Viața pe scurt
Un bătrân măsoară drumul cu bastonul de stejar.
Umbra lui spintecă urma ce se pierde în zadar.
Într-o parte se destramă lungul șir de povestiri,
În cealaltă, curg la vale fluvii noi de amintiri.
Lumea trece înainte, nimenea nu ia în seamă
Umbra sfâșiată-n două, fluturând ca o năframă.
Gânditor, bătrânul are-n a lui minte-o lume dusă,
Lume răscolind pământul în războaie fără sens,
Oameni veseli, triști, ori bl.estemați de soartă,
Preoți, care funerare, nunți, botezuri, cumetrii,
Mulți soldați răniți în focul unei aspre bătălii,
Văduve îndoliate și-un orfan cătându-și mama
Florile de pe morminte, o întreagă panorama,
Viața lui fără odihnă, alergând din loc în loc
Ca să-și afle fericirea - o fărâmă de noroc.
Când, deodată, se aude șoapta umbrei vindecate:
„ Bucură-te, om cuminte, c-ai trăit să vezi de toate!”
Iar de mai trăiești, deschide-ți inima spre lumea mare
Și dezvăluie-ți viața prinsă-n semne de-ntrebare.
Iar acum, la despărțire, spune-mi sincer, dacă știi,
Unde margi orbit de soare, dar mai clar: de unde vii?
Wakefield,
Sentiment de toamnă
Prin pădurea desfrunzită și pe câmpul gol de verde
Toamna trâmbiță cu vântul, măsurând cu pași grăbiți
Zilele trecând de parcă sunt femei purtând umbrele
Printre picături de ploaie răpăind pe-acoperișuri.
Casele cu ochi de sticlă parcă plâng neconsolate
O tristețe–mi umple gândul încărcat de noi poeme.
Wakefield,
Un mesaj luminător
Gândul seceră prin tomuri de balade inedite
Și le-așează- n snopi de raze ca fâșii de alfabet
Din idei răsar poeme precum grâul de sămânță
Cel ales să fie pâine de lumină pentru oameni,
Flori alese din grădina cu parfum și curcubee
Gândul seceră prin tomuri de balade inedite.
Gara lui trimite-n lume un mesaj luminător.
Speranță și visare
Mă reformez prin veșnică mișcare
E trupul meu un semn de întrebare
Iar mintea tot mai ageră mi-o simt.
Ce bucurie e să poți purta în gând
Viața ta pe scurt și să mai poți spera
Că lumea ce-o iubești te va aprecia,
Chiar și atunci când nu te mai gândești
La toate câte-ai pătimit în viața ta.
Aș vrea să mai trăiesc măcar atât
Cât am trăit, ca să mai pot visa
Și să mai cred în vis și-n adevăr,
Ca un copil ascuns în florile de măr.
Wakefield,
Vocea umbrei
“Cine eștu tu?” M-a întrebat o umbră .
„Un șuvoi de lumină”, i-am răspuns.
În calea mea n-a mai rămas nimic,
în afară de munți și păduri milenare
cu strămoșii trecând în coloane,
însetați de izvorul cunoașterii.
Wakefield,
|
George Bajenaru 10/3/2018 |
Contact: |
|
|
