al democrației, acum se bucură de o rată de încredere minoră (sub 30 la sută) mai ales atunci când este vorba de informare politică.
Există fără îndoială o criză de atitudine politică și față de politică în general, dar viziunea unui sfârșit al democrației este totuși nerealistă și alarmistă la extrem.
Într-un fel, amintește de o altă teorie care a murit clinic – cea a sfârșitului istoriei și a ultimului om, propusă de Fukuyama – care a făcut valuri în anii 90’; de fapt, nicio mare schimbare istorică nu s-a făcut vreodată cu ajutorul știinelor politice.
Toronto / Nov
|
Luiza Mureșeanu 11/14/2018 |
Contact: |
|
|
