Dinu Lipatti in amintirile fostilor sai elevi
Directorul Conservatorului din Geneva pianistul Phelippe Dinkel spunea ca .. “ Aura lui Lipatti nu va dispare niciodata ,pentru ca pe langa inalta sa muzicalitate si cultura a fost unul dintre cei mai mari tehnicieni ai sec.XX .Dovada inregistrarile ce s-au pastrat, care au fost facute dintr-odata, sunt pur si simplu perfecte “.. La aceasta Institutie , i-a format Dinu Lipatti pe unii dintre muzicienii -pianisti raspanditi acum in toata lumea.
In 1944 Dinu Lipatti [la 27 ani ] a preluat catedra de virtuozitate a lui Alexandre Mottu [ mort la sfarsitul anului 1943] M-am intalnit chiar la Conservator cu unul dintre primii sai elevi dirijorul si organistul Paul Louis Siron…” Mi-am cunoscut profesorul cu o zi inainte de a incepe lectiile la concertul pe care-l sustinea in profitul Crucii Rosii in sala Grand Theatre de Geneve. Canta Chopin cum nu mai auzisem niciodata.. Chiar din prima zi de lectii ne-a uluit spunandu-ne ca trebuie sa ne schimbam tehnica.
-“ Lasati bratele in jos. Sunteti prea crispati..relaxati-va !.” Ne cerea sa ridicam bratele si sa le lasam sa cada asupra claviaturii. Acest lucru a durat ceva timp.. Ne arata chiar la pianul din aceasta sala, nr.9 cum trebuie sa ne miscam bratele si era extraordinar. N-am auzit niciodata un pian sa sune atat de frumos, cantand o singura nota si toata camera rasuna..Era nemaipomenit !..
-“ Muzica nu o cantati cu degetele,desi trebuie sa stiti cum sa le miscati, dar aceasta nu insemneaza decat un automatism.”.. Noi aveam tendinta sa cantam de la incheietura mainii,dar el ne spunea ca nu suntem pe peronul garii ca sa facem semn cu batista.. Incheietura mainii trebuie sa ramana intotdeauna dreapta,nu rigida dar, nici supla ,trebuie sa folosim intreg bratul,de la umar, numai asa avem putere.
Se vorbeste mult despre extraordinara sonoritate a lui Lipatti,dar este mai mult decat atat. Avea un rafinament nemaiintalnit vreodata.. Aceasta tehnica a destinderii este in fond o atitudine morala in viata.Sa nu fii crispat, nici relaxat, ci doar ferm. Avea o tehnica ce i-ar fi permis sa cucereasca renumele de cel mai mare pianist al lumii,dar “Gloria” nu cred ca l-a preocupat vreodata….”
La Lucerna l-am cunoscut pe pianistul profesor, Henri Hubert,de origina engleza , stabilit din copilarie in Elvetia. A dorit sa se formeze sub indrumarea lui Lipatti caruia i-a fost prezentat in 1947 dar cand a venit vremea studiilor acesta era deja bolnav asa ca n-a avut noroc prea mult. .. “ Am lucrat doar 5-6 lectii si apoi am continuat cu sotia sa Madeleine, dar influienta asupra interpretarii mele a fost enorma si n-a incetat niciodata. Sotia mea este chiliana asa ca ne-am casatorit la Santiago de Chile. Aflandu-se ca veneam din Elvetia niste tineri m-au intrebat daca cunosteam un pianist pe nume Lipatti. Le-am spus ca- l cunosc si chiar am luat cateva lectii cu el. Au ramas asa de incantati si au insistat asa de mult sa le vorbesc despre pianistul pe care ei il cunosteau doar din inregistrari,pentru ca spuneau ei, n-au auzit niciodata ceva asemanator.Nu uit ca celebrul pianist Sviatoslav Richter intrebat fiind intr-un interview ce face dupa ce termina de lucrat la pian.a spus : “Stau si ascult inregistrarile lui Gieseking si ale lui Lipatti”. Vedeti, Richter stia de ce il asculta pe Lipatti.”.
Am ajuns si la Lausanne la Institutul “Ribaupierre” unde era director pianistul Pierre Regamey. In paranteza fie spus,aici lucreaza si soprana Ioana Bentoiu,fiica cunoscutului nostru compositor…” L-am cunoscut pe idolul meu Lipatti spre sfarsitul vietii sale spunea dl Pierre Regamey. Doream de mult sa ajung la el, dar,nu aveam curaj, pana intr-o zi cand ne-am intalnit in oras si cand,desi timid, l-am intrebat daca puteam sa-i vorbesc. Spre surprinderea mea m-a invitat chiar la dansul acasa.Am ramas uluit de simplitatea comportamentului sau pentru ca era o celebritate. Acest lucru l-am constatat si mai tarziu.Lipatti era un om adevarat care dorea sa-si ajute aproapele ,sa-i deschida portile artei,..ale vietii. Alaturi de el aveam sentimental ca puteam invata multe lucruri care duceau dincolo de simpla cunoastere a pianului si muzicii. Dupa cateva intalniri i-am pus multe intrebari legate in special de viata pentru ca, tanar fiind ,cautam explicatii. Cat de surprins am ramas cand am constatat ca eram in fata unei persoane care avea cunostinte in foarte multe domenii. Presupun ca citise enorm,pentruca alaturi de gandirea-i profunda avea o intuitie extraordinara care l-a facut sa inteleaga anumita legi ale existentei,lucruri care scapa celor mai multi dintre noi. Cu cine oare studiase, cu cine se intalnise ?.. Acest lucru n-am reusit sa-l aflu. Ceea ce frapa la Lipatti era partea luminoasa a omului.Avea acea “charisma” rar intalnita.El avea o energie spirituala pe care o raspandea in jur si toti care mergeau la concertele sale vorbeau despre aceasta . Mi-ar place sa vorbesc despre umorul sau extraordinar si mai ales sa subliniez faptul ca am remarcat – si i-am spus acest lucru – ca era singurul artist care nu vorbea de rau pe nimeni.Niciodata nu gasea ceva negativ la altii. Asta demonstreaza ca era ” un Om iesit din comun “
…
Pianistul –professor Jacques Chapuis s-a stability de mult in Franta ,la Lyon.Este Presedentele EPTA-France [Asociatia europeana a profesorilor de pian ] si a venit special la Paris pentru a ne vorbi despre cel pentru care admiratia sa nu va inceta niciodeata…” Cand aveam 17 ani familia mea locuia intr-un mic oras Bienne . Daca vroiam sa ascult un mare pianist,sau violinist trebuia sa merg la Berna la 30 de kim departare . Cum nu prea aveam bani,mergeam pe bicicleta . Dupa ce Arturo Benedetti Michelangelli a obtinut premiul I la Geneva, se anuntase ca va canta Grieg la Berna. Bineinteles ca m-am dus, dar, cand am ajuns la sala ni s-a spus ca Michelangelli nu va veni si ca era inlocuit de un pianist, pentru mine, necunoscut, pe nume Dinu Lipatti si ca va canta Chopin. Pe vremea aceea nu-mi placea Chopin si in primul moment m-am gandit sa ma intorc acasa. Apoi mi-am zis ca era pacat sa fac atatia km. degeaba.. si am ramas.
L-am vazut pe Lipatti intrand in scena cu marea sa concentrare, cu un chip nobil si apoi cand l-am auzit cantand am avut marea revelatie a ceea ce trebuie sa fie Chopin,revelatia artei pianistice si a perfectiunii. Am aflat ca orchestrase el insusi partile orchestrei transformand acompaniamentul, care la Chopin este sarac, in ceva monumental. Il ascultam dupa aceea la radio cantand sau tinand conferinte despre muzica si nu visam decat sa ajung sa-mi fie profesor. Trei ani mai tarziu framilia mea s-a mutat la Geneva si cum el era déjà numit profesor la Conservator m-am inscris la examen. M-a acceptat desi spunea ca nu stiu mare lucru.Am fost impreuna numai 5 ani, dar, el a ramas si acum dupa atatia zeci de ani maestrul meu. Il simt alaturi, privindu-ma, ascultandu-ma, transmitandu-mi conceptiile sale. M-am intrebat adesea oare cum ar fi cantat la 40,la 5o, la 60 de ani , daca atunci era atat de perfect ? Intotdeauna s-a vorbit despre portretul pianistului perfect. Sa aibe “culorile” lui Gieseking, “ tuseul” lui Cortot, “stralucirea” lui Horovitz, “lirismul” lui Edwin Fischer. El avea toate aceste calitati. Stia ,chiar daca nu o spunea. Cand el canta Bach aveai impresia ca in sala domneste un fel de reculegere,iar anumite personae, nu mai erau capabile sa se ridice. Lipatti era foarte sensibil la asemenea situatii. Pentru noi, el n-a fost un profesor,a fost un Maestru,un parinte al muzicii,un exemplu fabulos de interpretare pianistica , dar si un exemplu de modestie. .Cand ai posibilitatea sa cunosti asemenea oameni iti spui ca insasi muzica poate fi incarnata. Cea mai trista amintire o am de cand l-am vazut ultima data ,cu cateva saptamani inainte de a muri. Lucra, desi era palid si sedea intans pe canapéa. Lucra mental, sonata 106 de Beethoven. Mi-a spus ca ar vrea sa mai traiasca un an pentru a o putea canta intr-un concert. Cand am plecat eram asa de trist ca am plans in timp ce coboram scara. Era ceva ce nu puteam accepta… Cand sunt atatia oameni pe pamant care nu realizeaza nimic,de ce sa dispara o asemenea valoare ? “
L-am cunoscut si pe pianistul – profesor de la Universitatea “Laval” din Quebec : Robert Weisz care a studiat cu Lipatti timp de 4 ani.
-..” De la inceput am avut relatii deosebite cu Dinu Lipatti pentru simplul motiv ca sunt nascut in Romania dintr-o familie de origine maghiara. Am studiat la liceul “Moise Nicoara “ din Arad si am luat cateva lectii cu pianista Silvia Serbescu. Mi-am continuat studiile la pian cu Annie Fischer la Budapesta. Eram insa fascinat de interpretarile lui Lipatti pe care l-am cunoscut abia in 1946 la Geneva unde m-am dus special pentru a-l cunoaste si a lucra cu el.
Este extraordinar faptul ca, desi foarte tanar, era déjà un pianist renumit, un compozitor de mare talent si un profesor de care nu-ti venea sa te desparti. Cand ma gandesc la el imi amintesc de o poveste minunata : ..O fetita a intrebat un preot : Parinte, ce este un sfant ?.. iar preotul i-a spus..-Un sfant este cineva care face in fiecare zi lucruri cu bunatate… Asa era Lipatti. Aveam relatii cu totul deosebite.La el i-am cunoscut pe : Clara Haskil,Edwin Fischer, Backhaus,Nikita Magaloff, Igor Markevici,Geza Anda,dirijorii Paul Kletzki,Ernest Ansermet,Paul Sacher,compozitorii Frank Martin, Arthur Honegger pentru ca toti ii erau prieteni.
Am primit de la prof.Robert Weisz trei casete cu emisiunile realizate pe canalul muzical Radio Canada Montreal,in compania dlui Jean Dechamps ,dedicate “ pianistului aristocrat Dinu Lipatti” , cu acordul dnei Michelle Patry directoarea canalului , din care redau cateva fragmente…” In 1949 am castigat Concursul International de la Geneva.A fost o mare bucurie pentru mine, dar si mai mare sa-l vad pe el fericit. M-a ajutat enorm nu numai invatandu-ma,dar introducandu-ma si in cercul marilor muzicieni,dandu-mi si in scris recomandari. Lucram mai mult la el acasa intr-un climat destins si agreabil. Imi vorbea mult despre ceea ce reprezenta o lucrare. El spunea intotdeauna : “ Cautati muzica in spatele notelor “.. Cred ca Paul Claudel a spus ca “ Ordinea este placerea ratiunii ,iar dezordinea deliciul imaginatiei “ Asa era Lipatti. Avea ordine dar si o imaginatie extraordinara..
Intrebat fiind de catre dl Jean Dechamps daca se poate afirma ca Lipatti a descoperit ceva nou asa cum Casals a descoperit Suitele de Bach , prof.Robert Weisz a spus : - “ Unde cred eu ca a adus ceva nou este in valsurile de Chopin. Acolo a adus nobletea care in decursul anilor disparuse,devenind un fel de muzica de salon.El a adus o luminozitate, o claritate noua. Canta minunat Sonatele lui Scarlatti si Bach. El a gasit originalitatea in stilul classic. In timpul lectiilor ne canta adesea lucrari si a altor compozitori iar noi il intrebam de ce nu le inregistreaza,dar el ne spunea : “ Inca nu este ce vreau “ Studia enorm, poate de aceea era capabil sa redea perfect o lucrare dintr-o data. Sinceritatea sa se simtea in toate activitatile sale. Acesta a fost modul sau de a trai si a crea” …
Ultimul elev al lui Lipatti de la care am marturii este pianistul prof.Bela Siki din Seattle care i- a fost alaturi pana in ultima clipa a vietii. Inainte de 1945 cand a ajuns la Geneva studiase la Budapesta cu Leo Weiner si Dohnany la Academia “Fr.Liszt “… Abia venit din Ungaria,am intalnit un prieten care mi-a dat sa ascult un coral de Bach si o sonata de Scarlatti cantate de un pianist de care auzisem dar pe care nu-l cunosteam. A urmat o noapte de nesomn,pentru ca eu venisem sa lucrez cu alt musician dar devenisem obsedat de dorinta de a-l cunoaste personal si mai ales de a lucra cu el. Aveam 24 de ani cand am dat auditie si el m-a acceptat. Chiar atunci m-a intrebat daca aveam vreo programare de concert. I-am spus ca voi canta peste 5 saptamani . Ce vei canta ? Waldstein,i-am raspuns eu foarte sigur de mine. Ai mai cantat-o ? Nu ,dar am timp 5 saptamani ca s-o invat. Nu-l uit nici acum ,cum se uita in zare si apoi catre mine spunandu-mi : Sigur ca esti capabil s-o faci ,dar eu lucrez de 3 ani Balada a 4-a de Chopin si inca n-am cantat-o in public. M-am inrosit, si nu mai m-am atins de Sonata Waldstein.
Lectiile au fost ca o calatorie in “tara minunilor “. La fiecare sedinta,ba chiar in fiecare minut descopeream ceva pretios referitor la muzica si interpretare. Cei care au studiat cu el cunosc uimitoarea sa abilitate in redarea intentiilor unui compozitor. Lipatti care era doar cu 6 ani mai in varsta decat mine mi-a schimbat cursul vietii artistice . Toata fiinta lui era devotata muzicii,dar iubea natura. Prefera viata la tara fata de cea de la oras. Imi vorbea cu drag despre Fundateanca ,satul unde isi petrecuse ,vacantele. Aici a scris Sonatina pentru mana stanga ,dedicata profesorului sau Mihail Jora. Am inregistrat aceasta lucrare chiar in perioada cand el a inregistrat Valsurile de Chopin si altele pentru Columbia. Impreuna cu directorul Walter Legge am vrut sa-I facem o farsa… A pus in locul probei cu Coralul de Bach ,sonatina inregistrata de mine. Cand a inceput fragmentul din Sonatina,el asteptand Bach, a inceput sa rada in hohote cum nu l-am auzit niciodata. Ma bucur ca am putut canta unele dintre lucrarile sale in Europa,America, Australia,peste tot in lume. Este foarte complicat sa vorbesti despre el chiar si pentru cineva care l-a cunoscut atat de bine ca mine. Nu pot sa nu fac o comparatie intre Chopin si Lipatti. Atat arta unuia cat si a celuilat se pot caracteriza in felul urmator : Stilul lor performant era cladit pe calitate si nu pe simpla forta,pentru ca mesajul era spiritual. Amandoi aveau o tehnica fara cusur.Intotdeauna mi s-a parut ca Lipatti a fost o fiinta trimisa de Dumnezeu si temporar concesionata omenirii. Am avut privilegiul de a intalni aceasta fiinta si sunt recunoscator destinului ca ne-a lasat o mostenire spirituala nepretuita “…
|
Florica Gheorghescu - Toronto 10/5/2018 |
Contact: |
|
|
