Actualitate și umor: Ziua p(r)ostului o carte de Liviu Nanu
Dacă ar mai trăi Ion Luca Caragiale, precis ar avea un concurent serios la schițele și piesele sale dramatice, întrucât Liviu Nanu creează scenarii inspirate din viața oamenilor simpli, din partea de jos a societății, inși care „socializează” la cârciuma „Fără grijă” a lui Bicuță, patron el însuși personaj interesant. Universul cărții este o lume pestriță, cu oameni care dezbat probleme ale vieții de zi cu zi, unii nu stăpânesc bine sensurile limbii, alții, cu studii sau talent, cufundându-se în magma existenței cotidiene și exprimându-și neîmplinirile și doleanțele.
O prefață semnează scriitorul și editorul Dumitru Augustin Doman, observând actualitatea, cursivitatea și umorul savuros al textului, iar un epilog scrie Ioan Romeo Roșiianu, remarcând vitalitatea personajelor, oferirea unei lecturi agreabile, impresia de vizualizare a unor scene , parodierea lumii periferiei.
Personajele prozei sunt patronul localului, Gigel Alexandru Bicuță, care stă cot la cot cu consumatorii și vinde inclusiv pe datorie, băuturi cu origine și calitate incertă,„negustor din tată în fiu, brunet (poate prea brunet), scund, gras și foarte sentimental”, Profesorul, aflat în prag de pensionare de la o școală gimnazială, care preferă coniacul și plătește mai mult la salariu, inginerul Săndel, administrator la un liceu după pensionarea, la 40 de ani, pe caz de boală, care „acceptă și băuturi fine, dar, de regulă, nu-și permite”, Dan a lu`Nașu, șef de tren la CFR, consumând bere și votcă, Poetul, profesor cu jumătate de normă și redactor la un ziar local, care bea câte patru cafele pe zi, însoțite de coniac „Miorița minoră”, adică având vechime mai mică, Mișu Electicianu,de fapt un lăcătuș poreclit așa în urma unei electrocutări, care bea „de la gaz în sus” și căruia nu-i place să bea pe datorie, totuși figurează în „caietul” lui Bicuță, și Micăle, barmanița, chemată așa după cum își numea părinții: „Micăle” și „Ticăle”, participantă și ea la discuții, fiind absolventă a unei facultăți/filiale locale, persoană „angajată pe pile, fiind un fel de nepoată prin alianță”, cinefilă care intră în pielea personajelor, imitându-le timp de câteva zile.
Numele cârciumii fusese inspirat de numele barului „No problem”, „deschis de un țigan din oraș pentru conaționalii lui, a căror prezență în localurile mai răsărite din târg nu era văzută cu ochi buni nici de patroni, nici de clienți”. Numele „Fără grijă” poate sugera alte denumiri „fără speranță, nici întristare”, sau ideea de nepăsare față de surprizele pe care le pot aduce fie ziua de mâine, fie efectele licorilor îngurgitate.
Primul personaj care ia cuvântul în această „cinstită adunare” (adăugăm noi) este Poetul, introducând cititorul în mediul predominant al cărții, și anume mediul spitalicesc, cu personaje în general cunoscute fiecărui cetățean, adică medicul, asistenta, alți membri ai personalului, victimele, bolnavii închipuiți, relațiile dintre aceste personaje fiind imortalizate în tablouri viu colorate. Prozatorul Liviu Nanu știe să introducă piste false, evenimente semnificative până la finaluri neașteptate, folosind descifrarea jurnalului pentru clarificările ulterioare.
Pline de umor sunt unele scene, evidențiind talentul de dramaturg și scenarist al lui Liviu Nanu. Astfel, este evocat personajul Săvoiu, director la casa de cultură, ins cu simțul umorului, care le spune, la telefon, șefilor politici comuniști de la primărie sau de la județ: „Să trăiți! Cultura vă deranjează!”. Explicând apoi celor din jur că șefii erau chiar deranjați de cultură, pe care nu o aveau/stăpâneau. Chiar a existat în funcția și cu numele respectiv cineva în orașul unde locuiește autorul, Roșiorii de Vede, persoană care s-a afirmat și ca autor de cărți!
Vizita autorului jurnalului la o sală de yoga este anticipată de un citat moralizator: „Bogăția, ca și sărăcia, este o atitudine înnăscută, o stare a minții. Îmbogățitul peste noapte, care a strâns un purcoi de bani își poate etala trofeul, dar nu-l va putea purta niciodată în mod convingător”.Urmează descrierea cursanților, aflați în poziția „lotus”, în care se așază și vizitatorul, care simte o atât de mare relaxare, încât îi face pe toți să-și dea seama că, mai înainte, mâncase fasole! Este aici o puternică ironie, determinată probabil de apetența oamenilor pentru ceea ce este în trend, fără să-și evalueze cu exactitate înclinațiile și interesele.
Efectul tratamentului cu palincă asupra unui bunic de nouăzeci și cinci de ani este astfel precizat, într-un dialog:
„-Și i-a făcut bine? întrebă Săndel. S-a înzdrăvenit după tratamentul cu palincă?
-Ah, nu! A murit după o juma` de an, da` era și bătrân...”
Comesenii discută și despre reclama produselor alimentare„tradiționale”, pe unele etichete remarcând că scrie: „Cârnați proaspeți. Produs congelat”.
Agresiunea vizualului, telefoniei mobile sau informațiilor difuzate cu tam-tam îl face pe autorul jurnalului să viseze că protestează contra președintelui Franței, Hollande, fiind amenințat și fiindu-i frică să nu fie „eliminat”.
O întâmplare, inspirată din realitate, se referă la înșelăciunea („țeapa”) pe care niște bulgari i-o trag povestitorului, căruia i se promit câștiguri, dar se alege cu cheltuieli și risipă de timp și nervi.
În altă secvență, cel care critică versurile comesenilor ajunge la un conflict fizic cu aceștia, toți ajungând la poliție, unde au dat declarații în versuri!
Conflictul de sorginte socială și ironizarea lăcomiei preoțești sunt evidențiate în scena sfințirii unei mașini personale, când preotul susține că au prioritate limuzinele, cu înaltă tehnologie: „computer de bord, ESP, ASR, ABS, climatizare bi-zone, sitem audio hi-fi”, pe când clientul cu o mașină modestă susține că „dimpotrivă, a noatră merita mai multă atenție, că avem cauciucuri vechi și plăcuțele de frână uzate, jiglerul se înfundă și troncăne și ceva la direcție”. Pentru că pun benzină proastă, mai bine să cumpere cruciulițe și să le agățe la oglindă, continuă preotul. Urmează o discuție despre circulația rutieră plină de haz. Concluzia Profesorului este de neuitat: „Eu cred că un șofer periculos e ăla care ține morțiș să te depășească și tu nu-i dai voie”!
Un alt domeniu este cel al scriitorilor, sau al celor care se cred astfel, care publică în foițe locale. Poetul citește poezia „Oaia 47”, scrisă pe când avea 47 de ani, schimbându-i cifra în 57, pentru a o republica după zece ani, în ziarul local, pe care nu-l citește decât redactorul-șef, după cum zice Profesorul.
Mai există un jurnal, cel al infirmierei care se crede poetă, persoană care scrie agust, poiezii, dreacu, colivascență, io și nu nimerește semnele de ortografie și punctuație.
Interesant este finalul , în care două personaje, doctorul și presupusa victimă a unui viol, s-au reunit, la Chaparon, în Alpii francezi, ducând acolo o sumă mare de bani, obținută prin delapidare. Devizele lor sunt: „Dacă tot aștepți momentul potrivit, te întrec alții care nu-l așteaptă! Și „Intelectualii ăștia...sunt ca mafioții, se omoară doar între ei”. Aici se dezvăluie o lume a hoților și manipulatorilor, fugarul afirmând că i-a dat medicului Istrate, înscris la doctorat, materiale declarate proprii, dar aparținând unui francez, cu scopul de a-l ocupa, pentru a nu descoperi matrapazlâcurile, cu o fină aluzie la actualitate: „plagiatele au devenit ceva obișnuit în ultimul timp”. În continuare, intenționează să-l divulge, printr-o anonimă la comisia de etică a universității. Francezul Maurice, autorul materialelor de cercetare medicală, este descris ca un om sociabil, însă bețiv, părăsit din acest motiv de nevastă. Însă tânăra delapidatoare, care pretinsese că a fost violată în țară, se gândește că e simpatic și, în special, plin de bani, astfel că își propune să-l contacteze în viitor.
Există și referiri la scriitori și filozofi de notorietate, atât internaționali (Houllebecq, Sartre, Kant, Murakami, Rushdie), cât și locali (scriitorul Tair), ceea ce denotă un grad de pregătire mai înalt al autorului jurnalului, în comparație cu unii dintre auditorii din cârciuma lui Bicuță.
Numeroase sunt elementele de vocabular periferic: abces (acces), mitilic, pisihatru, apropont, returnesc (returnez), Costanța, telectuali, revindecări, izolant (izolat), cârciumspect, a crimina (încrimina), plangiator, „Gaudeamus Sigismund” („Gaudeamus igitur”), cifră octavică (octanică).
Prin noua sa carte, scriitorul Liviu Nanu se situează între prozatorii de talent, care utilizează cu succes ca sursă de inspirație viața socială de azi, pe care o înțelege pe deplin și pe care o transfigurează artistic, pentru a-i da cititorului senzația că se recunoaște și că își recunoaște atât mediul, cât și semenii cu care respiră același aer de secol XXI, al unui capitalism neașezat, uneori sălbatic, și al unei democrații la fel de neașezate.
|
Corneliu Vasile 10/26/2018 |
Contact: |
|
|
