Din Limba Română nu poti pleca
Limba română e mereu cu noi
la bucurii, la nevoi
ea stă de pază
munţilor cu tâmple de argint
şi inimi de aur
al căror ecou se aude prin veacuri
povestind despre feţi-frumoşi
luptându-se cu balauri
despre zâne şi înţelepţi
limba română ţine deasupra noastră
tăria cerului cu stele călăuzitoare
sufletele moşilor şi strămoşilor
limba română cântă, alină, mângâie
dar se şi mânie uneori
întrebându-ne unde sunt vitejii de altădată
şi urmaşii urmaşilor lor
în fiecare poartă stă limba română
cu ochii umezi îşi petrece în zare
voievodul purtând cămaşa morţii
când venim pe lume ea ne primeşte
cu o vocală de pâine, cu o consoană de sare
şi-o înghiţitură de vin roşu
ca sângele celor ce au pierit
ca ea să fie nemuritoare
limba română e de-o seamă cu veşnicia
sprijinind Carpaţii, Dunărea, marea
ea înfloreşte la fiecare fereastră
stau cu limba română la masă
şi înghit greu lacrimile ei
când clopotul sună în dungă
chemându-ne să fim împreună
de oriunde-am fi pe timp de furtună
limba română e mereu cu noi
o purtăm în spinare,
în buzunare, în geamantane, în sânge, în oase
ca pe o boală rară, măiastră
de care nu te mai saturi să te vindeci
ea e văzul nostru, auzul nostru
ea e acasă
prin lumea cea mare şi aspră şi necruţătoare
limba română ne caută, ne găseşte
până la capătul vieţii, buni sau răi dar ai săi
ne adună, ne apără
ca pe-o comoară
încălzindu-ne la pieptul de mamă
din limba română nu poţi pleca niciodată
nicăieri...
|
Victori Milescu 10/16/2018 |
Contact: |
|
|
