Aviz celor care cred că ceea ce cred ei că-i bine seamănă cu Binele!
Când ambiguitatea, confuzia sau interpretarea tendențioasă se instalează brusc în minte sub semnul adevărului, cea mai minimă formă de discernământ dispare și este înlocuită cu opinii care devin lege. Or, opinia transformată în lege este moartea rațiunii și a dinamicii noastre interioare. Există în interpretarea tendențioasă atâta rău radical, pus sub forma logicului aparent, atâta propagandă pentru drepturi inventate, încât mintea care reflectează de această manieră nu încetează să se îndreptățească chiar și în somn. Această minte va găsi justificări pentru gesturile cele mai inadecvate moral.
Creștinismul a învățat dintotdeauna că darul profund pe care ființa umană îl poartă cu sine este liberul arbitru.
Însă, mai întâi, ce este liberul arbitru ?
Poate părea paradoxal răspunsul pe care-l voi da (și chiar ar putea interpela pe mulți), însă, simplu spus, liberul arbitru este realmente dispoziția interioară de a te dirija spre ceea ce activează în ordinea Binelui potențe care sălășluiesc în profunzimile ființei umane.
Așadar, liberul arbitru nu este în chip obligatoriu faptul de-a fi „liber” în decizia de-ați pune ștreangul de gât. A te agăța de-o funie pentru a face cunoștință cu veșnicia, echivalează, în fapt, cu blocarea în incapacitatea de a mai discernerne între nuanțe, de a mai vizualiza interior unde-i limita care te aruncă în răul radical, în prăpastie, urmare a refuzului de a activa potențele Binelui prezente în tine.
De aceea, cred că exercițiul de participare sau de refuz la acest referendum, semn de alegere democratică, de altfel, pentru fiecare individ, va fi în realitate, confruntarea fiecăruia cu potențialul pe care-l poartă în sine. Mai precis, va fi o confruntare personală cu refuzul sau cu acceptarea radicală de a se îndrepta spre Bine.
Însă, nu spre o formă ambiguă de bine, un soi de bine personal, un bine construit de o rațiune defectuoasă, ci spre Binele care ține lumea în Existență.
Nu există un bine mai mare sau un bine mai mic, ci există doar Binele. Nu există nici „așa cred eu că-i mai bine” sau „așa consider eu de cuviință”, ci există doar discernământul, ca urmare a liberului arbitru în sensul definit mai sus, care te duce spre Bine sau spre opusul lui. Cale de mijloc nu există, ci există echilibru, ceea ce-i cu totul altceva ! Calea de mijloc este deja ambiguitate atunci când reperul nu este Binele!
Aviz celor care cred că ceea ce cred ei că-i bine seamănă cu Binele!
Nicușor NACU
01.10.2018
Lausanne
|
Nicusor Nacu 10/3/2018 |
Contact: |
|
|
