Dialog cu eleva Sophia Leopold - pictorita din Toronto
Sophia Leopold-Mureșan s-a născut în 16 decembrie 2008 la Toronto. În toamna anului 2011 a început să coloreze și apoi să-și facă propriile desene, găsind surse de inspirație în tot ce o înconjura: familie, prieteni, cărți, muzică, jocuri, desene animate. Din vara anului 2012 și pînă în prezent a avut peste 15 expoziții personale și de grup în diverse comunități din Ontario. Din 2013, Sophia urmează cursurile școlii de limba franceză „Ecole Elementaire Catholique Sainte-Marguerite-D’Youville” din Toronto. În 2015, Sophia a început studiul teoriei muzicii și al pianului, iar percepția ei despre muzică și-o exprimă în tablouri prin decorarea unor desene cu note muzicale sau prin crearea de personaje din note muzicale. Sporturile sunt prezente în viața Sophiei, face înot, joacă fotbal, baseball, badminton și altele. Științele și mai ales combinarea chimică a elementelor o fascinează, precum și combinația de culori și structura corpului uman.
În matematică, Sophiei îi place să se „joace” cu numerele. Literatura și limbile străine: îi place să descopere cuvinte noi pe lângă cele patru limbi pe care le stăpânește la nivel fluent și acuma încearcă să asimileze și spaniola, pentru a putea comunica și eventual studia în această limbă.
Scriitorul și filosoful Vianu Muresan, unchiul fetiței, după cei trei ani petrecuți în Canada (2011-2014) alături de familia Sophiei, a scris o superbă carte, ȋn fapt un album al picturilor fetiței, apărut ȋntr-o prezentare grafică impecabilă. Am scris un articol despre această carte ȋn 2016 ȋn revista electronică LaPunkt, intitulat „Sophia Leopold, pictoriță de la trei ani”
Iată cum ȋncepe articolul:
„Citeam zilele trecute următorul anunţ: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a decis să aleagă pentru Olimpiada de limba şi literatură română (clasa a VI-a) din 2016, un citat din cartea lui Vianu Mureşan, "Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă" (Editura Eikon , Cluj 2014. ) Cartea lui Vianu Mureşan, pe care am citit-o cu răsuflarea tăiată, mi-a dat o emoţie comparabilă cu cea a memorabilelor cărţi "Micul Prinţ" de Antoine de St. Exupery şi "Antologia Inocenţei" de Iordan Chimet. Cartea este despre Sophia Leopold, un copil talentat şi frumos, scrisă de unchiul ei, scriitor și filosof". (continuarea poate fi citită deschizând linkul http://www.lapunkt.ro/2016/04/sophia-leopold-pictorita-de-la-3-ani/)
VPL: Dragă Sophia, te-am cunoscut acum trei ani la o întâlnire la Consulatul General al României din Toronto. Aveai 6 ani și ai adus atunci cartea despre tine scrisă de Vianu Mureșan, unchiul tău, și ți-am văzut pentru prima oară picturile expuse la Consulat. Ai putea să ne povesteşti când ai început să pictezi și cum ți-a venit ideea?
SL: Am început să desenez în jurul vârstei de 2 ani jumate, prin colorarea de imagini din cărți de colorat și după aceea am zis că nu mai vreau să colorez în cărți, ci să fac desenele mele. Le-am făcut așa cum doream, unele erau mai puerile, altele mai interesante. Părinții și unchiul meu, Vianu, îmi citeau povești, pentru că eu încă nu știam să citesc, ne uitam la albume de artă, mă uitam la desene animate care mă inspirau și ele. Imaginile din cărți mă inspirau prin combinațiile de culori și tehnicile folosite.
Desenele animate favorite atunci erau La Pimpa - L'elefantino giallo, unde cățelușa Pimpa își pune băscuța lui Armando, stăpânul ei, pe cap și devine o artistă. Eu o imitam pe Pimpa, îmi puneam băscuța pe cap, ca să devin o artistă, ca și Pimpa. Și, cum deveneam artistă, începeam să desenez, iar Vianu era ucenicul meu, îmi ținea paleta, îmi prepara culorile.
VPL: După cum înțeleg, n-ai mai vrut să colorezi desenele altora. Și, când ai început să-ți faci desenele tale, ai făcut întâi schița în creion și pe urmă ai colorat?
SL: Nu prea fac schițe, ci fac direct desenul în creion, iar apoi îl colorez, îl modific pînă când arată așa cum doresc. Mă uit apoi la desen din unghiuri diferite, ca să văd care unghi exprimă ceva, iar la sfârșit decid care e unghiul desenului și îi dau un titlu. Dar de doi ani, fac uneori schițe la școală, după ce îmi termin lecțiile, iar acasă refac schița pe o altă hârtie, dacă e una interesantă și bună. Am mai făcut și multe desene cu bățul pe zăpadă și pe nisip și cu coajă de lemn putred pe beton în jurul parcului de la Sugar Beach.
VPL: cu bățul pe zăpadă și pe nisip s-au pierdut, bănuiesc. Nu ți-a părut rău?
SL: Ba da, pentru că unele erau foarte interesante. Din fericire, la unele am făcut poze pe care le mai am și pot să refac desenele pe hârtie. Am desenat pe nisip, pe zăpadă, pe pământ, pe beton, pe pietre, pe capace de ghindă și lemn. Făcând aceste desene am învățat tehnici diferite pe care încă le mai folosesc. Acum vreo două veri, am decorat tot betonul de la Sugar Beach cu desene în cretă, iar într-o zi a venit cineva de la National Geografic și ne-a cerut permisiunea să facă poze desenelor mele, spunând că nu a mai văzut niciodată un copil care să facă astfel de desene la vârsta de 7 ani.
VPL: Și, la început, cum îți veneau ideile? Te uitai prin cărți, sau, după ce auzeai o poveste, îți inchipuiai și desenai personajele? Ai avut vreo poveste care ți-a plăcut mult de tot și ai desenat ceva legat de ea?
SL: Ideile îmi veneau din cărți de povești și din albume de artă la care mă uităm cu Vianu sau cu părinții mei. Mă mai inspirau desenele animate: Le roi et l’oiseau, Kirikou, Pimpa, Peppa Pig, Pokoyo, Ben and Holy, Pingu, 101 Dalmațieni, Musette. Portretele făcute la început erau membri familiei, dar și persoane cunoscute în parc, la grădiniță sau văzute în videoclipuri: mama, tata, Vianu, Simona, Ruxi, nașa mea Ana, nașa Dora, Leila, Julio Iglesias, Mariana (Mariguapa), unchiu Viorel, Climpuș, Michael Maladet (un băiețel de la grădiniță) și Haiosul.
Haiosul este un personaj care are păr peste tot, inclusiv în gură, de aceea îl numesc Haios, iar în vara aceasta am decis să fac o carte cu aventurile lui Haiosu numai pentru Vianu (Aventura lui Haiosu în soarele albastru, Aventura lui Haiosu în Egipt).
Muzica pe care o ascultam în timp ce făceam desenele cuprindea: Hei Cancan de Phoenix, Cleopatra Stratan, Toto Cutugno (pe care îl numeam Toto Uitunio pentru că tot uitam numele lui), Nicu Alifantis cu poeziile lui Nichita Stănescu, Lara Fabian – Je t’aime și muzică clasică de la 96.3FM, unde prezenta Kathleen Kajioka, iar noi o numeam Kathleen Carioca, pentru că eu desenam cu carioci.
VPL: Care sunt locurile pe care le desenezi cu mare plăcere?
SL: Îmi place să desenez locurile pe care le vizitez, de exemplu Central Island din Toronto și Lacul Ontario apar în desenele: „Peștele cu insulă” (2013), „Insula triunghiulară” (2013), „Robotul care pescuiește” (2013), „Castelele de apă” (2013), „Vaporul în apă de pe insulă” (2014), „Lebăda” (2018). Cînd vizitez Spania, mergem la mare cu mătușa mea Mariana și familia ei, iar Marea Mediterană mi-a inspirat tabloul „Aquaparcul din vis” (2014).
Povestea copiilor din „Hansel and Gretel” și cea a lui „Saint Patrick” le-am combinat în desenul „Sf. Patrick și casă fermecată”.
VPL: Acuma, de când ai mai crescut și ai avut contact și cu celelalte arte, îmi poți spune cum influențează muzica pe care o studiezi la pian creația ta picturală?
SL: Uneori muzica mă inspiră: de exemplu, am creat portrete și detalii decorative din note și semne muzicale; alteori includ portative cu note muzicale în compoziții. De multe ori îmi face plăcere să ascult muzică atunci când desenez sau pictez, căci mă relaxează și mă inspira.
VPL: Dacă ar fi să alegi, de exemplu, între a merge la o expoziție de pictură, sau la un spectacol pentru copii, cu muzică, ce ai alege?
SL: Aș alege spectacolul de muzică, dar nu neapărat pentru copii pentru că îmi place să ascult muzică nouă, iar la picturi pot să mă uit și într-un album.
VPL: La Câmpul Românesc de la Hamilton ai stat la masă lângă poetul Nicolae Băciuţ, care ți-a admirat broscuțele pe care le culeseseși din parc. Ați tot vorbit împreună. Ce ți-a plăcut cel mai mult? Faptul că ați vorbit în mai multe limbi, că ați găsit pasiunea comună pentru animăluțe, sau felul cum ți-a admirat colecția de tablouri?
SL: Mi-a plăcut că am vorbit în mai multe limbi și că mi-a admirat tablourile, dar și că iubește animalele și mai ales broscuțele pe care le-am pescuit din lac la Câmpul Românesc.
VPL: În încheiere, având în vedere că, după apariția ȋn Vatra veche nr 8 / 2018, interviul tău va apărea în Observatorul din Toronto . De multe ori ai participat la intâlnirile culturale organizate de cenaclul Nicapetre de pe lângă Observatorul, ce-ai dori să le transmiți personal, prin cuvinte, cititorilor acestei publicații de prestigiu a comunității românești din Canada?
SL: Să-și dezvolte talentele jucîndu-se cu ceea ce le place mai mult (în cazul meu culorile și clapele de la pian) și să-și urmeze vocația, oricare ar fi ea.
|
Veronica Pavel Lerner 10/25/2018 |
Contact: |
|
|
