Toamnele dăruite
şi vine toamna, când adorm salcâmii
şi eu trăiesc a multa primăvară
şi tu, poet, zbiceşti prin aer versul tânăr
şi eu aş vrea din nou să mi se pară…
acolo, la zenit, m-aşteaptă vârsta
sub un prichici ascuns sub dure ploi.
în ochii mamei strigă întrebarea:
când ai să vii – MARIA – înapoi?
şi eu mă duc aşa cum bate viaţa.
destinul vieţii e destinul meu.
când cânt sau plâng pe praguri de troiţe
presimt c-aşa vrea bunul Dumnezeu.
… dar într-o iarnă, la o mănăstire,
m-am prosternat şi mi-am cerut bărbat
şi dintre toate visele-ncâlcite,
chiar printre lacrimi – Domnul mi l-a dat.
poete, zvârli spre ceruri versul tânăr
iar eu trăiesc a multa primăvară
şi vine toamna când adorm salcâmii.
iubiţi părinţi: n-aş vrea să mi se pară…
Montreal / Noembrie 2018
|
George Filip 11/8/2018 |
Contact: |
|
|
