Triolete
Trioletul este o poezie cu formă fixă, într-o oarecare măsură asemănătoare cu rondelul, formată din opt versuri octosilabice, în care se folosesc doar două rime. A doua rimă apare în versurile 2,6 și 8 Primul vers este identic cu al patrulea și cu cel de-al șaptelea. Versul al optulea trebuie să fie identic cu versul al doilea.
Trioletul își are originea în literatura franceză, în epoca Evului Mediu, reapărând apoi , ca exercițiu de virtuozitate formală, la unii clasici , ca La Fontaine, sau mai târziu, la unii parnasieni ca Theodore de Banville. Din poezia franceză, trioletul este adoptat și de alte literaturi occidentale, putând fi semnalat ceva mai frecvent la poeții germani, precum Hagedorn, Goethe, Ruckert, von Platen, Chamisso ș.a.
Prin regrete, pluguri ară,
Prin câmpia cu blesteme
Și prin cenușia vară.
Prin regrete, pluguri ară,
Prin cea pierdută comoară,
Prin zăvoi de anateme.
Prin regrete, pluguri ară,
Prin câmpia cu blesteme.
Doamna mea cu daruri multe,
Ce mi-ai făcut să te ador,
Inima-mi să te esculte?
Doamna mea cu daruri multe,
Tare-i place să exulte
Când vede că-s topit de dor.
Doamna mea cu daruri multe,
Ce mi-ai făcut să te ador?
Iubito cu tors de abanos,
Cu părul de șampanie,
Fă înger dintr-un ticălos!
Iubito cu tors de abanos,
Coboar-un pic la mine, jos,
Să-ți fac o spovedanie.
Iubito cu tors de abanos,
Cu părul de șampanie.
Mult stimată domnișoară,
Vraja tinereții trece,
Ascultă de inimioară!
Mult stimată domnișoară,
N-ai aflat că timpul zboară?
Nu mai fi atât de rece!
Mult stimată domnișoară,
Vraja tinereții trece.
Sunt doar umbra umbrei mele,
O urmă pe nisipul fin,
O rază a unei stele.
Sunt doar umbra umbrei mele,
Jurământ de infidele,
Bucuria unui spin.
Sunt doar umbra umbrei mele,
O urmă pe nisipul fin.
Pe ape tulburi navighez,
Vitrege vremuri trversând,
Însoțit de un singur crez.
Pe ape tulburi navighez,
Tristețea lumii o stochez
În inimă, suflet și gând.
Pe ape tulburi navighez,
Vitrege vremuri trversând.
O carte ți se oferă
Generoasă și (cu)minte,
Te înalță-n altă sferă.
O carte ți se oferă,
Să străbați o nouă Terră
Pardosită cu cuvinte.
O carte ți se oferă
Generoasă și (cu)minte.
Ființă izvodind minuni,
Din ce aluat te-ai plămădit,
De poți să îmblânzești furtuni?
Ființă izvodind minuni,
Cum ai făcut ca să ne-aduni,
Ce rit ai mai descoperit?
Ființă izvodind minuni,
Din ce aluat te-ai plămădit?
Din sorginte în morminte,
Se întinde întreaga lume
Cu greșeli ș-nvățăminte.
Din sorginte în morminte,
O lume de simțăminte,
O galaxie de spume.
Din sorginte în morminte,
Se întinde întreaga lume.
Unde-ai fugit, tinerețe,
Cu primăveri împărătești
Și-a iubirii frumusețe?
Unde-ai fugit, tinerețe,
Tărâm cu fete iubețe
Și țărmuri pline cu povești?
Unde-ai fugit, tinerețe,
Cu primăveri împărătești?
Tot mai frig e în cetate,
Negrele umbre ne pradă,
Speranțele ni-s furate.
Tot mai frig e în cetate,
Dreptatea e strâmbătate,
Lume-a devenit nomadă.
Tot mai frig e în cetate,
Negrele umbre ne pradă.
Adevărul îi desparte,
Îi apropie minciuna
Ce nu ajunge departe.
Adevărul îi desparte,
Așa scrie într-o carte,
Așa este-ntotdeauna.
Adevărul îi desparte,
Îi apropie minciuna.
Prietenie, prietenie,
Am visat numai splendoare,
Dar fu puf de păpădie.
Prietenie, prietenie,
Abia una dintr-o mie
Niciodată nu mai moare.
Prietenie, prietenie,
Am visat numai splendoare.
O doină plânge cu jale,
Cu sughițuri în cascadă,
N-avem loc de haimanale.
O doină plânge cu jale,
C-am rămas fără furnale
Și vin furii și ne pradă.
O doină plânge cu jale,
Cu sughițuri în cascadă.
|
