Personalitatea orelor
Dacă vom privi în jur cu minimală atenţie vom bagă de seama că tot ce este în fiinţă este de fapt unic sau,mai bine zis,are o personalitate unică.Lucrurile sunt grupate de către oameni în categorii tipologice,deci asemănări după înfăţişare,din necesitate,pentru a putea purta discuţii cu rost.Dar în final această fascinantă diversitate înfăţişează mereu existent unui plan,a unei viziuni unice.
Marele scriitor german Ernst Junger,poate cel mai de seama scriitor şi gânditor german al veacului al XX-lea,între altele a fost şi un mare entomolog şi câteva specimene,de el descoperite ,îi poartă numele.Deci el era,pe lângă un mare scriitor şi un serios ,incontestabil om de ştiinţă.Ei bine el spunea că din fiecare fiinţă doar maximum zece la sută este necesitate existenţială restul este pur şi simplu frumuseţe.Cine îşi poate imagina sau,mai rău,crede,că o asemenea abundenţă,risipă de frumuseţe a apărut din “întâmplare” ?
Dar vorbind despre această infinită diversitate în unitate trebuie amintit că şi anotimpurile,lunile anului,Săptămânile anului,zilelele Săptămânii,toate au o personalitate distinctă până a trezi reacţii afective;unele luni din an sunt “simpatice” şi altele “antipatice”,spre exemplu.Aceiaşi personalitate specifică o au şi orele zilei.Într-un fel sunt orele dimineţii şi în altul cele ale amiezei,serii şi nopţii.În acest sens voi aminti că Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia numea ora două din noapte,”ora adevărului şi mărturisirii”.Pe drept cuvânt.
Când suntem treji la acea ora, vedem cu maximă claritate lucrurile rele pe care le-am făcut,puţinele lucruri bune pe care,poate,le-am făcut şi multele lucruri bune pe care le-am fi putut face şi nu le-am făcut.La acea ora ne dăm seama de vremelnicia trecerii prin această lume,de zădărnicia de a devein ataşaţi şi iubitori de ea şi cu toată siguranţă ne gândim la ce va fi “după”.În acel ceas avem zbatere sufletească,îndoieli,ispite şi chiar căderi în deznădejde,în acel ceas nu putem minţi,nici măcar pe noi şi există un singur mod de a ieşi din acea nevoie: gândul la Dumnezeu şi la grijă Lui pentru lumea din jur.Dar acesta nu trebuie să fie un gând abstract,către un “cineva” necunoscut.Acest gând trebuie să fie către un Dumnezeu personal,cel în Treime Ortodoxă mărit şi la mărturia prietenilor lui,Sfinţii.
Ce anume i-a făcut pe Sfinţi? Erau oameni aşa cum suntem şi noi,unii dintre ei mari păcătoşi:ucigaşi,tâlhari,furi,desfrânaţi.Dar care au devenit Sfinţi şi ei stau în jurul lui Dumnezeu şi rugăciunea lor ne ajută pe noi cei care alcătuim Biserica “luptătoare”.Deci ce anume i-a făcut pe ei Sfinţi? Ei bine smerenia,tăgăduirea de sine şi dragostea de Dumnezeu.Exemplul cel mai strălucit de smerenie este Maica Domnului al cărei “Fiat”( Fie mie după voia Ta) a făcut cu putinţă Întruparea.Ne putem doar imagina ce jertfă făcea o fată fecioara şi ce dragoste şi încredere în Dumnezeu avea dând naştere unui copil într-o lume în care adulterul era pedepsit prin lapidare(bătaie cu pietre până la moarte).Ei îi urmează “prietenul mirelui” Sfântul Prooroc,Înaintemergător şi Botezator al Domnului,Sfântul Ioan Botezătorul.Cel care spunea “acela trebuie să crească,iar eu să scad”.Acestor exemple de supremă smerenie le-au urmat toţi cei care sunt între Sfinţi,dintre care pe unii îi ştim şi pe cei mai mullti nu îi ştim,Dumnezeu îi ştie.
Dar la ora două din noapte,în “ceasul adevărului şi mărturisirii” pe Ei trebuie să îi simţim în jurul nostru (şi între Ei fiecare dintre noi ar trebui să aibă un “prieten special”,un Sfânt cu care să aibă o legătură personală,al cărui sprijin să îl ceară în toate nevoile , a căui prezenţa să o ştie cu certitudine prin mărturisirea fără greş a inimii.).
Toţi trecem prin “ceasul adevărului şi al mărturisirii”,noapte după noapte.Să dăm atenţie acelei ore şi să ne rugăm să ne fie dăruit să o trăim în restul zilei care vine şi în toate zilele care le mai avem de trecut în această lume.
Istoric
The Romanian-American Heritage Center
|
Alexandru Nemoianu/Michigan 10/23/2018 |
Contact: |
|
|
